29 Apr, 2016 00:00
7971
„Ne-am adunat cu tristeţe ca să-l conducem pe nea Mitică pe ultimul drum. E un moment dureros pentru fotbalul constănţean. Noi, cei din generaţia lui, majoritatea constănţeni, eram mai uniţi. Parcă aveam alte sentimente şi faţă de fotbal. Am fost şi suntem prieteni. Păcat că nea Mitică nu şi-a putut îndeplini toate visurile. A avut mereu gânduri şi planuri frumoase. Dacă stadionul tot se va numi «Dumitru Antonescu», să se şi facă ceva ca să fim mândri că este un stadion, să se ridice la nivelul numelui, care a făcut cinste Dobrogei şi nu numai. Este o iniţiativă lăudabilă, iar asta poate îi va obliga pe cei care se ocupă de stadion să-l facă să arate ca un stadion“, a declarat Paul Peniu, fost coleg de echipă cu Dumitru Antonescu, în prezent preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“.
„Dumitru Antonescu a fost cel mai mare jucător al nostru, un om deosebit, sufletist, cu mare respect. Un mare fotbalist, nu numai al FC Farul, ci şi al României. Un libero extraordinar, cu multe calităţi. Ne pare rău că a murit, dar asta este viaţa. Când am fost promovat eu la echipa mare, l-am prins într-o perioadă extraordinară, era căpitanul echipei. Ne încuraja foarte mult, nu ne jignea niciodată. Ne îndruma să facem ce e bine. Când greşeam noi, ne salva el, era mereu acolo, ca fundaş central. Am numai amintiri plăcute. Am fost colegi şi prieteni foarte buni, chiar şi colegi de cameră în cantonament. Singurul său regret a fost că a fost îndepărtat aşa de uşor de la copii şi juniori, dar, în ciuda acestei situaţii, a dat dovadă de diplomaţie şi de bun-simţ. Mai avea mult să-i înveţe pe copii. Indiferent de ce se întâmplă, trebuie să respecţi valorile. Nu o faci, nu-ţi respecţi trecutul, nu ştii ce prezent ai şi nu mai vorbim de viitor. Dumitru Antonescu s-a dăruit fotbalului şi Farului şi nu a fost respectat la valoarea sa“, a spus o altă glorie a echipei constănţene, Ştefan Petcu.
„În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor care au venit la această ceremonie tristă. Constanţa şi România au pierdut un mare sportiv şi un mare om. În ultimii 10 - 12 ani, am fost alături de el zi de zi. Avea două mari dorinţe: Farul să revină unde a fost odată, iar nepotul său să ajungă fotbalist la această echipă. Am pierdut un prieten, un om care a fost trup şi suflet pentru Constanţa, pentru Farul, pentru sport. Mi-a fost poate cel mai bun prieten. Am amintiri foarte frumoase“, a spus Ion Constantinescu, mijlocaş de mare valoare în echipele de aur ale Farului.
„Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului profesor, ne doare şi suferim. Acum şase luni, mergea în toate deplasările cu juniorii de la Performer, iar acum nu mai este. În general, noi nu ştim să ne apreciem valorile în timpul vieţii lor, ci după ce nu mai există. Ne-am bucurat că a acceptat să vină alături de Şcoala de Fotbal Performer. Faptul că a stat lângă noi a contat foarte mult, iar progresele copiilor se văd“, a precizat Viorel Farcaş, preşedinte şi antrenor la ACS Performer Constanţa.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
29 Apr, 2016 14:23
mosule de data asta ai pierdut meciul , nici arbitrii nu te-au ajutat , tactica n-ai avut SI CONSTANTA A PIERDUT UN MARE ANTRENOR , FOTBALIST , SLEFUITOR DE TALENTE - MINISTRE DE DATA ASTA PLECI PREA DEVREME DE PE TEREN - CONDOLEANTE - AM AVUT PLACEREA DAR IN PRIMUL RAND ONOREA SA TE CUNOSC - FIRAR MAMA EI DE VIATA