Robert Mihai Silaghi, noul mijlocaș al FC Farul Constanța

  • Astăzi, 24 septembrie 2020, FC Farul Constanța a anunțat că Robert Mihai Silaghi este noul jucător al clubului.

Mijlocașul Robert Mihai Silaghi este noul jucător al clubului FC Farul Constanța, urmând să evolueze în tricoul alb-albastru în actualul sezon al Ligii a 2-a, anunță clubul pe site-ul oficial.

În vârstă de 18 de ani, acesta a crescut la CFR Cluj și a jucat pentru prima oară la seniori pentru echipa doua a campioanei României.

Fotbalistul, care poate juca atât ca inter, cât și ca mijlocaș ofensiv în spate atacanților, a debutat anul trecut în naționala României sub 18 ani.


“Mă bucur foarte mult că am venit la Constanța, la o echipă de tradiție, cu jucători buni, care și-a propus să promoveze în prima ligă. Este o șansă importantă pentru mine, sper să debutez cât mai rapid în Liga a 2-a și să joc cât mai bine. La CFR, am jucat doar la echipa secundă, dar am făcut antrenamente și la seniori. Postul meu preferat este de mijlocaș ofensiv, îmi place să dau pase decive, dar și să caut golul. Știu că este dificil în liga secundă, dar îmi doresc să joc cât mai mult și să dau vreo 2-3 goluri”, a spus Mihai Robert Silaghi, al cărui jucător preferat din fotbalul românesc este fostul internațional Lucian Sînmărtean.


Acțiunea face parte din cadrul proiectului “Un secol de fotbal constănțean…FARUL CONSTANȚA”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța în cadrul programului “Promovarea Sportului de Performanță”

Sursa info și foto: fcfarulconstanta.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 479

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 877

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 815

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 763

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 853

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 866

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1786

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1060

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1305

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1406

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1340

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1130

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1457

Farul Constanța Carlo Casap a revenit la campioana României (VIDEO)

15 Feb 2024 1209