Se află de şapte luni la Lincoln Doru Zelea, din Ovidiu, are patru meciuri de box câştigate în Anglia (galerie foto)

Fost practicant de kickboxing, Doru Zelea a trecut definitiv la box, iar de şapte luni e în Anglia, unde a susţinut până acum şase meciuri.

În Anglia, Doru Zelea se află în oraşul Lincoln, alături de craioveanul Veronel Omer Tărău, multiplu campion naţional, care tocmai a semnat la profesionişti. Sportivul constănţean are şi un serviciu, iar în timpul liber merge la antrenament, la clubul Lincoln Fight Factory, în care se practică kickboxing, box şi MMA.
 
Dintre cele şase partide susţinute în Anglia de boxerul din Ovidiu, două (în care a înregistrat un egal, săptămâna trecută, la Stoke, şi o înfrângere, la Leeds) au fost la semi-profesionişti şi patru (câştigate toate) au fost la amatori, Doru Zelea confruntându-se în ring atât cu pugilişti englezi, cât şi cu străini.

Îi simte lipsa antrenorului Marian Gândac

„Am venit în Anglia să încerc ceva nou. Iniţial, am vrut să stau doar trei luni, însă am rămas în acest circuit de meciuri şi încă sunt aici. Am un program de muncă şi în timpul liber merg la antrenament. Nivelul este acelaşi ca în ţară, poate în România se pune mai mult accent pe pregătirea fizică. Aici se lucrează mental în primul rând şi tehnic. În general, sunt mulţi ca mine, care pleacă din ţara lor şi practică sportul aici. Îi simt însă lipsa antrenorului meu din România, Marian Gândac. El ştia să mă motiveze tot timpul şi se ocupa de mine în special. Sper ca atunci când am să revin în ţară să pot participa la Campionatul Naţional alături de el şi să arăt ce pot cu adevărat“, a declarat Doru Zelea (22 de ani), un boxer de 1,86 m înălţime şi 84 kg greutate, care a reprezentat CSO Ovidiu în competiţiile interne.

Alături de Petruţ Stavian şi Iulian David

La început, sportivul constănţean a stat la Lincoln alături de bunii săi prieteni din Constanţa Petruţ Stavian şi Iulian David (foşti colegi la juniorii FC Farul). După două luni, ei s-au întors însă acasă, iar acum Doru locuieşte în aceeaşi locuinţă cu Veronel Tărău, care „a câştigat toate meciurile şi a reuşit să semneze un pre-contract la profesionişti. În februarie va avea primul meci“, după cum spune sportivul din Ovidiu. Zelea a participat şi la o gală în care boxerii de la clubul său s-au confruntat cu cei ai unui club din Norvegia. Constănţeanul are fixat un nou meci pe 4 februarie anul viitor, la Lincoln, dar sunt 50% şanse să mai susţină o partidă până la finele anului, în deplasare. „Aşteptăm răspuns în următoarele zile“, spune Doru.

Tatăl său, cel mai înfocat suporter

Cel mai înfocat suporter al boxerului, din sală, la meciurile din Anglia, este chiar tatăl său, Romeo Zelea, care a practicat şi el pugilismul, mulţi ani, la CS Farul Constanţa, şi care este prezent să-şi susţină fiul. Doru nu ştie exact ce-i va rezerva viitorul, dacă se va stabili definitiv sau nu în Anglia. „Deocamdată, lucrurile merg bine. Am un loc de muncă nu foarte solicitant, ceea ce mă ajută să fac sport. Cei de la Lincoln Fight Factory m-au primit foarte bine. Suntem o echipă. Toţi mă sprijină cu orice am nevoie“, arată Doru, care lucrează la Lincoln la un depozit de produse electronice.

A lucrat mult timp cu Valeriu Ariton

Tânărul pugilist speră să obţină rezultate cât mai bune în box. „Înainte de a mă axa pe box, am făcut kickboxing şi am avut de învăţat de la foarte mulţi antrenori din Constanţa, Valeriu Ariton fiind unul dintre cei mai longevivi antrenori ai mei. Nu voi mai concura însă niciodată la competiţii de kickboxing. Sunt încă tânăr şi vreau să învăţ toate secretele boxului. Vreau să mă pregătesc la un nivel înalt şi sper să am rezultate foarte bune în ringul de box“, punctează Doru Zelea.
 
Sursa foto: Facebook şi lincolnkba.co.uk

Citeşte şi:

Costin Mincu, Florin Mazilu şi Lucian Serghei, succese rapide: Luptătorul Doru Zelea, victorie prin KO la Turneul Campionilor (galerie foto)

Fost junior al FC Farul: Fotbalistul Petruţ Stavian joacă la echipa germană Dynamo Berlin (galerie foto)

Boxerul Enver Amiş, de la CS Farul Constanţa, va evolua în finala Cupei României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Costin Mincu, Florin Mazilu şi Lucian Serghei, succese rapide Luptătorul Doru Zelea, victorie prin KO la „Turneul Campionilor“ (galerie foto)

22 Dec 2015 4907

Fost junior al FC Farul Fotbalistul Petruţ Stavian joacă la echipa germană Dynamo Berlin (galerie foto)

19 Nov 2014 4848