Sebastian Gima, din Constanța, campion la seniori la doar 18 ani

  • Astăzi, 27 septembrie 2020, constănțeanul Sebastian Gima, în vârstă de doar 18 ani, a câștigat finala Campionatelor Naționale Individuale de seniori.

Constănțeanul Sebastian Gima, în vârstă de doar 18 ani, a cucerit titlul național la seniori, după ce reușise aceeași performanță și în competiția juniorilor.

Tenismenul aflat pe locul 1373 ATP și legitimat la Tenis Club Bright Constanța s-a impus în finala Campionatelor Naționale Individuale de seniori, desfășurată astăzi, la Centrul Național de Tenis de la București, în fața unui alt constănțean, Ștefan Paloși, în vârstă de 20 de ani, legitimat la CSA Steaua București și clasat pe locul 607 ATP.

Ambii finaliști sunt pregătiți de fostul mare campion, constănțeanul Andrei Pavel.

Ultimul act al competiției a fost unul palpitant, cu dese schimbări de situație, chiar dacă Gima a fost în permanență la conducere. După un start echilibrat, acesta s-a desprins la 5-3 și a servit pentru câștigarea setului.

Paloși a reușit însă break-ul și a egalat, dar la 6-5 în favoarea sa, Gima a beneficiat de două mingi de set.

Nu le-a fructificat, astfel că s-a intrat în tie-break.

Unul la fel de echilibrat, câștigat în cele din urmă de Gima, care a profitat de prima șansă ivită.

Cu moralul ridicat, tenismenul în vârstă de 18 ani a câștigat pe serviciul adversarului în startul setului secund și a condus cu 3-1. La acest scor, a reușit să salveze două mingi de break și s-a distanțat la 5-1, moment în care conturile păreau încheiate.


Doar că Paloși a revenit spectaculos, a câștigat două break-uri și s-a apropiat la 5-4. Gima și-a revenit din relaxarea prematură, a returnat excelent și nu a mai ratat ocazia de a încheia întâlnirea, profitând de o nouă minge de meci, după o eroare la fileu a lui Paloși.

Victorie cu 7-6 (7/5), 6-4 pentru noua speranță a tenisului românesc, care obține astfel unul dintre cele mai importante succese din cariera sa.


“Nu aveam așteptări foarte mari de la aceste Campionate Naționale, dar am luat-o ușor, meci cu meci, și totul a mers foarte bine. Toate meciurile au fost dificile, cu un plus pentru finala cu Ștefan Paloși, mai ales că ne cunoaștem foarte bine. Mă simt extenuat fizic după acest meci și obosit mental. Mi se pare incredibil și sunt foarte mulțumit de felul în care am jucat”, a spus proaspătul campion.


Constănțeanul nu va avea prea mult timp la dispoziție pentru a sărbători această performanță, urmând ca săptămâna viitoare să plece la Paris pentru a participa la Roland Garros, în turneul de juniori, care va începe pe 4 octombrie.

Clasat pe locul 53 în ierarhia ITF Juniors, Gima a acces direct pe tabloul principal.


“O să am o zi, două de pauză, apoi plec la Roland Garros cu multă încredere. Mi-am propus să ajung cel puțin în sferturile de finală, dar nu vreau să-mi pun multă presiune”, a spus acesta.


Până la finalul anului, va lua startul la mai multe turnee de seniori, încercând să-și îmbunătățească și clasarea în ierarhia ATP.

“Luna viitoare voi juca mai multe turnee Futures, cu premii de 15.000 de euro, și sper să adun cât mai multe puncte în clasamentul ATP”, a explicat Gima.





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis Meciul din Cupa Davis România - Taiwan se joacă la Tenis Club Idu din Mamaia

08 Sep 2023 1222

Tenis Sebastian Gima a câștigat primul său turneu la profesioniști și e aproape de top 500 ATP

18 Oct 2022 1613

Jucătorul constănțean de tenis Sebastian Gima, salt de peste 100 de locuri în clasamentul ATP, după turneul din Tunisia

19 Jan 2022 2155

Tenis Constănțenii Ștefan Paloși și Sebastian Gima, campioni naționali în concursul pe echipe (documente)

09 Oct 2021 2709

Federația Română de Tenis, raport pe anii 2019 și 2020. Referiri și la Constanța

18 Sep 2021 2117

Constănțeanul Ștefan Paloși a câștigat primul său turneu ITF Pro. Învingător la Vitality Open Tour! (galerie foto)

17 Aug 2021 2770

Interviu cu Sebastian Gima, campion la tenis ”Să îl avem ca antrenor pe Andrei Pavel este o experiență incredibilă”

03 Oct 2020 6872

Tenis Finală constănțeană între elevii lui Andrei Pavel!

26 Sep 2020 2271

Constănțeanul Sebastian Gima, succes important înainte de Roland Garros

24 Sep 2020 2545

Australian Open, cu tenismenul constănțean Sebastian Gima pe tabloul principal

17 Dec 2019 2620

Tenismenul Sebastian Gima, din Constanţa, a devenit dublu campion național la Under-18

06 May 2019 2730