Proiectul „Învățăm să fim campioni“ a adus Farul Constanța și la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian (GALERIE FOTO + VIDEO)



„Învățăm să fim campioni - Școala, primul pas spre performanță”, programul pe care Farul Constanța îl derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, și-a derulat un nou episod.

După vizita de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“ din Năvodari, de la mijlocul lunii trecute, delegația faristă a ajuns astăzi la o altă unitate de învățământ din afara municipiului Constanța, Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian.

De la prima echipă a Farului au fost prezenți căpitanul Ionuț Larie și noua perlă a „marinarilor“, Adrian Mazilu (17 ani), secetorul juvenil a fost reprezentat de Eric Somandru, din Academia Hagi, iar de la echipa feminică au venit surorile gemene Maria și Mihaela Sandu.  

Au fost prezenți, de asemenea, Gabriel Georgescu (inspector de educație fizică și sport la Inspectoratul Școlar Județean Constanța), Alex Mățel (team manager Farul) sau Ion Constantinescu, legendă a clubului constănțean.   
  
Copiii i-au întâmpinat cu bucurie pe oaspeți, forografiindu-se cu ei și cerându-le autografe.

Cei de la Farul au oferit în dar un tricou al Farului înrămat, semnat de jucători și de Gheorghe Hagi, mingi de fotbal și bilete de intrare la următoarea partidă de pe teren propriu, cu Rapid, de sâmbătă, 11 martie.

„Marinarii“, alături de inspectorul Gabriel Georgescu, au mai fost prezenți până acum, de anul trecut, de când a debutat programul, la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“ din Năvodari, la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“, la Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“, la Școala Gimnazială nr. 43, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, la Școala nr. 29 „Mihai Viteazul“ Constanța, la Liceul Teoretic „George Călinescu”, la Liceul Energetic, la Liceul Teoretic „Decebal“, la Școala nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart“, la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“, la Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu“, la Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ și la Școala Gimnazială nr. 8.
 

Citește și:
 
În programul „Învățăm să fim campioni“, Farul Constanța a ajuns și la Năvodari, la Școala Gimnazială „Grigore Moisil“ (GALERIE FOTO + VIDEO)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 527

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 702

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 637

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 399

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 507

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2182

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1143

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1683

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 928

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 653

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1124

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 589

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 789

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 717

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 850