Phoenix CSU Simona Halep Constanţa se luptă cu CS Municipal Târgovişte pentru locul cinci în campionat

  • În întâlnirea anterioară, cu CS Universitatea Cluj, echipa de pe litoral s-a impus cu 2-0.  
 
S-a stabilit echipa pe care o va întâlni Phoenix CSU Simona Halep Constanţa în duelul care are ca miză poziţia a cincea din turneul play-off al Ligii Naţionale de baschet feminin.
 
Adversara formaţiei de pe litoral este CS Municipal Târgovişte, care a învins cu scorul general de 2-1 CS Agronomia Bucureşti în prima fază din turneul locurilor 5-8. Primele două partide, la capătul cărora scorul a fost egal, 1-1, s-au disputat la Târgovişte. Echipa din Bucureşti a câştigat primul meci (63-57), apoi gazdele au egalat (68-47). În această situaţie, a fost nevoie de partida decisivă, care s-a jucat în capitală şi i-a revenit CSM Târgovişte cu 68-61. De cealaltă parte, Phoenix CSU Simona Halep a avansat în turneul locurilor 5-6 după 2-0 cu CSU Universitatea Cluj (94-56, 80-44), ambele partide fiind găzduite de Sala Sporturilor din Constanţa.
 
Întâlnirea CS Municipal Târgovişte - Phoenix CSU Simona Halep se dispută astfel: primele două partide la Târgovişte (pe 5 şi 6 mai), iar, dacă va fi nevoie şi de a treia confruntare, aceasta va avea loc la Constanţa, pe 9 mai. „Phoenix CSU Simona Halep a făcut un pas mare spre obținerea celei mai importante performanțe din istoria clubului. Suntem acum la doar două succese distanță de cea mai bună clasare a noastră”, este mesajul grupării de pe litoral.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.   
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Phoenix CSU Simona Halep Constanţa)
   
Citeşte şi:

 
Phoenix CSU Simona Halep Constanţa a câştigat şi al doilea meci cu CSU Cluj-Napoca
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.