RCJ Farul şi-a prezentat noile achiziţii

rugby.jpgClubul constănţean a fost cel mai activ pe piaţa transferurilor, reuşind achiziţionarea a nu mai puţin de 12 jucători

Ocupanta locului 3 în ediţia precedentă de campionat, Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, şi-a prezentat ieri, la sediul clubului, trei dintre achiziţiile din această iarnă: neozeelandezul Derek Carpenter, namibianul Van Wyk Mc Grath şi Valentin Ivan, sosit de la Dinamo Bucureşti.

RCJ Farul a făcut transferuri pe bandă rulantă în această iarnă, reuşind să achiziţioneze nu mai puţin de 12 jucători. Ieri, conducerea grupării de pe litoral a prezentat lotul cu care antrenorul Cristian Brănescu va aborda prima ediţie a SuperLigii. Au fost prezenţi şi trei dintre jucătorii achiziţionaţi de Farul în această perioadă: Derek Carpenter, Van Wyk McGrath şi Valentin Ivan.
Derek Carpenter are 22 de ani şi vine din prima ligă neozeelandeză, evoluând ultima oară la Northland Rugby Union. Neozeelandezul poate evolua atât pe postul de centru cât şi uvertură. "A fost până acum o experienţă... friguroasă pentru că nu sunt obişnuit cu temperaturile de aici, însă mă bucur că am reuşit să ajung în România, unde nivelul rugby-ului este ridicat. Este adevărat că am avut o perioadă mai mare în care nu am jucat, după o accidentare la genunchiul drept, însă acum sunt 100% refăcut", a declarat Derek.
O altă achiziţie importantă a grupării de pe litoral este Van Wyk McGrath, care, după Eugene Jantjies, este al doilea internaţional namibian al Farului. Van Wyk are 24 de ani, evoluează pe postul de aripă şi a participat la toate partidele naţionalei sale de la IRB Nations Cup. A debutat în naţională pe 14 iunie 2009, într-o partidă cu Coasta de Fildeş, iar ultimul meci l-a susţinut pe 20 noiembrie 2010, într-un joc cu Portugalia. În cariera sa a mai jucat în campionatul Namibiei şi în cel al Africii de Sud. "L-am întrebat pe Eugene (n.r. Jantjies) despre echipă. Am luat apoi legătura cu domnul Arghir şi am hotărât să semnez cu Farul", a spus jucătorul namibian.
De asemenea, RCJ Farul a reuşit transferul unui jucător de perspectivă chiar din curtea unei contracandidate la titlul naţional, Dinamo. Acesta este Valentin Ivan, jucător în vârstă de 22 de ani, care joacă pe postul de mijlocaş la grămadă. A început rugby-ul tot la clubul din Ştefan cel Mare, în 1996, şi a debutat pentru echipa naţională de seniori a României anul trecut, într-un meci contra Tunisiei. "Transferul la Farul este cu siguranţă un pas înainte în cariera mea. M-am integrat destul de uşor la echipă, fiind coleg la loturile naţionale cu mulţi dintre jucătorii de aici", a declarat Ivan. "Suntem foarte mulţumiţi de transferurile făcute în această iarnă. Am vrut să creăm împreună cu noua echipă tehnică un lot de perspectivă, care să conteze în lupta pentru titlu an de an. Obiectivul echipei în acest an este calificarea în semifinale şi câştigarea campionatului, orice alt rezultat fiind echivalentul unui sezon ratat", a declarat preşedintele clubului, Cristinel Dragomir. RCJ Farul i-a mai transferat în această perioadă pe Cristian Munteanu (linia a 2-a, 21 ani), Mihăiţă Zainea (mijlocaş la grămadă, 22 ani), Bogdan Petreanu (flancher, 22 ani), Cristian Ionescu (taloneur, 22 ani), Ilie Andrei (centru, 21 ani), Alexandru Vîlcu (23 ani), toţi de la CSM Bucureşti, Cornel Cornei (taloneur, 21 ani), de la o formaţie din Spania, şi pe pilierii Victor Leon (22 ani, Republica Moldova) şi Romică Boar (31 ani, Universitatea Cluj).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 600

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 546

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 521

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 743

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 550

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 656

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 711

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 520

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 555

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 777

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3405

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14176

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 935

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 937