Sport

Primul meci acasă, în memoria unui jucător emblematic Antrenorul echipei de fotbal din Târguşor are doar 20 de ani (galerie foto)

Reînfiinţată anul trecut de noul primar, formaţia Viitorul se bazează pe tinerii din comună, aflându-se în acest moment pe locul nouă în Liga a V-a

Tinerimea din comuna Târguşor şi ceilalţi microbişti au sărit în sus de bucurie, astă-vară, când echipa de fotbal a localităţii a fost readusă la viaţă, după trei ani de pauză. Majoritatea jucătorilor sunt localnici, ca şi antrenorul, un tânăr student de 20 de ani. Primul meci susţinut la Târguşor în acest sezon a fost plin de emoţie, echipa şi spectatorii cinstind memoria unui fost fotbalist, plecat prea devreme dintre ei.

Viitorul Târguşor a jucat în acest campionat în Liga a V-a constănţeană (ultimul eşalon), iar obiectivul nu a fost unul măreţ, lucru normal însă, având în vedere că formaţia a pornit de la zero. „Am încercat să alcătuim o echipă, un grup de jucători. La început, e greu, întrucât fotbalul nu e sport individual. Majoritatea fotbaliştilor sunt din Târguşor. Aşa e şi normal, întrucât Viitorul e echipa comunei. Au jucat însă şi trei fotbalişti din Mihail Kogălniceanu şi doi din Constanţa. Condiţiile sunt OK. Jucăm la Târguşor, avem vestiare şi teren, a cărui suprafaţă de joc vrem să o îmbunătăţim însă. Primăria ne ajută cu bani şi cu tot ce avem nevoie. Nu ne putem plânge. Sperăm ca, la anul, după acest sezon de acomodare, să avem rezultate mai bune şi să ne clasăm în primele patru. Primarului Dumitru Dragu îi place fotbalul, vine la meciuri, se interesează de echipă şi se implică foarte mult”, a declarat Nicuşor Palaşcă, un tânăr de 20 de ani, care este antrenorul echipei.

Cum a debutat însă în branşă la această vârstă, la care alţii abia încep să scoată capul ca jucători? „Eu sunt din Târguşor, născut - crescut, iar în campania electorală, noi, tineretul, l-am susţinut pe actualul primar, care s-a angajat să reînfiinţeze echipa. Şi-a ţinut promisiunea şi acum avem iar fotbal la Târguşor. Antrenor am devenit eu. Mai şi intru pe teren, dar obiectivul principal e să-i ajut pe băieţi de pe banca tehnică. Joc de la 14 ani şi am trecut şi pe la echipele din Pantelimon şi Mihail Kogălniceanu. Nu am nicio problemă că sunt tânăr ca antrenor. Şi echipa are o medie de vârstă foarte scăzută, aşa că ne înţelegem de minune. Îmi place ceea ce fac şi mă dăruiesc total Viitorului”, a mai spus Nicuşor Palaşcă, absolvent al Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa (profilul mate-info), iar actualmente student la Universitatea Maritimă Constanţa.

Fraţii siamezi

Antrenor de 20 de ani, căpitan de 20 de ani. Purtătorul banderolei la Viitorul are aceeaşi vârstă ca Nicuşor. Cătălin Sârbu joacă fundaş central şi, potrivit spuselor tehnicianului, este sufletul echipei, îşi dă viaţa pe teren. Iar asemănările dintre cei doi nu se opresc aici. Şi Cătălin a început să joace tot la 14 ani. Ca nişte veritabili fraţi siamezi, antrenorul şi căpitanul sunt buni prieteni şi se înţeleg excelent la echipă. Dacă Sârbu este sufletul, Vasile Petre este creierul Viitorului. Mijlocaşul coordonator, fotbalistul care leagă jocul. E şi el tânăr, are doar 23 de ani, cu unul mai puţin decât „veteranul” lotului, portarul Adrian Sava! Un alt jucător care dă greutate echipei din Târguşor este mijlocaşul defensiv Stoian Velicică, cel care, la doar 21 de ani, ştie ce înseamnă ataşamentul local, fiind dedicat trup şi suflet locurilor natale. „Stoian a fost junior la Farul, a jucat şi pe la Cogealac şi a fost selecţionat şi la loturile naţionale de juniori. Este de apreciat că, deşi putea să evolueze la un nivel mai înalt, şi cu bani, a ales să apere culorile echipei din comuna sa”, arată Nicuşor Palaşcă.

Meci din inimă

În turul Ligii a V-a, Viitorul a susţinut meciurile considerate pe teren propriu la Pantelimon, terenul din Târguşor nefiind gata. Băieţii au revenit acasă din această primăvară, iar prima partidă jucată „în familie”, în faţa propriilor suporteri şi a celor apropiaţi, confruntarea cu Pescăruşul Gârliciu, a fost una specială. Toţi cei prezenţi i-au cinstit memoria lui Marian Panait, un fost jucător emblematic al echipei locale, decedat în condiţii tragice. Jucătorii au afişat un banner cu mesajul „Vei rămâne mereu în sufletele noastre” şi cu poza regretatului fotbalist, au realizat un tricou personalizat cu semnăturile lor şi ale altor foşti jucători, iar înainte de fluierul de start s-a ţinut şi un moment de reculegere.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Joacă şi Gică Butoiu Sport Prim Oltina are patru victorii la rând. A predat lanterna roşie. Ce a adus revirimentul echipei

25 Apr 2018 803

BC Athletic Constanţa şi Phoenix Constanţa, în Superliga Naţională!

23 Apr 2018 414

Sute de elevi participă la competiţiile şcolare sportive organizate de ISJ Constanţa

20 Apr 2018 532

PNL a depus amendamente la regulament Activitatea managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Stela Halichidis, verificată de o comisie formată din reprezentanţi ai DSP şi ai Primăriei Constanţa!

20 Apr 2018 1287

Oficial de la DJST Constanța. Câte locuri sunt disponibile în taberele pentru tineri cu nevoi sociale şi pentru tineri cu diferite dizabilităţi

16 Apr 2018 402

Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, în vizită la Constanța

16 Apr 2018 576

Primăria Comunei Tuzla angajează. Condiții de participare

13 Apr 2018 608

HC Dobrogea Sud încheie joi sezonul regulat, cu un meci contra liderului CSA Steaua

12 Apr 2018 523

Gloria Băneasa a realizat scorul etapei contra ultimei clasate. Un eșalon mai jos, „lanterna“ Sport Prim Oltina a dat lovitura

10 Apr 2018 1349

Sala Sporturilor când se numea... palat. În 1961

09 Apr 2018 281

General Concrete Cernavodă SRL va construi o sală de sport în comuna Mircea Vodă, județul Constanța (document)

07 Apr 2018 880

Tragedie rutieră! Lumea sportului, în doliu! 14 morţi şi numeroşi răniţi

07 Apr 2018 1828

Viitorul Constanţa a învins-o pe Poli Iași cu 2-0

06 Apr 2018 972

WTA Un punct câştigat de Simona Halep la Miami Open, lovitura lunii martie

06 Apr 2018 426

Consiliul Judeţean a publicat raportul controlului efectuat în Spitalul Judeţean. Adevăratele probleme sunt ţinute în continuare sub preş!

05 Apr 2018 1447

Gheorghe Hagi nemulțumit de declarațiile liderului PSD, Liviu Dragnea. Ce anume l-a deranjat pe fostul fotbalist

02 Apr 2018 643

Peste 30 de copii au participat, la Constanţa, la „Cupa Iepuraşilor“ la mini-volei (galerie foto)

01 Apr 2018 379

Constanța. Antrenorul de arte marțiale bănuit de agresiune sexuală și viol, arestat preventiv

31 Mar 2018 869

Constanța. Antrenorul de arte marțiale bănuit de viol, prezentat în fața instanței. Victimele, trei minore

31 Mar 2018 577

Constanța. Antrenor, reținut după ce ar fi agresat sexual trei eleve minore

30 Mar 2018 1756

Mai multe competiții sportive sunt programate în acest week-end la Constanța. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine

29 Mar 2018 582

Festival de goluri în Sala Sporturilor din Constanța. A avut loc prima ediție a Trofeului „Liga Old Boys Constanța“ - Powered by Joma la futsal

27 Mar 2018 1294

Aur pentru România la CE 2018!Elena Andrieş, campionă europeană la haltere stilul smuls

26 Mar 2018 443

DJST Constanța lansează ”Concursul local de proiecte de tineret 2018”. Condiții de participare

26 Mar 2018 683

Egalitate în meciul dintre CS Medgidia şi HC Dobrogea Sud II

26 Mar 2018 464

Cine transmite meciul Simona Halep - Agnieszka Radwanska de astăzi, de la Miami

24 Mar 2018 768

Alergători din ţară şi din străinătate iau startul, duminică, la Maratonul Nisipului, de la Mamaia

24 Mar 2018 477

Beach House SRL, aviz de gospodărire a apelor pentru amenajarea unui sector de plajă în Năvodari

24 Mar 2018 400

Cupa Micului Baschetbalist ia startul la Tulcea. Cine participă la competiția sportivă

23 Mar 2018 491

CLM alocă finanțări pe bandă rulantă. PNL va organiza o dezbatere publică menită a genera criterii clare de susținere a sportului constănțean de masă și de performanță

23 Mar 2018 620

Simona Halep debutează astăzi la turneul de la Miami. Cine transmite partida cu Oceane Dodin

22 Mar 2018 901

Liga Old-Boys la futsal continuă în acest weekend în Sala Sporturilor din Constanţa (galerie foto)

22 Mar 2018 1162

Loc bun la Cupa Europeană din Las Palmas Triatlonista Antoanela Manac a început lungul drum către porţile Jocurilor Olimpice (document)

22 Mar 2018 469

Revista presei locale

21 Mar 2018 580

Vor participa şi alergători din SUA sau Indonezia La Maratonul Nisipului, de la Mamaia, se acordă premii în valoare totală de 45.000 de lei

21 Mar 2018 1963

​Constanța va găzdui în premieră un eveniment internațional de baschet 3x3 dedicat echipelor naționale (galerie foto)

20 Mar 2018 659

Concurs de scrimă la Cumpăna Copiii de la CS Victoria Cumpăna şi AS Astiana Constanţa şi-au verificat forţele la „Cupa Primăverii“ (galerie foto)

19 Mar 2018 404

Grevă japoneză! Grupul sindical al DJST Constanţa a tras un nou semnal de alarmă (galerie foto)

19 Mar 2018 1419

Amatorii sporturilor extreme profită de vântul care bate cu putere la Constanța. Cum a fost surprins un practicant de kite pe plaja Modern (galerie foto-video)

18 Mar 2018 490

Micii fotbalişti de la Cumpăna au început cu dreptul returul campionatului judeţean de fotbal

18 Mar 2018 780

Ce trebuie să știe pescarii sportivi despre pescuitul în Delta Dunării. O nouă condiție a fost impusă. Este pentru prima dată în istoria Rezervaţiei

16 Mar 2018 699

Turneul Final Four din Cupa României, în weekend la Constanţa HC Dobrogea Sud luptă pentru trofeu. A treia oară să fie victorie!

16 Mar 2018 731

Cumpăna, prima localitate din mediul rural unde s-a lansat proiectul „Campionii României în școli, licee și universități“ (galerie foto)

15 Mar 2018 1088

Handbal. Turneul Final Four, la Constanţa „Cupa României a devenit o competiţie din ce în ce mai vizibilă şi mai căutată“

15 Mar 2018 708

Editorial Ioan Anton şi familia Farului Constanţa. Despre solidaritate în sport. Despre oameni

15 Mar 2018 1338

Simona Halep joacă astăzi în optimi la Indian Wells

13 Mar 2018 575

Când joacă Simona Halep împotriva Carolinei Dolehide la Indian Wells

11 Mar 2018 603

Cine va păzi sediul Direcției de Sport Constanța. Ofertele, depuse până pe 14 martie

11 Mar 2018 676

Constanţa. Primăria a publicat contractul cu SRL-ul care va repara locurile de joacă şi terenurile de sport din municipiu (document)

10 Mar 2018 673

Ce televiziune transmite meciul Simona Halep - Krystina Pliskova, de la Indian Wells

09 Mar 2018 794