Show pe stadion, turul oraşului şi foc de artificii Sărbătoare la Constanţa! Cu un egal, SSC Farul promovează în Liga a 2-a

Stadionul „Farul“ din Constanţa găzduieşte sâmbătă, 26 mai, de la ora 18.00, meciul de fotbal SSC Farul - Sportul Chiscani, contând pentru etapa a 26-a (ultima) din ediţia 2017/2018 a Ligii a 3-a, seria secundă. Cu un rezultat de egalitate, „marinarii“, care sunt lideri în clasament, îşi asigură promovarea în Liga a 2-a, astfel că partida e aşteptată cu înfrigurare şi emoţie de întreaga suflare faristă.

Suporterii şi cei de la SSC Farul s-au pregătit pentru a celebra cum se cuvine performanţa accederii în eşalonul secund. În numai doi ani de viaţă, echipa înfiinţată de fani, pentru a ţine în viaţă spiritul farist, după falimentul FC Farul, obţine a doua promovare consecutivă, după accederea din Liga a 4-a în Liga a 3-a, sezonul trecut. Misiunea obţinerii egalului cu Sportul Chiscani (echipă din partea a doua a clasamentului, pe care, în tur, formaţia de pe litoral a învins-o cu 6-0) e una facilă, iar cei de la SSC Farul s-au pregătit să facă din evenimentul promovării o adevărată sărbătoare.

Pentru meci, galeria faristă a creat o coregrafie specială, cum nu s-a mai realizat până acum pe stadionul Farul. Aceasta va fi afişată cu cinci minute înainte de startul partidei. Pe scaune, spectatorii vor găsi plăcuţe din carton (cu dimensiunea 40 x 40 cm), pe care trebuie să le ridice deasupra capului la semnalul organizatorilor. Ca o noutate faţă de partidele precedente, accesul suporterilor va fi permis şi în Peluza Nord. Spectatorii sunt invitaţi să vină la meci purtând tricouri albe sau albastre, culorile tradiţionale ale „marinarilor“.

Lovitura simbolică de start a partidei va fi dată de Florin Pătraşcu, fost căpitan al FC Farul şi al SSC Farul. După meci, de la arena din str. Primăverii, lotul SSC Farul, staff-ul tehnic și conducerea executivă vor urca într-un autobuz supraetajat, care va merge, însoţit de suporteri, pe traseul Str. Primăverii - Bd. Tomis - Str. Traian - Str. Termele Romane, până la Faleza Cazinoului din Constanţa, în apropierea Farului Genovez. Acolo va avea loc festivitatea dedicată promovării, SSC Farul apelând la serviciile unei firme autorizate pentru realizarea unui foc de artificii de neuitat.

Etapa a început ieri, cu meciurile Axiopolis Cernavodă - Metalul Buzău 0-0, Delta Dobrogea Tulcea - Înainte Modelu 1-4 şi CSM Rm. Sărat - CSM Olteniţa 2-2, iar astăzi se mai joacă partidele: Progresul 1944 Spartac - FCSB II, Victoria Traian - Unirea Slobozia şi Agricola Borcea - FC Voluntari II. Toate partidele încep la ora 18.00.

Clasament: 1. SSC Farul - 64p, 2. Progresul 1944 Spartac - 61p, 3. Unirea Slobozia - 54p, 4. Axiopolis - 52p, 5. Metalul Buzău - 50p, 6. FCSB II - 46p, 7. FC Voluntari II - 42p, 8. Înainte Modelu - 40p, 9. CSM Rm. Sărat - 31p, 10. CSM Olteniţa - 21p, 11. Sportul Chiscani - 18p, 12. Agricola Borcea - 17p, 13. Delta Dobrogea Tulcea - 10p, 14. Victoria Traian - 3p.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

„Om şi fotbalist deosebit“ Un fost căpitan al „marinarilor“ va da simbolic startul meciului SSC Farul - Sportul Chiscani

Partida promovării în Liga a 2-a Galeria SSC Farul pregăteşte o coregrafie specială la meciul de sâmbătă cu Sportul Chiscani​


Nu „Adio!“, ci „La revedere!“ La doi ani de la ultimul meci din istoria FC Farul, SSC Farul promovează în Liga a 2-a

Licitația pentru semnele identitare ale FC Farul. Noutăți. Oferta SSC Farul nu a fost aprobată. Ce se întâmplă în continuare

SSC Farul, la un punct de promovare Emoţii mari! Au aşteptat pe gazon finalul meciului de la Modelu. Şapte minute cât o viaţă!​

SSC Farul Constanţa, ca şi promovată! După victoria de la Olteniţa, suporterii au sărbătorit cu jucătorii la stadion
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 427

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 563

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 679

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 827

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 914

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 826

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1473

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 904

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 681

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2080

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 832