Rutierii din „Turul Dobrogei” zboară ca vântul şi ca gândul pe şoselele din judeţ (galerie foto)

Ediţia a 14-a a „Turului Dobrogei” la ciclism a început ieri, când s-au desfăşurat prologul şi prima etapă. Organizatorul întrecerii este Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon şi CS Bilal 2000 Constanţa. Participă echipele româneşti CS Cibo Braşov, CSM Brăila, CS Bilal 2000 Constanţa, CS Torpedo Zărneşti, CS Olimpia, Petrolul Ploieşti, CS Intersport, CS Mureşul, CS Dinamo, Tuşnad Cycling Team şi lotul Republicii Moldova. Participanţii concurează pe trei categorii de vârstă, juniori mari, Under-23 şi elite (seniori), pentru prima secţiune competiţia fiind criteriu de calificare în lotul naţional.
Etapa întâi, de ieri, a măsurat 85 km. Startul tehnic s-a dat de la Primăria Cumpăna, rutierii parcurgând traseul: Cumpăna - Lazu - Agigea - Eforie Nord - Eforie Sud - Tuzla - intersecţie Costineşti - 23 August - intrare în primul sens giratoriu din Mangalia şi retur Cumpăna.
Programul etapei de astăzi este următorul: 10.00 - 10.30  -  Start Festiv (Sala Sporturilor - Autogrup Sud Constanţa) - Sala Sporturilor - bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - bulevardul 1 Decembrie 1918 - bulevardul 1 Mai - şoseaua Mangaliei - sosire Autogrup Sud Constanţa; 10.30 - start tehnic 130 km: Constanţa DN 39 (borna km 5 + 500 m) - Lazu - Agigea - Techirghiol - Moviliţa - Topraisar - Amzacea - Comana - Negru Vodă - Cotu Văii - Albeşti - Mangalia - 23 August - intersecţie Costineşti - Tuzla - Eforie Sud - Eforie Nord - Agigea - Lazu - Constanţa (sosire borna km 6, ora 14.00).
Mâine, la ora 10.00, de la Sala Sporturilor se dă startul festiv pentru cursa de 120 km, pe traseul: Sala Sporturilor - bulevardul Aurel Vlaicu - DN 3 service Andromeda. La ora 10.30 se dă startul tehnic, traseul fiind: Valu lui Traian DN 3 - Ciocârlia de Sus - Ciocârlia de Jos - Viişoara - Pietreni - Deleni - Adamclisi - Urluia (întoarcere) Adamclisi - Deleni - Pietreni - Valu lui Traian - service Andromeda (ora 14.00).
Duminică, startul festiv se dă la ora 09.30, la Sala Sporturilor, rutierii urmând prin oraş traseul Sala Sporturilor - bulevardul Tomis - bulevardul Aurel Vlaicu - Campus Universitatea „Ovidius” Constanţa. La ora 10.00 i se dă startul tehnic ultimei etape, de 70 km: strada Dispensarului (Tomis Nord) - Campus Universitar - bulevardul Aurel Vlaicu - bulevardul Tomis şi retur (ora 12.30). La această oră, cicliştii pleacă în pluton compact spre Sala Sporturilor, unde, de la ora 13.00, este programată festivitatea de premiere. Se vor întocmi clasamente separate pentru seniori şi juniori şi se vor acorda premii în bani.

Constănţean pe podium la prolog

Ciclistul constănţean Cătălin Iorga, de la CS Bilal 2000, s-a clasat pe locul trei la juniori în prologul „Turului Dobrogei”, care s-a finalizat cu un contratimp individual, disputat pe un traseu din Mamaia (hotelul „Caraiman” - Aqua Magic). Iorga a înregistrat timpul de şase minute şi 16 secunde. În clasamentul celor 29 de juniori participanţi s-au mai regăsit trei reprezentanţi ai CS Bilal 2000: Robert Pisică (locul 6 - 6:23), Vladimir Ciudin (locul 13 - 6:44) şi Evgheni Berezuţchii (locul 14 - 6:49). În întrecerea elite (seniori, 27 de participanţi), cicliştii constănţeni de la Bilal 2000 s-au clasat astfel: Cristian Ciotic - locul 14 (6:20) şi Cristian Doicescu - locul 24 (6:44). Media orară a prologului a fost 52,632 km/h.

CS Bilal 2000, lider în clasamentul general

CS Bilal 200 Constanța a avut succes la juniori și în prima etapă, Vladimir Ciudin ocupând locul întâi, cu timpul de o oră, 53 de minute și 31 de secunde. Pe podium au urmat Andrei Covalciuc (Moldova) și Emil Dinu (Torpedo Zărnești), cu 1:54:57. Ceilalți constănțeni au ocupat pozițiile 4 (Cătălin Iorga), 13 (Robert Pisică) și 20 (Evgheni Berezutchii), din 29 de concurenți. La seniori, primii trei au fost: Nicolae Tanovitkhii (Tușnad) - 1:51:25, Sergiu Cioban (Tușnad) - 1:51:32 și Lucian Oprea (Petrolul) - 1:53:29. Au concurat 27 de sportivi, cei de la Bilal 2000 venind pe locurile 25 (Cristian Ciotic - 1:54:57) și 27 (Cristian Doicescu - 2:10:00). Pentru mers neregulamentar, doi sportivi de la Dinamo (Florin Saveliu - elite și Adrian Zamfir - juniori) au fost penalizați cu 20 de secunde în clasamentul general și amendați cu 50 de lei. De asemenea, team managerul echipei Dinamo, Radu Selejan, a fost amendat cu 100 de lei. Media orară a etapei întâi a fost de 45.774 km/h. Clasament general (prolog și etapa întâi): Elite - 1. Nicolae Tanovitkhii (Tușnad) - 1:57:13, 2. Sergiu Cioban (Tușnad) - 1:57:14, 3. Stevic Ivan (Tușnad) - 1:59:33 / 14. Cristian Ciotic - 2:01:17 / 27. Cristian Doicescu - 2:16:44; Juniori - 1. Vladimir Ciudin - 2:00:15, 2. Nicolae Andrei Barbu (Torpedo) - 2:01:12, 3. Cătălin Iorga - 2:01:13 / 7. Robert Pisică - 2:01:20 / 14. Evgheni Berezutchii - 2:01:46. Media orară generală este de 46.062 km/h.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 280

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 238

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 246

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 231

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 685

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 414

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 391

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 372

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 461

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 451

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 492

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 498

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 691

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 347

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 395