Şase rugbyşti de la Tomitanii Constanţa se pregătesc pentru turneul României din Portugalia



Şase rugbyşti de la clubul Tomitanii Constanţa (antrenori, Cristian Cojocaru şi Adrian Tinca) fac parte din lotul naţional sub 18 ani al României, care se pregăteşte pentru participarea, în Portugalia, la turneul de calificare în grupa de elită a Campionatului European.


Cei şase sunt Radu Corcheş, Teodor Andrei, Dragoş Burlacu, Cătălin Mişcoci, Mihai Lămboiu şi Tudor Boldor (foto). În lotul tricolor au fost convocaţi 29 de tineri rugbyşti, care, în perioada 19 - 23 octombrie, vor participa, la Snagov, la o sesiune de pregătire centralizată.
Dintre cei 29 de convocaţi, în Portugalia vor merge 26. La turneu, România va juca împotriva ţării gazde (pe 25 octombrie) şi a Rusiei (pe 28 octombrie). Prima clasată se califică alături de cele şase naţiuni şi de Georgia în grupa de elită a CE, care se va desfăşura în anul 2015, în Franţa. Din corpul tehnic al lotului U-18 al României face parte şi antrenorul de la Cleopatra Mamaia, Nicolae Radu Mocanu.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.