„Şi-a distrus oponenţii“ Ovidiu Trifan, „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu, s-a impus la Openul Greciei la Taekwondo (galerie foto)

Luptătorul Ovidiu Trifan, din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, îşi continuă şirul rezultatelor remarcabile la Taekwondo. În vârstă de numai 16 ani, campion european şi excelent clasat în ierarhiile mondiale şi europene ale categoriei -48 kilograme a juniorilor, Ovidiu, care este legitimat la CSA Steaua Taekwondo Bucureşti, a câştigat într-o manieră remarcabilă şi Openul Greciei.

„În cadrul competiţiei internaţionale clasificată G1 Greece Open, s-a remarcat, continuându-şi şirul de victorii extraordinare, Ovidiu Trifan. Acesta nu numai că a luat aurul, ci, pur şi simplu, şi-a distrus oponenţii, câştigând toate meciurile, inclusiv finala, într-o manieră categorică. Astfel a pus oarecum stop oricăror presupuneri că tânărul sportiv ar fi trecut doar printr-o pasă bună în toamna trecută, când a cules medalii care mai de care mai preţioase la toate evenimentele internaţionale la care a participat, totul culminând cu aurul obţinut la Campionatul European pe echipe din Turcia“, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Taekwondo WTF.    

Tânărul campion, zis „Bruce Lee“, a fost lansat la Clubul Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu (antrenor, Laurenţiu Palangă), club sprijinit de Primăria Mihail Kogălniceanu (primar, Ancuţa Belu) şi de Consiliul Local. Ovidiu Trifan practică Taekwondo de la vârsta de zece ani, iar de peste doi ani a trecut la CSA Steaua Taekwondo Bucureşti. Sportivul este elev la Liceul Teoretic din Mihail Kogălniceanu, localitate în care se mai şi pregăteşte la Taekwondo.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu Ovidiu Trifan, desemnat a doua oară la rând sportivul anului la Taekwondo WTF

03 Feb 2017 4285

Ovidiu Trifan dă strălucire Taekwondo-ului „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu e din nou campion european

13 Feb 2015 2714

Campionul european Ovidiu Trifan „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu, clasat excelent în Europa şi în lume

06 Dec 2014 2616

„Bruce Lee“ nu a avut milă Ovidiu Trifan, din Mihail Kogălniceanu, campion european la Taekwondo (galerie foto)

28 Nov 2014 4641