Remiză cu Dacia Unirea Brăila Ion Barbu - „Îmi doresc din tot sufletul ca acest joc să nu fi fost ultimul al FC Farul“ (galerie foto+video)

FC Farul a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila, în ultimul meci din campionatul 2015/2016 al Ligii a 2-a. Partida ar putea fi însă ultima din existenţa clubului constănţean

În disputa contând pentru etapa a zecea a turneului play-off, „marinarii“ au condus cu 2-0 şi au avut apoi o ocazie mare de a face 3-0. Oaspeţii au revenit şi, în două minute, au egalat, iar pe final puteau şi câştiga. Fanii „marinarilor“ au cântat tot meciul în speranţa unei salvări miraculoase a clubului. „Farul nu moare!“, au repetat obsesiv suporterii.
 
Fără importanţă pentru ambele formaţii, meciul a început bine pentru Farul, care a deschis scorul în minutul 12, prin golgheterul Pătulea, care i-a dedicat golul tânărului mijlocaş Vlad Suciu, accidentat grav în meciul cu Rapid. Peste şapte minute, Dacia Unirea a avut şansa egalării, de două ori, însă Iulian Dinu a închis poarta, în primă instanţă respingând în bară. În minutele 24 şi 32, Pătulea a fost iar aproape de gol, după care brăileanul Enciu, fostul atacant al Farului, a irosit egalarea (34 - bară, 36).

Moldoveanu, centrare la golul doi şi ocazie mare

Pătulea n-a mai ratat ţinta însă în minutul 53, când a fructificat cu capul din careu centrarea lui Robert Moldoveanu. 2-0 pentru Farul, care, la numai un minut, a ratat şansa de a majora scorul, dar Moldoveanu a ratat din careu. Din acel moment însă, oaspeţii au pus stăpânire pe joc şi au reuşit să egaleze. După o situaţie a lui Dima (54), Enciu (66) şi G. Iordache (68) au dus scorul la 2-2. Dacia Unirea nu s-a oprit însă aici, iar pe final, Mucuţă (84) şi Puşcaşu (85) le puteau aduce oaspeţilor victoria.

Farul a avut numai tineri pe bancă

FC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina) a jucat cu: I. Dinu - Băjan, Fl. Pătraşcu (cpt.) (74 Ţăranu), Al. Ioniţă, Corcoveanu - Al. Matei (37 R. Moldoveanu), Milea (82 Vlăescu), Ad. Ionescu, C. Matei - S. Chiţu, Pătulea. Alin Pânzaru, principalul Daciei Unirea Brăila, a mizat pe: Olaru - Niţă, Olenic, Necoară, Stănciulescu (cpt.) - D. Oprea - M. Iordache (56 Dima), Puşcaşu, P. Ioan (67 Al. Muscă), G. Iordache - Enciu (67 Mucuţă). Pe banca de rezerve, FC Farul a avut numai tineri: Răzvan Began - Tudor Ţăranu, Dumitru Gheorghe, Bogdan Anghel, Mihai Zugravu, Mihai Vlăescu şi Robert Moldoveanu.

Ion Barbu - „Eu cred că se mai poate face ceva“
 

„Sunt bucuros că am obţinut acest punct. În urma jocului, mai mult nu cred că puteam scoate. Chiar dacă am avut 2-0, trebuie să recunoaştem că am fost dominaţi 75% acasă, ceea ce nu e normal. Băieţii au luat acest joc de final ca pe un amical şi nu s-au putut concentra, şi în urma celor întâmplate la club în ultimul timp. Îmi doresc din tot sufletul ca acest joc să nu fi fost ultimul al FC Farul Constanţa. Trebuie ca oamenii din oraş să facă tot posibilul şi să nu lase clubul să moară. Farul este un club cu tradiţie, unul dintre simbolurile judeţului şi ar fi păcat să dispară, precum s-a întâmplat cu alte echipe. Eu cred că se mai poate face ceva, dar numai să se dorească acest lucru. Se poate, normal că se poate! E o situaţie critică, dar să sperăm că se va întâmpla ceva pozitiv“, a declarat Ion Barbu.


Dunărea Călăraşi, victorie în ultimul meci

În celelalte meciuri jucate sâmbătă în turneul play-off s-au înregistrat rezultatele: SC Bacău - Rapid Bucureşti 1-1 (Vraciu 90+1 / Vl. Morar 63) şi Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi 0-3 (V. Alexandru 32 - din penalty, Al. Stoica 34, Balint 78). Clasament final: 1. Rapid - 44p, 2. Dunărea Călăraşi - 41p, 3. Brăila - 35p, 4. Bacău - 30p, 5. Farul - 29p, 6. Clinceni - 27p. Rapid a promovat direct în Liga 1, iar Dunărea Călăraşi va participa la baraj. În cazul Rapidului, se aşteaptă însă decizia în ce priveşte depunctarea de şase puncte dictată de UEFA.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2556

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 948

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1042

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 957

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1192

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 851

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 995

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 959

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1868

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1145

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1391

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1559

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1463

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1193

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1559