Programul complet al turului Rapid Bucureşti şi Dunărea Călăraşi, adversarele SSC Farul în primele două etape ale Ligii a 2-a

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa va debuta ăn ediţia 2019/2020 a Ligii a 2-a în deplasare, contra formaţiei Rapid Bucureşti, nou-promovată.

Meciul e programat pe 3 august, iar o săptămână mai târziu, pe 10 august, în runda a doua, „marinarii“ vor susţine prima partidă pe teren propriu din noua ediţie, cu Dunărea Călăraşi, retrogradată din Liga 1.

În runda a treia, FC Farul va juca împotriva celeilalte echipe care a retrogradat din prima ligă la finalul sezonului trecut, Concordia Chiajna, urmând ca o săptămână mai târziu să susțină un alt derby de tradiție, de această dată pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești.
 
Program foarte greu, aşadar,.în startul sezonului pentru „marinari“. În continuare în tur, Farul Constanţa va întâlni:

5. Turris-Oltul Turnu Măgurele (d)
6. FK Csikszereda Miercurea Ciuc (a)
7. ASU Politehnica Timişoara (d)
8. Ripensia Timişoara (a)
9. CSM Reşiţa (d)
10. Sportul Snagov (a)
11. Luceafărul Oradea (d)
12. Universitatea Cluj (a)

13. FC Argeș (d)
14. CS Mioveni (a)
15. SCM Gloria Buzău (d)

16. Pandurii Târgu Jiu (a)
17. Metaloglobus Bucureşti (d)
18. Daco-Getica Bucureşti (a)
19. UTA (d).

În 2019, se vor disputa şi două runde din retur, „marinarii“ jucând acasă cu Rapid (pe 30 noiembrie) şi în deplasare cu Dunărea Călăraşi (în deplasare, pe 7 decembrie).      
       

Nu este nici bună, nici rea această tragere la sorți! Avem mare încredere în echipă și în staff-ul tehnic și sperăm la un început bun de campionat. Toți adversarii sunt puternici, dar totul se va decide pe teren. Mă bucur că începem cu un derby de tradiție, constănțenilor le era dor de astfel de meciuri și sunt convins fanii noștri că vor veni în număr mare în tribune, chiar daca jucăm în deplasare, a declarat penzru site-ul oficial al clubului, Tiberiu Curt, managerul grupării constănțene, care a reprezentat Farul la tragerea la sorți. 


Programul complet aş turului este următorul:
 
Etapa 1 - 03 august 2019
 
Rapid Bucureşti - SSC Farul Constanţa
Concordia Chiajna - Daco-Getica Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele - Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timişoara - CS Mioveni
CSM Reşiţa - Universitatea Cluj
Luceafărul Oradea - Sportul Snagov
FC Argeş - Ripensia Timişoara
SCM Gloria Buzău - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Metaloglobus Bucureşti - Petrolul Ploieşti
UTA Arad - Dunărea Călăraşi
 
Etapa a 2-a - 10 august 2019
 
SSC Farul Constanţa - Dunărea Călăraşi
Petrolul Ploieşti - UTA Arad
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Metaloglobus Bucureşti
Ripensia Timişoara - SCM Gloria Buzău
Sportul Snagov - FC Argeş
Universitatea Cluj - Luceafărul Oradea
CS Mioveni - CSM Reşiţa
Pandurii Târgu Jiu - ASU Politehnica Timişoara
Daco-Getica Bucureşti - Turris-Oltul Turnu Măgurele
Rapid Bucureşti - Concordia Chiajna
 
Etapa a 3-a - 17 august 2019
 
Concordia Chiajna - SSC Farul Constanţa
Turris-Oltul Turnu Măgurele - Rapid Bucureşti
ASU Politehnica Timişoara - Daco-Getica Bucureşti
CSM Reşiţa - Pandurii Târgu Jiu
Luceafărul Oradea - CS Mioveni
FC Argeş - Universitatea Cluj
SCM Gloria Buzău - Sportul Snagov
Metaloglobus Bucureşti - Ripensia Timişoara
UTA Arad - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Dunărea Călăraşi - Petrolul Ploieşti
 
Etapa a 4-a - 24 august 2019
 
SSC Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Dunărea Călăraşi
Ripensia Timişoara - UTA Arad
Sportul Snagov - Metaloglobus Bucureşti
Universitatea Cluj - SCM Gloria Buzău
CS Mioveni - FC Argeş
Pandurii Târgu Jiu - Luceafărul Oradea
Daco-Getica Bucureşti - CSM Reşiţa
Rapid Bucureşti - ASU Politehnica Timişoara
Concordia Chiajna - Turris-Oltul Turnu Măgurele
 
Etapa a 5-a - 31 august 2019
 
Turris-Oltul Turnu Măgurele - SSC Farul Constanţa
ASU Politehnica Timişoara - Concordia Chiajna
CSM Reşiţa - Rapid Bucureşti
Luceafărul Oradea - Daco-Getica Bucureşti
FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu
SCM Gloria Buzău - CS Mioveni
Metaloglobus Bucureşti - Universitatea Cluj
UTA Arad - Sportul Snagov
Dunărea Călăraşi - Ripensia Timişoara
Petrolul Ploieşti - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
 
Etapa a 6-a - 07 septembrie 2019
 
SSC Farul Constanţa - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ripensia Timişoara - Petrolul Ploieşti
Sportul Snagov - Dunărea Călăraşi
Universitatea Cluj - UTA Arad
CS Mioveni - Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu - SCM Gloria Buzău
Daco-Getica Bucureşti - FC Argeş
Rapid Bucureşti - Luceafărul Oradea
Concordia Chiajna - CSM Reşiţa
Turris-Oltul Turnu Măgurele - ASU Politehnica Timişoara
 
Etapa a 7-a - 14 septembrie 2019
 
ASU Politehnica Timişoara - SSC Farul Constanţa
CSM Reşiţa - Turris-Oltul Turnu Măgurele
Luceafărul Oradea - Concordia Chiajna
FC Argeş - Rapid Bucureşti
SCM Gloria Buzău - Daco-Getica Bucureşti
Metaloglobus Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu
UTA Arad - CS Mioveni    
Dunărea Călăraşi - Universitatea Cluj    
Petrolul Ploieşti - Sportul Snagov    
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Ripensia Timişoara
 
Etapa a 8-a - 21 septembrie 2019
 
SSC Farul Constanţa - Ripensia Timişoara
Sportul Snagov - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti
CS Mioveni - Dunărea Călăraşi
Pandurii Târgu Jiu - UTA Arad
Daco-Getica Bucureşti - Metaloglobus Bucureşti
Rapid Bucureşti - SCM Gloria Buzău
Concordia Chiajna - FC Argeş
Turris-Oltul Turnu Măgurele - Luceafărul Oradea
ASU Politehnica Timişoara - CSM Reşiţa
 
Etapa a 9-a - 28 septembrie 2019
 
CSM Reşiţa - SSC Farul Constanţa
Luceafărul Oradea - ASU Politehnica Timişoara
FC Argeş - Turris-Oltul Turnu Măgurele
SCM Gloria Buzău - Concordia Chiajna
Metaloglobus Bucureşti - Rapid Bucureşti
UTA Arad - Daco-Getica Bucureşti
Dunărea Călăraşi - Pandurii Târgu Jiu
Petrolul Ploieşti - CS Mioveni
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Universitatea Cluj
Ripensia Timişoara - Sportul Snagov
 
Etapa a 10-a - 05 octombrie 2019
 
SSC Farul Constanţa - Sportul Snagov
Universitatea Cluj - Ripensia Timişoara
CS Mioveni - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Pandurii Târgu Jiu - Petrolul Ploieşti
Daco-Getica Bucureşti - Dunărea Călăraşi
Rapid Bucureşti - UTA Arad
Concordia Chiajna - Metaloglobus Bucureşti
Turris-Oltul Turnu Măgurele - SCM Gloria Buzău
ASU Politehnica Timişoara - FC Argeş
CSM Reşiţa - Luceafărul Oradea
 
Etapa a 11-a - 12 octombrie 2019
 
Luceafărul Oradea - SSC Farul Constanţa
FC Argeş - CSM Reşiţa
SCM Gloria Buzău - ASU Politehnica Timişoara
Metaloglobus Bucureşti - Turris-Oltul Turnu Măgurele
UTA Arad - Concordia Chiajna
Dunărea Călăraşi - Rapid Bucureşti
Petrolul Ploieşti - Daco-Getica Bucureşti
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timişoara - CS Mioveni
Sportul Snagov - Universitatea Cluj
 
Etapa a 12-a - 16 octombrie 2019 (intermediară)
 
SSC Farul Constanţa - Universitatea Cluj
CS Mioveni - Sportul Snagov
Pandurii Târgu Jiu - Ripensia Timişoara
Daco-Getica Bucureşti - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Rapid Bucureşti - Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna - Dunărea Călăraşi
Turris-Oltul Turnu Măgurele - UTA Arad
ASU Politehnica Timişoara - Metaloglobus Bucureşti
CSM Reşiţa - SCM Gloria Buzău
Luceafărul Oradea - FC Argeş
 
Etapa a 13-a - 19 octombrie 2019
 
FC Argeş - SSC Farul Constanţa
SCM Gloria Buzău - Luceafărul Oradea
Metaloglobus Bucureşti - CSM Reşiţa
UTA Arad - ASU Politehnica Timişoara
Dunărea Călăraşi - Turris-Oltul Turnu Măgurele
Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna
FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Rapid Bucureşti
Ripensia Timişoara - Daco-Getica Bucureşti
Sportul Snagov - Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Cluj - CS Mioveni
 
Etapa a 14-a - 26 octombrie 2019
 
SSC Farul Constanţa - CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Cluj
Daco-Getica Bucureşti - Sportul Snagov
Rapid Bucureşti - Ripensia Timişoara
Concordia Chiajna - FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Turris-Oltul Turnu Măgurele - Petrolul Ploieşti
ASU Politehnica Timişoara - Dunărea Călăraşi
CSM Reşiţa - UTA Arad
Luceafărul Oradea - Metaloglobus Bucureşti
FC Argeş - SCM Gloria Buzău
 
Etapa a 15-a - 02 noiembrie 2019
 
SCM Gloria Buzău-SSC Farul Constanţa
Metaloglobus Bucureşti-FC Argeş
UTA Arad-Luceafărul Oradea
Dunărea Călăraşi-CSM Reşiţa
Petrolul Ploieşti-ASU Politehnica Timişoara
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Ripensia Timişoara-Concordia Chiajna
Sportul Snagov-Rapid Bucureşti
Universitatea Cluj-Daco-Getica Bucureşti
CS Mioveni-Pandurii Târgu Jiu
 
Etapa a 16-a - 09 noiembrie 2019
 
SSC Farul Constanţa-Pandurii Târgu Jiu
Daco-Getica Bucureşti-CS Mioveni
Rapid Bucureşti-Universitatea Cluj
Concordia Chiajna-Sportul Snagov
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Ripensia Timişoara
ASU Politehnica Timişoara-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
CSM Reşiţa-Petrolul Ploieşti
Luceafărul Oradea-Dunărea Călăraşi
FC Argeş-UTA Arad
SCM Gloria Buzău-Metaloglobus Bucureşti
 
Etapa a 17-a - 13 noiembrie 2019 (intermediară)
 
Metaloglobus Bucureşti-SSC Farul Constanţa
UTA Arad-SCM Gloria Buzău
Dunărea Călăraşi-FC Argeş
Petrolul Ploieşti-Luceafărul Oradea
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-CSM Reşiţa
Ripensia Timişoara-ASU Politehnica Timişoara
Sportul Snagov-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Universitatea Cluj-Concordia Chiajna
CS Mioveni-Rapid Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu-Daco-Getica Bucureşti
 
Etapa a 18-a - 16 noiembrie 2019
 
SSC Farul Constanţa-Daco-Getica Bucureşti
Rapid Bucureşti-Pandurii Târgu Jiu
Concordia Chiajna-CS Mioveni
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Universitatea Cluj
ASU Politehnica Timişoara-Sportul Snagov
CSM Reşiţa-Ripensia Timişoara
Luceafărul Oradea-FK Csikszereda Miercurea Ciuc
FC Argeş-Petrolul Ploieşti
SCM Gloria Buzău-Dunărea Călăraşi
Metaloglobus Bucureşti-UTA Arad
 
Etapa a 19-a - 23 noiembrie 2019
 
UTA Arad-SSC Farul Constanţa
Dunărea Călăraşi-Metaloglobus Bucureşti
Petrolul Ploieşti-SCM Gloria Buzău
FK Csikszereda Miercurea Ciuc-FC Argeş
Ripensia Timişoara-Luceafărul Oradea
Sportul Snagov-CSM Reşiţa
Universitatea Cluj-ASU Politehnica Timişoara
CS Mioveni-Turris-Oltul Turnu Măgurele
Pandurii Târgu Jiu-Concordia Chiajna
Daco-Getica Bucureşti-Rapid Bucureşti.

SSC Farul a anunţat că cinci jucători (Madikaba Doumbia, Paul Antoche, Daniel Toma, Tudor Moldovan și Cosmin Zamfir) şi-au prelungit contractele, astfel că vor juca la echipe de pe littoral şi în sezonul 2019/2020.   

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1715

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1039

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1501

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 901

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 633

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1099

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 558

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 773

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 711

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 844

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1043

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1345

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 769

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1627

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 685