Scrimă Constanța, trei medalii la Campionatul Național de copii, la spadă

 

 
  • În întrecerea feminină, la categoria Under-11, Amalia Nițu a devenit vicecampioană a României.
 
Constanța a încheiat cu trei medalii (una de argint și două de bronz) proba de spadă a Campionatului Național de copii, întrecere găzduită de București.
 
În întrecerea feminină, la categoria Under-11, Amalia Nițu (ACS Prima Spadă; antrenori, Monica Marinescu și Ion Nițulescu) a devenit vicecampioană a României, rămânând cu argintul, după ce a cedat în finală (3-8) în meciul cu Johanna Kurtinecz (LPS Satu Mare). Pe locul trei, cucerind bronzul, a încheiat concursul Alexia Maria Mocanu (ACS Athos Fencing; antrenoare, Mihaela Ion), sportiva fiind învinsă în semifinală, scor 8-5, de aceeași Johanna Kurtinecz. Pe poziția a șaptea s-a clasat Natalia Vintilă, iar pe nouă Maria Văleanu (ambele, de la Prima Spadă), după cum evoluții bune au avut la această secțiune și alte constănțence: Amelia Bărcaru, Ana Uzun, Maria Antohe, Adela Ciobanu (Prima Spadă), Victoria Meleacă, Anna Buzoiu, Maia Burtescu, Maria Cazacencu, Nicole Meleacă (Athos Fencing), Oana Ivanov și Denisa Ciobanu (CSS1).
 
Pe podium s-a situat și Eduard Doicaru, de la CS Farul Constanța (antrenoare, Mihaela Ion), la categoria U-13 masculin. Eduard a fost învins în semifinală de Alexandru Dina (CS UNEFS București), scor 10-6. Al nouălea clasat a fost David Garagancea (CS Farul), iar Mihai Slave (CSS1) a fost al 11-lea. La această secțiune au evoluat și Flavius Papp, Tiberiu Tănănău (CSS1), David Baicu, Darius Tomescu (CS Farul) și David Chirion (Prima Spadă).
 
Categoria U-13 a întrecerii feminine nu a adus medalii pentru constănțence, însă fetele de pe litoral au avut evoluții apreciate. Eva Mateescu (CSS1) s-a clasat pe 8, Irina Bănică (Prima Spadă) pe 10, iar Diana Tufan (CS Farul) a fost a 11-a. Alte spadasine care au evoluat au fost Alexandra Cocoș, Elena Bajdu, Irina Nicea (CSS1), Anaith Ciocan și Clara Dulgheroiu (CS Farul).   

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini de la concurs. Sursa foto: Facebook (Mihaela Ion, CSS1 Constanța)
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Medalii pentru Constanţa la scrimă
Florin Mirică, de la CS Farul, a devenit campion al României şi la cadeţi, şi la juniori

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scrimă Constanța ACS Prima Spadă, două medaliate la categoria Under-13, la Naționale. Pe litoral, și alte distincții (GALERIE FOTO)

27 Jun 2023 1820