Poseidon Limanu - 2 Mai începe barajul cu Pescăruşul Sarichioi pentru promovarea în Liga a 3-a

Campioanele la fotbal ale judeţelor Constanţa şi Tulcea, Poseidon Limanu - 2 Mai, respectiv Pescăruşul Sarichioi (câştigătoarele Ligii a 4-a), se confruntă în barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, turul dublei manşe fiind programat sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, la Sarichioi.
Antrenată de Cristi Petcu şi Erdinci Cogali, echipa din judeţul Constanţa se află în premieră în această ipostază, de a bate la porţile eşalonului al treilea şi speră că va reuşi promovarea mult-visată. Poseidon va avea parte la Sarichioi şi de sprijinul suporterilor. În acest sens, se pun la dispoziţie două autocare, care vor opri, pentru urcarea fanilor, astfel: la ora 15.00 - la Primăria Limanu; la ora 15.15 - la Primăria 2 Mai; la ora 15.30 - la Ady-Man Mangalia. Alţi suporteri vor face deplasarea cu maşinile personale.
 
„Am urmărit Pescăruşul la un meci pe care l-a disputat pe teren propriu. E o echipă masivă, arţăgoasă şi ambiţioasă, însă vom încerca să câştigăm şi să promovăm. Cred că noi avem o formaţie mai tehnică. Ne dorim mult să accedem în Liga a 3-a“, a declarat Erdinci Cogali, care este şi managerul clubului Poseidon. „Vă aşteptăm în număr cât mai mare alături de noi, pentru o promovare istorică în Liga a 3-a!”, a fost mesajul grupării constănţene.
 
„Eu consider că şansele sunt egale. Cele două echipe sunt apropiate valoric. Cum s-ar spune, cine se trezeşte mai bine dimineaţa acela are avantajul. Ambele echipe îşi doresc promovarea şi vor fi motivate. Normal, sperăm ca noi să fim cei care accedem în Liga a 3-a, dar vom vedea la final ce va fi. Oricum, vom face tot posibilul să avem câştig de cauză după cele două partide“, a spus şi Cristi Petcu.
 
Poseidon are unele probleme de lot pentru baraj. Cristian Bândar şi Alexandru Mirea sunt accidentaţi şi nu vor evolua în dubla manşă. Turul va fi ratat şi de Alexandru Pasmangiu, care va putea juca însă în a doua confruntarea.
Returul se va juca pe 22 iunie, pe stadionul din Techirghiol, de la ora 17.30. Pescăruşul Sarichioi a mai disputat un baraj pentru Liga a 3-a cu reprezentanta judeţului Constanţa, în sezonul 2016/2017, când a întâlnit SSC Farul Constanţa, care a avut câştig de cauză cu scorul general de 8-2 (7-2 în deplasare şi 1-0 acasă).
 
Sursa foto: Facebook (Dornik de Sport)
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Vremea potrivnică a împiedicat desfășurarea normală a meciurilor de la Liga a 4-a. Etapa de la Liga a 5-a, amânată

19 Nov 2023 1155

Liga a 4-a Constanța CS Agigea a învins Viitorul Hârșova, care a coborât pe locul doi. Rezultatele etapei a 16-a

11 Nov 2023 2292

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2656

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 13-a (seniori și juniori + clasamente)

21 Oct 2023 2381

Liga a 4-a Constanța Farul Tuzla, victorie în inferioritate numerică. Rezultatele etapei a 11-a (seniori și juniori + clasamente)

08 Oct 2023 3686

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2278

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a șaptea (seniori și juniori + clasamente)

17 Sep 2023 1725

Liga a 4-a Constanța Rezultatele din etapa a șasea (seniori și juniori + clasamente)

13 Sep 2023 1464

Liga a 4-a Constanța Meciurile etapei a șasea, programate marți, 12 septembrie 2023

12 Sep 2023 1064

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a, etapa a cincea. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

10 Sep 2023 2240

Liga a 4-a Constanța 2023/2024 Fotbalist nigerian la Viitorul Cobadin. Transferat și un jucător care a evoluat în Germania (GALERIE FOTO)

16 Aug 2023 3571

Fotbalul județului Constanța Etapa a 26-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

23 Apr 2023 2181

Fotbalul județului Constanța Etapa a 24-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

09 Apr 2023 2162

Fotbalul județului Constanța Etapa a 23-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

02 Apr 2023 2693

Fotbalul județului Constanța Etapa a 22-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente (seniori + juniori)

26 Mar 2023 2739