Sport

Sâmbătă, competiţie la sala „Tomis“ din Constanţa Boxerii îi cinstesc memoria antrenorului emerit Aurel Simionescu

În această lună, s-au împlinit trei ani de la moartea antrenorului emerit de box din Constanţa Aurel Simionescu, iar sâmbătă, 27 ianuarie, la iniţiativa lui Mihai Constantin (antrenor la CS Farul) şi a clubului constănţean, se va desfăşura ediţia a treia a Memorialului Aurel Simionescu. 

Evenimentul va fi găzduit de sala de la Complexul Sportiv Tomis din Constanţa, de la ora 13.00, şi vor participa pugilişti de la cluburi din judeţul Constanţa şi din judeţe învecinate. „Ne facem o datorie de onoare din a-i cinsti memoria maestrului Simionescu, cel care ne-a învăţat box şi nu numai. Dumnezeu să-l odihnească în lumea celor drepţi!“, a declarat Mihai Constantin, un fost elev de-al lui Aurel Simionescu.
 
Fost boxer de valoare, Simionescu s-a remarcat ca un tehnician deosebit, formând generaţii întregi de mari pugilişti. L-a descoperit şi l-a şlefuit inclusiv pe Ionuţ Gheorghe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Aurel Simionescu a activat oficial în box (ca sportiv şi antrenor) 48 de ani, iar în 2009 s-a retras din activitate. Titlul de antrenor emerit i-a fost acordat în anul 2004.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi: 
 
„Comemorăm un mare antrenor” Boxerii s-au întrecut la Cupa „1 Decembrie“, cinstindu-i memoria lui Aurel Simionescu (galerie foto + video)
 
„În colţul albastru, Gabi Gabriel Stan!“ Viceprimarul Constanţei, prezentat cu patos la un meci de box (galerie foto + video)
 
Mihai Constantin - „A reprezentat boxul cu cinste” Antrenorul emerit Aurel Simionescu va fi înmormântat astăzi


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ioan Aurel Pop este noul preşedinte al Academiei Române. Câte voturi a obținut

05 Apr 2018 569

Patru candidaţi în cursa pentru preşedinţia Academiei Române. Când vor avea loc alegerile

09 Mar 2018 336

Imagini de la eveniment Boxeri din trei județe s-au înfruntat la Constanța, la Memorialul Aurel Simionescu (galerie foto+video)

27 Jan 2018 1681

Trei ani de la moartea antrenorului emerit Aurel Simionescu. La finele lunii, va avea loc o nouă ediţie a memorialului care-i poartă numele

12 Jan 2018 2080

„Comemorăm un mare antrenor” Boxerii s-au întrecut la Cupa „1 Decembrie“, cinstindu-i memoria lui Aurel Simionescu (galerie foto + video)

28 Nov 2016 2764

Box demonstrativ la Cupa 1 Decembrie şi la Memorialul Aurel Simionescu, de la Constanţa (galerie foto+video)

26 Nov 2016 1613

Boxerii se întrec, la Constanţa, cu prilejul Cupei „1 Decembrie“ şi al Memorialului „Aurel Simionescu“

24 Nov 2016 2882

Familiile victimelor care au murit în accidentul din Brăila vor primi un ajutor de urgență

07 Apr 2016 1234

Primarul din Brăila, Aurel Simionescu, a aflat din închisoare că a fost suspendat din funcţie

05 Feb 2016 1098

Primarul Aurel Simionescu, arestat preventiv

05 Feb 2016 1059

UPDATE 2 Primarul din Brăila, Aurel Simionescu, reținut de procurorii DNA

03 Feb 2016 1223

Primarul Aurel Simionescu, dus la DNA

03 Feb 2016 1050

„În colţul albastru, Gabi Gabriel Stan!“ Viceprimarul Constanţei, prezentat cu patos la un meci de box (galerie foto + video)

30 Nov 2015 3275

Viceprimarul Gabi Stan, schimb de pumni la Sala Tomis din Constanța (galerie foto + video)

28 Nov 2015 1490

CS Farul Constanţa îl comemorează pe antrenorul emerit Aurel Simionescu

28 Nov 2015 2127

Mihai Constantin - „A reprezentat boxul cu cinste” Antrenorul emerit Aurel Simionescu va fi înmormântat astăzi

13 Jan 2015 2345

Doliu în boxul din Constanţa A murit antrenorul emerit Aurel Simionescu

12 Jan 2015 1498

„Părintele” unui fost medaliat olimpic selectează iar tinere talente la Constanţa

30 May 2013 818

Braila Numele si pozele celor care arunca gunoiul la intamplare vor fi facute publice

07 Apr 2011 812

Box Club Adan se muta intr-o sala noua

01 Feb 2009 9257

Numar dosar 2804/1/2002 (1353/2002)

29 Dec 2008 1674

Simte ca poate mai mult

31 Oct 2003 603

BC Iacob Mira Agigea si-a premiat campionii

06 Dec 2002 587

Un nou pachet legislativ european

30 Jun 2002 544