Scrimerul Horia Nistor, de la CS Farul Constanţa, calificat la Campionatul European de cadeţi (galerie foto)


Tânărul scrimer constănţean Horia Nistor, de la CS Farul Constanţa (antrenoare, Mihaela Ion), şi-a asigurat participarea la Campionatul European de cadeţi, întrecere care se va desfăşura în Croaţia, la Porec, în intervalul 22-26 februarie a.c.


Horia a obţinut calificarea în urma clasării (în primii patru) din ierarhia Federaţiei Române de Scrimă, clasament stabilit în urma rezultatelor obţinute la competiţii interne şi internaţionale, la care constănţeanul a acumulat puncte. Ultima competiţie la care Horia Nistor a participat este Campionatul Naţional de cadeţi şi juniori, unde, în întrecerea cadeţilor, s-a clasat pe locul opt la invididual şi pe şapte cu echipa Farului, din care au mai făcut parte Matheo Buzbuchi, Andrei Papp şi Dimu Purcărea. La juniori, echipa de băieţi a CS Farul a ocupat poziţia a opta, în alcătuirea, Matheo Buzbuchi, Andrei Papp, Dimu Purcărea şi David Șahighian.
„Felicitări, băieţi, pentru un sezon greu, cu emoţii, victorii, înfrângeri, frustrări şi multă muncă. Pentru unii s-a încheiat bine, pentru alţii mai puţin... Vă doresc să fiţi ambiţioşi şi sănătoşi, pentru a putea continua“, a fost mesajul Mihaelei Ion.


Naţionalele se vor încheia duminică, iar de astăzi intră în concurs şi fetele.


Sursa foto: Facebook (Mihaela Ion)


Citeşte şi:

Cupa României la spadă. CS Farul Constanţa a urcat de două ori pe podium (galerie foto)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scrimă Constănțeanul Horia Nistor, vicecampion al României. La individual, medalii și pentru Florin Mirică și Andreea Niculai (GALERIE FOTO)

20 Jan 2023 1703

Scrimă. Farul Constanța Theodora Ion, Florin Mirică și Horia Nistor au depășit faza grupelor la Cupa Mondială din Italia (GALERIE FOTO)

11 Jan 2022 2181

CS Farul Constanţa, rezultate meritorii Horia Nistor şi Theodora Ion au evoluat în optimi la Campionatul Mondial de scrimă

13 Apr 2021 4305

Cupa României la spadă. CS Farul Constanţa a urcat de două ori pe podium (galerie foto)

25 Sep 2019 2266

Scrimă Medalii pentru CS Farul Constanţa şi CSS1 Constanţa la Naţionalele de speranţe (galerie foto)

21 Nov 2018 3618

Competiţie în Grecia Scrimera Theodora Sabina Ion, de la CS Farul Constanţa, locul trei la Kids Euro Cup 2015 (galerie foto)

08 Dec 2015 2910