Precauţii contra urşilor Înviorare la bustul gol, la -10 grade Celsius, în zăpadă, pentru înotătorii de la Palatul Copiilor Constanţa (galerie foto)

Un grup de înotători de la Palatul Copiilor Constanţa sunt în această perioadă în cantonament la Băile Tuşnad, cu antrenorul Octavian Tileagă. Programul de pregătire, în care se pune baza pe acumulările fizice, e unul spartan, cu mai multe antrenamente pe zi, plus o înviorare specială.
 
Ceasul din camera lui Octavian Tileagă arată ora opt fără un minut, astfel că e vremea pentru înviorare. Antrenorul coboară treptele, iar la parter îl aşteaptă elevii săi, băieţi şi fete. Cu toţii ies la înviorare, în preajma pensiunii în care stau, iar cei mai mulţi dintre băieţi sunt la bustul gol, deşi afară sunt mai multe grade sub zero, cam -10! „Bună dimineaţa, hai!”, îi îndeamnă profesorul. Câţiva dintre băieţi, în frunte cu Cristian Tranulea, unul dintre triatloniştii de mare viitor ai României, sunt doar în şort, însă aceasta nu-i împiedică să o zbughească la cele trei ture de alergare, cu care începe înviorarea de dimineaţa. „Aşa, aşa, aşa! Trei tururi!“, „Hai, Victoraş!“, „Aşa, aşa, uite, ai dat jos slăninuţa!“, „Aşa, bine, Ştefăniţă, bravo!” sau „Haide, ultimul tur, hai!“, sunt îndemnurile lui Octavian Tileagă.
Un băieţel alunecă şi cade, dar se ridică şi o tuleşte imediat. Nu-i timp de lamentări.
 

„Bună dimineaţa, România! «Delfinaşii» te salută!“

 
„Tuşnad, 4 ianuarie 2019. Bună dimineaţa, România! «Delfinaşii» te salută! Pe un «flecuşteţ» de -10°C, de astăzi ne intrăm «în pâine» cu cantonamentul. Să cânte «muzica» (antrenamentele)…“, postează pe Facebook antrenorul, după înviorare, cu umorul care-l caracterizează. După cele trei ture de alergare, pe care Cristian Tranulea le termină primul, urmează mişcările de gimnastică. Rotiri de braţe (înainte - înapoi), extensii, aplecări, sărituri cu genunchii la piept ori ca mingea. Profesorului nu-i tace gura deloc. „Hai, că azi e cald, mai mult de -7°C nu sunt, comparativ cu acum trei ani, când erau -30°C!“, îi „încurajează“ Octavian Tileagă pe elevii săi.
 
„Hai, toată lumea, caută locul, hai, Lavinia!“, „Hai fetelor, nu dormiţi, că altfel repetaţi alergarea!“, „Dă-i, dă-i, dă-i, energic!“, „Bine, Soficili, bravo!“, se aude. „Gata, ultimul tur, după care direct în cameră, iar la ora 8.30 coborâţi la micul dejun!”, anunţă antrenorul finalul înviorării, care a durat în jur de cinci minute.
 

„Aşa, nu vom mai avea oameni bolnavi“

 
„Aşa e tradiţia, ca să nu-i mai prind în timpul anului că spun că nu vin la antrenament că sunt răciţi. Aşa, nu vom mai avea oameni bolnavi. În fiecare dimineaţă facem“, explică Octavian Tileagă înviorarea la bustul gol, la -10°C, în zăpadă. Oricum, acum e bine, în privinţa temperaturii atmosferice. „Ne-a prins anii trecuţi şi la -30 grade Celsius şi tot am făcut“, spune profesorul, care conduce la Băile Tuşnad un grup de băieţi şi fete cu vârsta între zece şi 18 ani. Tileagă e mulţumit de condiţiile de pregătire, pe care le cataloghează „impecabile“.
 
„E splendid. Altitudine, aer curat, faptul că nu e circulaţie, pădurea, prin care alergăm ca nebunii. Stăm la marginea staţiunii, lângă pârtie şi pădure, nu în centru. Ghinionul e că seara, atunci când se întunecă, trebuie să ne retragem, întrucât au început să iasă urşii prin staţiune. Oamenii au garduri cu sârmă specială, ca protecţie contra urşilor“, spune Octavian Tileagă.
 

Ski după antrenament

 
Postarea de pe Facebook a antrenorului are şi comentarii. „Doar -10... am scăpat ieftin!“, a scris Cristian Tranulea. „Bună dimineaţa! Spor!“, „Eşti şi tu la bustul gol? Trebuie să fii un bun exemplu!” sau „M-a luat cu frig, dom' profesor... Spor la treabă!“, au fost alte reacţii. „Nu e tabără, ci cantonament. Baza e pregătirea“, explică antrenorul programul, care mai cuprinde, zi de zi, două antrenamente, fiecare urmat de o sesiune de ski de câte o oră şi jumătate, astfel că „practic, ar fi patru antrenamente zilnic, punând la socoteală şi ski-ul. Urcatul şi coborâtul pe pârtie forţează enorm picioarele“.
 

2019, un an de ţinut minte

 
Cristian Tranulea şi-a propus ca 2019 să fie pentru el „un an de ţinut minte”. „2018 a fost anul echipei! Un an plin de încercări, majoritatea lucrurilor nu mi-au ieşit aşa cum mi-am dorit, nu am fost la forma la care speram, foarte posibil şi din cauza accidentărilor care nu m-au lăsat deloc în pace. Spun că a fost anul echipei pentru că, în ciuda tuturor provocărilor, am rămas uniţi şi astfel am avut puterea să trec peste toate! Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă dificilă, promit să ofer un 2019 de ţinut minte! Este un an extrem de important pentru mine, datorită examenului de bacalaureat (pe care o să-l susţin mai repede, în sesiunea specială din mai), dar şi datorită ultimului meu an de juniorat în triatlon, acolo unde mi-am setat obiective înalte!“, a declarat tânărul triatlonist. În clasamentul european pe naţiuni, la triatlon juniori, România ocupa locul 13 la finele anului 2018, iar între cei care au contribuit la această clasare, prin punctele acumulate, se numără şi Cristian Tranulea, locul 28 în ETU Junior Ranking.

 
Citeşte şi:
 

S-a dat alarma! Antrenorul Octavian Tileagă, sunat la 5 dimineaţa „Domn profesor, vedeţi că nişte indivizi vă umblă la maşină!“


„Să fii sănătos şi campion de campion!” Triatlonistul constănţean Cristian Tranulea şi-a serbat majoratul (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Parinte

05 Jan, 2019 00:22

Daca ar intelege si conducerea Palatului importanta acestor cantonamente - si eforturile pe care le fac atât copiii, cât și părinții, pentru îmbunătățirea performanțelor - si ar susține aceste pregătiri, cred ca ar fi muuuult mai bine!!!

Articole asemanatoare

Palatul Copiilor Constanța Înotătorii, patru medalii și recorduri personale în Grecia, la „Ivanofeia“, întrecere internațională (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 816

Constanța. Palatul Copiilor natație Matei Diaconescu, mezinul echipei, a împlinit zece ani. Cadoul și l-a făcut la concursul de la Târgoviște! (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Mar 2024 1379

Axiopolis Cernavodă Cristian Tranulea ia startul la Campionatul European de Înot în Ape Înghețate. „Te așteptăm cu aurul!“ (VIDEO)

01 Feb 2024 1171

Natație Constanța Matei Silivestru, medalii de aur și de argint și record național (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 978

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru a corectat un record național, în Slovenia, la Concursul Țărilor Central Europene (GALERIE FOTO)

28 Nov 2023 1545

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru, selecționat în echipa României, pentru „Concursul Țărilor Central Europene“ din Slovenia

15 Oct 2023 1619

Axiopolis Cernavodă Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, urare pentru antrenorul Cristian Tranulea, de ziua sa de naștere (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Sep 2023 2183

Natație. Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, de cinci ori campion al României. Aproape și de record național! (GALERIE FOTO)

18 Jul 2023 2110

Natație. Palatul Copiilor Constanța „Prâslea cel Voinic“ Matei Diaconescu și-a respectat promisiunea. A cucerit toate medaliile de aur (GALERIE FOTO)

12 Jun 2023 1920

Înotătorii de la Palatul Copiilor Constanța, 15 medalii la Naționalele școlare. De cinci ori aur pentru Matei Silivestru (GALERIE FOTO)

18 May 2023 2133

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru, campion național. „În sfârșit, s-a arătat soarele și pe strada noastră“ (GALERIE FOTO)

14 Dec 2022 2538

18 ani, astăzi, de când constănțeanul Răzvan Florea a urcat, la Atena, pe podiumul olimpic (GALERIE FOTO)

19 Aug 2022 1943

Emanuella Rebeka Hanriot O tânără performeră face naveta zi de zi de la Oituz pentru școală, natație și karate (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Jul 2022 3951

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru, patru medalii la Naționale. Evoluții cu recorduri și pentru colegii săi (GALERIE FOTO)

09 Jul 2022 2017

Natație Palatul Copiilor Constanța, șase medalii la Naționalele școlare, toate cucerite de Matei Silivestru. Campion de patru ori! (GALERIE FOTO)

13 May 2022 2417