UPDATE Simona Halep, calificată în semifinalele turneului WTA de la Roma, după abandonul Iuliei Putinţeva

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce kazaha Iulia Putinţeva a abandonat, sâmbătă, la scorul de 6-2, 2-0 pentru principala favorită, anunță Agerpres.

Putinţeva (25 ani, 30 WTA) a renunţat după 48 de minute, din cauza unor probleme la spate. Halep (28 ani) domina jocul şi se îndrepta spre o calificare fără emoţii în penultimul act.

În cele zece ghemuri, Halep a reuşit 9 mingi direct câştigătoare, faţă de 10 ale adversarei, care a totalizat mai multe erori neforţate (12-7). Simona nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând cele două mingi de break.

Halep o învinsese pe Putinţeva în singurul lor meci direct, anul acesta, în turul al treilea la Australian Open, cu 6-1, 6-4.

Halep, finalistă la Roma în 2017 şi 2018, şi-a asigurat un cec de 80.000 de euro şi 350 de puncte WTA. În semifinale, românca o va înfrunta pe câştigătoarea dintre belarusa Victoria Azarenka (31 ani, 14 WTA) şi spaniola Garbine Muguruza (26 ani, 17 WTA).

UPDATE:

În semifinale, Simona o va avea ca adversară pe Garbine Muguruza, iberica trecând de Azarenka în trei seturi, scor 3-6, 6-3, 6-4, după două ore și 21 de minute de joc. Partida Halep - Muguruza se va disputa duminică, 20 septembrie, de la ora 13.00, în direct la Digi Sport 2. La capitolul meciurilor directe, Muguruza e în avantaj, 4-2, în cele șase dispute de până acum.    
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 453

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1067

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 858

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1209

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 848

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 738

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 697

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1516

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 733

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 703

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1467