UPDATE. Raul Avram s-a despărţit de echipa de pe litoral „Am fost onorat să fiu căpitanul Farului!“ (galerie foto)

Doi dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul echipei de fotbal Farul Constanţa, portarul Raul Avram (care a purtat banderola de căpitan) şi fundaşul central Denis Ispas, s-au despărţit de echipa de pe litoral.
 
„Îmi pare rău că s-a terminat aşa repede, dar fotbalul îţi oferă foarte multe. Vreau să vă mulţumesc pentru susţinere şi sprijin! Am fost onorat să fiu căpitanul Farului, mi-am făcut treaba cât de bine am putut şi sper să mă fi ridicat la aşteptările voastre. Dacă am greşit sau am deranjat pe cineva, vreau să îmi cer scuze! Pe curând, fariştilor!”, a fost mesajul jucătorului de 26 de ani.
 
Denis Ispas (25 de ani) a mers de la Farul la Turris – Oltul Turnu Măgurele, formaţie nou promovată în Liga a 2-a, antrenată de Erik Lincar. În sezonul recent încheiat, Ispas a jucat 14 meciuri în tricoul formaţiei din Constanţa.

Pe de altă parte, Farul a anunţat oficial transferul jucătorilor Baudouin Kanda și Alexandru Stoica. Născut în România, dar cu tată angolez, Kanda are 26 de ani şi joacă mijlocaş ofensiv. Până acum, a mai evoluat la Dinamo II, Dunărea Călăraşi şi UTA. În Liga 1, are 13 meciuri şi două goluri. 

​Alexandru Stoica are 22 de ani şi evoluerază ca mijlocaş dreapta sau atacant. A mai jucat la FC Viitorul (cu care a fost campion al Ligii 1 în 2017), Dunărea Călăraşi şi Petrolul Ploieşti şi e fost international Under-19. În Liga 1, Alexandru Stoica a debutat la 19 ani.

UPDATE:

După despărțirea de Farul, Raul Avram a semnat astăzi cu o altă echipă din eșalonul secund, Petrolul Ploiești.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce spun Petre Grigoraş şi Raul Avram Dacă învinge, sâmbătă, în Liga a 2-a, SSC Farul se salvează matematic de la retrogradare (galerie foto)

23 May 2019 2510

„Îmi doresc enorm să câştig“ Pentru antrenorul SSC Farul, Petre Grigoraş, meciul cu Aerostar Bacău e unul special

19 Apr 2019 2448

„E obligatoriu să învingem“ Ce spun Petre Grigoraş şi Raul Avram despre meciul SSC Farul - Aerostar Bacău

18 Apr 2019 1751

„Farul va arăta din ce în ce mai bine” Georgian Păun, super-golul victoriei. A mai reuşit însă asemenea „bijuterii“. Şi la Liga 1! (galerie foto + video)

02 Apr 2019 3496

„Victoriile aduc victorii“ După două succese la rând fără gol primit, SSC Farul speră să facă sâmbătă încă o victimă

22 Mar 2019 2124

SSC Farul, victorie mare cu CS Baloteşti Ciprian Marica - „Cine are nevoie de adrenalină să-şi ia o echipă de fotbal“ (galerie foto)

11 Mar 2019 3394

SSC Farul și-a prezentat noua echipă administrativă și noutățile din lotul de jucători (galerie foto)

01 Mar 2019 5052

SSC Farul Constanţa a intrat în linie dreaptă. Amicale şi achiziţii Petre Grigoraş - „Sunt convins că echipa va arăta altfel în joc“

18 Feb 2019 3500

Ștefan Pacionel, un alt fotbalist achiziționat de SSC Farul Constanța

02 Feb 2019 3696

Lotul de jucători deplasat de SSC Farul în Antalya și programul meciurilor amicale (galerie foto)

01 Feb 2019 3503

SSC Farul Constanţa l-a achiziţionat şi pe Denis Ispas. Echipa a plecat în Antalya (galerie foto)

01 Feb 2019 2887

SSC Farul Constanța a anunțat achiziționarea portarului Raul Avram

01 Feb 2019 3064