Răzvan Florea, mulţumit Înotătorii de la Atena Sport Club Constanţa, medaliaţi în Bulgaria, la întrecerea internaţională „Britz“ (galerie foto)

Sportivii de performanţă ai Atena Sport Club Constanţa (clubul de înot al medaliatului olimpic Răzvan Florea) s-au întors cu medalii de la a patra ediţie a competiţiei internaţionale „Briz“, care s-a desfăşurat, pe durata a două zile, la Burgas, în Bulgaria.
 
La întrecere au participat 667 de sportivi, din nouă ţări, printre care Bulgaria, Marea Britanie, Egipt, Letonia, Moldova, România, Serbia, Turcia şi Croaţia. Concursul a marcat şi inaugurarea noului complex de nataţie „Park Arena“, stabiliment realizat la cele mai înalte standarde, care poate găzdui competiţii la nivel european şi mondial. Coordonat de antrenorul Răzvan Florea, lotul ASC i-a avut în componenţă pe Sebastian Tulea, Eugen Susanu, Nicolas Ursu, Alexia Petcu, Ariana Gherman, Chloe Andreson, Ioana Badea, Iulia Gheorghe, Andreas Niculaie, Darius Teişanu, Rareş Calinic, Ana Grosu şi Eva Paraschiv.
 
„Întrecerea s-a desfăşurat în regim open, astfel că sportivi de vârste diferite au concurat împreună: 2001 cu 2003, 2004 cu 2005, 2006 cu 2007 şi 2008 cu 2009. Nivelul general al competiţiei a fost unul foarte ridicat, iar rezultatele Atena Sport Club au fost pe măsură. Concursul din Bulgaria a fost un prilej bun de verificare în vederea competiţiilor de obiectiv din această toamnă şi din iarnă“, a declarat Răzvan Florea.
 
Printre medaliaţii de la Atena Sport Club de la Burgas se regăsesc Sebastian Tulea (2001) - bronz în proba de 100 m bras (dar şi locul 4 în proba de 400 m liber, cu un rezultat extraordinar); Nicolas Ursu (2004) - aur la 50 m spate, argint la 100 m mixt şi bronz la 50 m liber; Ioana Badea (2006) - bronz în proba de 100 m liber (şi locul 4 în proba de 50 m liber) sau Andreas Niculaie (2006) - două medalii de bronz în probele de 50 şi 100 m bras.
 
Sursa foto: Facebook (Atena Sport Club)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 398

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 707

Înotătorii de la CSM Constanța adună medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 515

CSM Constanța. Pe urmele tatălui! Răzvan Florea - premiul fair-play în 2004. După 20 de ani, fiul său, Ștefan - premiu la handbal (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 1237

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 680

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 973

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 894

CSM Constanța natație Patrick Dinu va evolua la Campionatul Mondial

02 Feb 2024 969

CSM Constanța Fiul cel mic al medaliatului olimpic Răzvan Florea a trecut de la natație la handbal. „Îi place maxim“ (GALERIE FOTO)

10 Jan 2024 1851

Înotătorul Bogdan Talpac, din Cumpăna, a cucerit două medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Dec 2023 1346

Euro 2023 Otopeni Înotătorii de la CSM Constanța au contribuit la stabilirea a noi recorduri naționale

07 Dec 2023 1013

Natație Medalii la Campionatul Național - poliatlon pentru Atena Sport Club Constanța și CS Farul Constanța (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1109

Natație Patrick Sebastian Dinu, de la CSM Constanța, l-a învins pe David Popovici!

14 Nov 2023 1260

Aqua Challenge 2023 Condițiile meteo neprielnice au modificat desfășurarea maratonului de înot în Marea Neagră (GALERIE FOTO)

21 Aug 2023 1475

Municipiul Constanța Finanțare nerambursabilă de aproape 400.000 lei pentru patru proiecte sportive (DOCUMNTE)

27 Jul 2023 1228