Poate SSC Farul Constanța să susțină în Bulgaria meciurile considerate pe teren propriu?

În condițiile în care stadionul „Farul” din Constanța nu e omologat pentru Liga a 2-a, astăzi a apărut ipoteza că echipa de fotbal SSC Farul ar studia și varianta să joace meciurile considerate pe teren propriu în Bulgaria, la Dobrich!

Așa ceva nu e posibil însă, regulamentul nepermițând unei echipe să dispute partide din competița internă în afara țării.

Oricum, chiar dacă varianta Bulgaria a fost lansată în glumă ori ca haz de necaz, problema stadionului tot rămâne una stringentă pentru SSC Farul, clubul constănțean trebuind să găsescă rapid o rezolvare, întrucât vine meciul din etapa a treia a Ligii a 2-a, de pe teren propriu, cu Academica Clinceni, de pe 18 august.  

Sperăm să avem înțelegere de la DJST Constanța, în privința anumitor aspecte, ca să mai putem chema o dată comisia de omologare a stadionului pentru Liga a 2-a. S-au mai făcut niște reparații și avem rezolvat aproape tot ce ne trebuie. În plus, să nu uităm că în alte orașe, pentru alte stadioane, s-au dat niște termene de trei sau șase luni, pentru a pune la punct problemele. Fiind și nou promovată, ai unele derogări. Sperăm să putem juca pe stadionul Farul, aceasta e dorința noastră. Dacă nu, căutăm o soluție pentru un teren omologat pentru Liga a 2-a, chiar și din afara Constanței, a declarat Marcel Lică, președintele executiv al SSC Farul.


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța a învins Cerno More Varna, liderul din Bulgaria (GALERIE FOTO)

13 Jan 2024 2539

Fotbalistă de la Farul Constanța, marcatoare pentru România în meciul cu Bulgaria (GALERIE FOTO)

17 Jul 2023 1274

David Kiki, titular în Naționala Beninului „La Farul, este un grup care mi s-a potrivit. Am fost primit cu brațele deschise“ (GALERIE FOTO)

18 Aug 2022 2339

Sportivii de la CS Farul Constanța, pe podium și la Cupa Europeană de Navomodele Machete Clasa C (GALERIE FOTO)

11 Jul 2022 1024

Farul Constanța A plecat Bradley de Nooijer și a venit David Kiki (VIDEO)

25 Jun 2022 2114

Gimnasta Ioana Stănciulescu, de la CS Farul Constanța, medaliată la Cupa Mondială Challenge (GALERIE FOTO)

01 Jun 2022 1827

CS Farul Constanța Surorile gemene Livia și Andreea Cotoban, medalii și la Campionatul European de Karate Shotokan (GALERIE FOTO)

25 May 2022 4210

Șapte fotbaliști de la Farul Constanța în lotul României Under-16 pentru turneul din Bulgaria

04 Apr 2022 2460

Intrare liberă la meciul amical Farul Constanța - Cerno More Varna

21 Mar 2022 3186

Tenis de masă Constănțeanca Alina Zaharia a urcat de patru ori pe podium la Campionatul Balcanic. Două medalii de aur! (galerie foto)

21 Sep 2021 3102

Lotul masculin de sabie al României se antrenează la Constanța (galerie foto)

17 Aug 2021 2029

Atletism Mădălina Manole şi Cristian Radu participă la Campionatul Balcanic

11 Feb 2021 3551

Boxerul Alexandru Buleu, de la CS Farul Constanța, va evolua la Campionatul European

23 Nov 2020 2920

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța” Farul din Șabla (Bulgaria) – „versiunea mai mică a uneia dintre cele șapte minuni ale lumii antice”

15 Sep 2020 3214

Crina Orleanu, de la CS Farul Constanța, campioană balcanică la bikini fitness. Pe litoral au ajuns însă și alte medalii (galerie foto + document)

09 Sep 2020 6081