Rareş Fătu şi Luca Banu, de la FC Viitorul, convocaţi la stagiul de pregătire al Naţionalei U-16

  • Tricolorii vor susţine şi un meci de verificare, cu Petrolul Ploieşti Under-17.

Doi tineri jucători ai FC Viitorul, Rareş Fătu (fundaş) şi Luca Banu (mijlocaş), se numără printre fotbaliştii convocaţi de selecţionerul Victor Ene la echipa naţională Under-16 a României, care efectuează un stagiu de pregătire în perioada 4-7 aprilie.

Cantonamentul se va efectua la Centrul Național de Fotbal Buftea şi se va încheia cu un meci amical, pe 7 aprilie, de la ora 11.00, la CNF Buftea, cu echipa Petrolul Ploiești U-17. 

După cum se precizează pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, primele meciuri oficiale ale acestei generații, cea a jucătorilor născuţi în 2005, vor avea loc în a doua parte a acestui an. România va întâlni Germania, Rusia și San Marino în calificările pentru EURO U17 din 2022.

Pentru a merge mai departe la Turul de Elită, tricolorii trebuie să încheie grupa pe unul din primele două locuri sau să se regăsească între cele mai bune 4 echipe de pe locurile 3. EURO 2022 dedicat juniorilor U17 este programat să se dispute în Israel, menţionează sursa citată.


Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șapte fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala U-17. Stagiu de pregătire și amicale cu Macedonia de Nord

27 Jul 2021 3157

Doi fotbalişti de la FC Viitorul au jucat în amicalul câştigat cu scor fluviu de România Under-16

10 Apr 2021 3480