Sâmbătă, meci la Constanţa cu Ştiinţa Baia Mare Tomitanii încep returul. Au transferat 13 jucători. Nouă sunt străini (galerie foto)

Echipa de rugby Tomitanii Constanţa, nou promovată în eşalonul de elită din România, SuperLiga, începe sâmbătă, 30 martie, evoluţiile din partea secundă de campionat. Aflată pe locul şapte în clasament, cu cinci puncte, formaţia de pe litoral se va duela pe teren propriu cu CSM Ştiinţa Baia Mare, echipa de pe poziţia a patra, cu 22 de puncte, care în tur s-a impus cu 52-11.

Meciul va fi găzduit de stadionul „Mihai Naca“ din Constanţa, de la ora 11.00. Dornică să realizeze rezultate mai bune în retur, Tomitanii au transferat 13 jucători (patru români şi nouă străini), iar din propria pepinieră au promovat la echipa mare alţi patru rugbyşti. Noile achiziţii sunt: Cornell Norman Hess (30 de ani, Africa de Sud), Nasalo Jone Marawa (32 de ani, Fiji), John Ronald Esterhuizen (22 de ani, Africa de Sud), Nika Chumashvili (22 de ani), Giorgi Tsverava (30 de ani), Jonatan Paatashvili (23 de ani) - toţi, din Georgia, Ngoni Chibuwe (25 de ani, Zimbabwe), Baron Darren (24 de ani, Africa de Sud), Samuel Jay Swanepoel (22 de ani, Africa de Sud), Marian Gorcioaia (23 de ani), Gigi Militaru (32 de ani) - de la Timişoara, Andrei Toader (23 de ani, de la CSM Bucureşti) şi Vlad Vişan (20 de ani, de la CSM Bucureşti). Tinerii promovaţi din sectorul juvenil al Tomitanilor sunt Mihai Laurenţiu Pocovnicu (18 ani), Emanuel Grigore (19 ani), Andrei Georgian Cabason (18 ani) şi Valeriu Chipercean (18 ani), primii trei fiind plecaţi actualmente în Portugalia, la Campionatul European Under-20.

„Sunt convins că vom reuşi rezultate frumoase“

„Abordăm returul cu mare încredere. Vrem să facem o figură frumoasă, iar, de ce nu, cu Baia Mare să obţinem prima victorie din 2019. Ne propunem să ne clasăm cât mai sus. Fiind în primul an de SuperLigă ţintim poziţia a cincea, care pentru noi ar fi ca locul întâi. Urmând ca în sezonul viitor aspiraţiile noastre sî crească, dorind să ducem mai departe tradiţia de la mal de mare, reprezentată atât de bine de brandul Farul. Am transferat 13 jucători, atât din România, cât şi din străinătate, rugbyşti cunoscuţi şi de valoare, unii activând şi în SuperLigă“, a declarat Cristian Cojocaru, preşedintele clubului Tomitanii. „Aşteptăm cu nerăbdare să înceapă competiţia“, a punctat Cornell Hess. „Venim după o perioadă lungă de pregătire. Ni s-au alăturat colegi noi şi sunt convins că vom reuşi rezultate frumoase. Amicalul cu Steaua ne-a dat încredere“, a precizat Mario Arvinte (24 de ani), vice-căpitan al echipei.

Restul lotului

În afară de cei menţionaţi, din lotul Tomitanilor mai fac parte Dragoş Burlacu (21 de ani), Elvis Gabriel Ciorbac (20 de ani), Andrei Homiuc (20 de ani), Johnny Sola (38 de ani - căpitanul echipei), Adrian Părăleşte (21 de ani), Ionuţ Macoveanu (22 de ani), Mădălin Mihalache (21 de ani), Paul Petucher (27 de ani), Sebastian Sârbu (20 de ani), Cosmin Roşu (24 de ani), Codrin Bercu (20 de ani), Mădălin Baraulea (37 de ani), Victor Dumitru (27 de ani), Florin Mihai (23 de ani), Claudiu Pelin (21 de ani), Giorgi Gigauri (19 ani), Bogdan Neacşu (27 de ani), Damien Buffard (27 de ani), Matthew Devon Tweddle (21 de ani) şi Ionuţ Coman (23 de ani). Antrenori sunt Cosmin Raţiu şi Cătălin Nicolae.

Speră în ajutorul publicului

„Ne punem speranţe în ajutorul publicului şi în acest an, sperând într-o asistenţă numeroasă la meciul cu Baia Mare. Am fost susţinuţi încă de la Under-16, de ce nu am fi şi acum, când reprezentăm Constanţa la cel mai înalt nivel. Am avut însă parte de sprijinul spectatorilor şi în meciurile de până acum din SuperLigă. Beneficiem de sprijinul Primăriei Constanţa, care ne va fi alături şi în sezonul viitor. În acest an, începem proiectul Tomitanii Under-10, cu un antrenor constănţean, punând bazele unui nou proiect juvenil, sperăm de succes, cum s-a întâmplat acum zece ani“, a mai spus Cristian Cojocaru.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 478

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 980

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 934

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1345

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 896

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1237

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1831

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1342

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1355

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1693

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1819

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3461

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1782

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1347

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1691