Rugby-spectacol, astăzi, la Constanţa şi pe terenul „Legmas” RCJ Farul şi CS Năvodari au meciuri de foc

Zile pline în acest week-end pentru iubitorii rugby-ului constănţean. Astăzi, sunt programate două meciuri de seniori, din primele două eşaloane, iar mâine, în Complexul Sportiv Badea Cârţan, îşi intră în drepturi juniorii. Astăzi, la Constanţa se dispută derby-ul etapei a cincea a Superligii, RCJ Farul întâlnind, de la ora 10.00, pe stadionul „Mihai Naca”, fosta campioană Ştiinţa Baia Mare. Cele două echipe au acelaşi număr de puncte, zece, şi sunt vecine de clasament, oaspeţii ocupând locul doi, iar „marinarii” fiind pe trei. Partida este transmisă în direct de TVR2.
Tot astăzi, dar în Divizia Naţională, CS Năvodari susţine pe teren propriu, partida cu RC Stejarul Buzău, contând pentru etapa a patra a campionatului. Oaspeţii se află pe locul întâi în clasament, cu 14 puncte (trei victorii din trei), iar CS Năvodari ocupă poziţia a cincea, cu cinci puncte (un succes şi două eşecuri). Confruntarea se dispută de la ora 14.00, pe terenul „Legmas” din Năvodari, şi va fi arbitrată de o brigadă constănţeană: Robert Diaconescu la centru, Nicolae Mocanu şi Marius Grigore la margini, Viorel Bujoreanu, din Mangalia, numărul patru.
Mâine, în „Badea Cârţan”, programul este următorul: ora 09.00 - RC Tomitanii - Callatis Mangalia (Divizia Regională Under-16, arbitru - Viorel Bujoreanu); ora 10.00 - minirugby (echipe de 10, 12 şi 14 ani); ora 11.00 - Cleopatra - RC Tomitanii (U-16, arbitru - Marius Ţugurel); ora 13.00 - CFR Constanţa - Steaua (U-17, arbitru - Robert Diaconescu); ora 14.45 - LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa - CNAV Bucureşti (U-18, arbitru - Marius Grigore). Altfel, la ultima şedinţă de Birou Federal al Federaţiei Române de Rugby s-a aprobat propunerea Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa de organizare la Constanţa a unui turneu de mini-rugby.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 468

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 407

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 310

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 329

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 704

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 459

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408