27 Nov, 2016 17:01
1450
Loredana IRICIUC
CSA Steaua București s-a calificat, astăzi, în finala Cupei Regelui la rugby, după ce a câștigat derby-ul cu CS Dinamo București, în Ghencea, cu scorul de 30-27 (15-20), în a doua semifinală, informează Agerpres.
În prima semifinală, desfășurată sâmbătă, la Baia Mare, vicecampioana CSM Știința Baia Mare a dispus CSM Olimpia București cu 48-20 (15-6).
Finala Cupei Regelui se va desfășura între Steaua și Știința Baia Mare, pe 3 decembrie. În aceeași zi se va desfășura finala mică, între Dinamo și CSM Olimpia București.
Prima ediție a Cupei Regelui (2015) a fost câștigată de Timișoara Saracens, 24-22 în finală cu CSM Știința Baia Mare.
Sursa foto: prosport.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: