Sport

Simona Halep - Garbine Muguruza, joi dimineață, în semifinale la Australian Open. La un pas de ultimul act!


Simona Halep atacă joi, 30 ianuarie, finala ediției 2020 a Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului.

Aflată pe locul trei în clasamentul mondial, campioana din Constanța, aflată într-o formă de zile mari, se duelează în semifinale, de la ora 6.30 (ora României), în direct la Eurosport, cu Garbine Muguruza, din Spania, locul 32 WTA. Simona este la a doua semifinală pe care o dispută la turneul de la Antipozi, iar până în penultimul act și-a spulberat adversarele, câștigând toate meciurile în două seturi. Iar în sferturi, adversara sa, Anett Kontaveit (Estonia, 31 WTA), a cedat după numai 54 de minute de joc, scor 1-6, 1-6! De cealaltă parte, Muguruza a acces în semifinale după ce a eliminat-o în sferturi pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 30 WTA) cu 7-5, 6-3. 
La întâlnirile directe, Muguruza e în avantaj față de Simona, 3-2. Cele două jucătoare au cucerit până acum câte două trofee de Mare Șlem (Roland Garros și Wimbledon), însă campioana din Constanța are mai multe finale de acest gen (inclusiv la Australian Open, în 2018), cinci, față de trei spaniola. Cine va câștiga partida Halep - Muguruza va avea ca adversară în finală învingătoarea din partida Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA) - Sofia Kenin (SUA, 15 WTA).  
Pentru calificarea în semifinala Australian Open, Simona Halep și-a asigurat un cec de 1.040.000 de dolari. Dacă va ajunge în finală, va primi 2.065.000 de dolari, iar, dacă va și câștiga meciul din ultimul act, adjudecându-și astfel titlul, premiul ei va fi de 4.120.000 de dolari.
 
Sursa foto: Instagram (Simona Halep)
 
Citește și:

UPDATE Simona Halep, în semifinalele Australian Open 2020 (galerie foto)



Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Nu contează pe cine ai în față (coronavirusul), important e cine îți e alături!

04 Apr 2020 2557

Simona Halep nu-și va putea apăra în 2020 titlul de la Wimbledon

01 Apr 2020 1093

Racheta cu care a câștigat turneul de la Wimbledon, trofeu de preț pentru Simona Halep. Cum o păstrează acasă

01 Apr 2020 1444

Lupta împotriva coronavirusului. Simona Halep, într-o campanie guvernamentală de informare publică

31 Mar 2020 880

Gică și Ianis Hagi, dar și Simona Halep, jonglerii fotbalistice acasă. Au acceptat provocarea! (galerie foto)

20 Mar 2020 2133

„În momentele de cumpănă, trebuie să ajutăm“ Solidaritate, la Constanța, în lupta contra coronavirusului. Campanie demarată de sportivi

19 Mar 2020 2768

Cum se pregătește Simona Halep în plină criză de coronavirus. Turnee anulate pe bandă rulantă

18 Mar 2020 1485

Simona Halep donează bani pentru combaterea coronavirusului. Suma, direcționată către București și Constanța

17 Mar 2020 1182

FC Farul. Vărul Simonei Halep vrea victoria cu Csikszereda Dimciu Halep - „Sperăm să spargem ghinionul în deplasare“

12 Mar 2020 2835

După Simona Halep, și Bianca Andreescu se retrage de la Indian Wells

08 Mar 2020 990

Ce scrie site-ul WTA după decizia constănțencei Simona Halep de a se retrage de la Indian Wells

07 Mar 2020 1635

Simona Halep s-a retras din turneul de la Indian Wells!

07 Mar 2020 1403

Constănțeanca Simona Halep „Mai am un singur vis, care nu are legătură cu sportul“

06 Mar 2020 1099

Constănțeanca Simona Halep, cea mai bună din lume în 2020! La ce capitol excelează

04 Mar 2020 932

Simona Halep, accidentare gravă la picior

29 Feb 2020 1431