Primul anunț al Simonei Halep despre retragere. Ce va face sportiva

Simona Halep a vorbit despre planurile de viitor într-un interviu acordat celor de la "The Guardian", informează romaniatv.net. 

Simona Halep şi-a petrecut primul Crăciun acasă în ultimii 10 ani şi a mărturisit că s-a simţit extraordinar.

"M-am dedicat tenisului 100 la sută de atâţia ani. Acum am câştigat un Grand Slam şi am început să mă bucur din nou de viaţă. Îmi place să ies, să-mi fac noi prieteni. Sunt mai deschisă. Înainte eram foarte concentrată doar pe tenis", a spus liderul WTA.

 Românca a vorbit şi despre ce va face după retragere.

"Sigur că nu sunt ca sportivi care au câştigat 10 sau 20 de titluri de Grand Slam. Dar venind din Constanţa, de nicăieri, şi devenind cea mai bună, este imens pentru România şi pentru mine. Acum mi-ar plăcea să fiu mai bună la Fed Cup, să visăm la titlu, şi la Jocurile Olimpice din 2020. Mai vreau un titlu de Grand Slam şi să termin iar pe primul lor. Dar nu pun presiune. Mai am câţiva ani de tenis şi apoi vreau să fiu mai bună în alte domenii. Peste 10 ani mi-ar plăcea să am trei copii, o familie minunată şi să fiu în afara tenisului, ştiind că am oferit totul", a declarat Simona Halep.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 753

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 540

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1130

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 885

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1227

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 864

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 749

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1608

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 837

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4367

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 718

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 975

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1562

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 741

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 716