Proiectul „Școala Altfel“ Elevi ai Școlii nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“, în vizită la baschetbaliștii de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)



Elevi de la Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brîncoveanu“ Constanța, de la clasa a IV-a B, au fost în vizită la echipa de baschet CSM Constanța, în proiectul „Școala Altfel“.

Copiii au participat, cu bucurie, la activități legate de baschet la Sala Sporturilor „Simona Amânar“, alături de componenții echipei de primă ligă, iar momentele petrecute alături de baschetbaliști le-au ilustrat apoi în desenele săptămânii.   

Am fost încântați să primim vizita elevilor Școlii nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" din Constanța în cadrul proiectului "Școala Altfel".
 
Cei mici au fost alături de echipa noastră în cadrul unui antrenament unde au participat activ alături de noi la exercițiile aplicative dar și de îndemânare. Finalul antrenamentului a fost rezervat concursurilor, în urma cărora cei mici au fost premiați cu tricouri și hanorace CSM Constanța.
 
Pentru clasa a IV-a B din cadrul Școlii nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" cu siguranță a fost o zi de neuitat, și asta pentru că, la alegerea temei libere pentru desenele săptămânii, cei mici au ilustrat momentele de pe parchetul Sălii Sporturilor.
 
Mulțumim tuturor celor care ne-au făcut ziua mai frumoasă la antrenament și ne-au amintit de copilărie, mulțumim copii, mulțumim Prof. Gheorghieș Neli, mulțumim întregului colectiv al Școlii 23.
 
Campaniile prin care echipele CSM Constanța sunt aproape de comunitate continuă cu prezența noastră în și mai multe școli din Constanța. Team is everything!, este mesajul CSM Constanța.


Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

27 May 2023 845

Box Amalia Niță, de la CSM Constanța, portdrapelul României la Mănușa Litoralului. Meciuri spectaculoase în prima zi (GALERIE FOTO)

26 May 2023 997

Rugby CSM Constanța debutează în Liga Națională

26 May 2023 1000

Constanța Mănușa Litoralului, gata de start. Programul primei zile de competiție. Intrarea este liberă (GALERIE FOTO)

26 May 2023 725

Constanța. Atletism Alexandru Toader și-a îndeplinit baremul pentru participarea la Campionatul European Under-23 (GALERIE FOTO)

26 May 2023 1341

Box CSM Constanța reînvie Mănușa Litoralului!

25 May 2023 706

Judo CSM Constanța, prezență pe podium și alte două clasări notabile la Naționale (GALERIE FOTO)

25 May 2023 589

Canotaj Constanța, prezentă pe podiumul Campionatului European Under-19 (GALERIE FOTO)

24 May 2023 676

Baschet CSM Constanța și-a depus candidatura pentru organizarea Turneului Final 4 al Cupei Federației

23 May 2023 710

Magistrații Ruxandra Maria Anicăi, Innana Micu, Ioana Roxana Olteanu și Irina Ionescu Pricop ar putea pleca de la Judecătoria Constanța

23 May 2023 669

Lupte CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul pe cluburi la Cupa României

23 May 2023 671

Editorial Așa se nasc campionii!

22 May 2023 798

Fostul rugbyst Costi Gheară și soția sa, Maria, Miss România „De astăzi, Noah este creștin, iar noi ne-am unit în fața lui Dumnezeu“ (GALERIE FOTO)

22 May 2023 3407

Sportivii CSM Constanța, participanți la Zilele Constanței 2023. Au prezentat trofeele cucerite în acest sezon (GALERIE FOTO)

21 May 2023 742

Rugby CSM Constanța, campioana României la categoria Under-20

20 May 2023 971