Simona Halep, încrezătoare înaintea întâlnirii din Fed Cup „Sper să câştig fiecare meci pe care îl joc“ (galerie foto)

Simona Halep face parte din echipa României care va juca împotriva Elveţiei, în Sala Polivalentă din Cluj, pe 21 şi 22 aprilie, în faza play-off a primei Grupe Mondiale a Fed Cup. Formaţia care va câştiga această partidă va accede între cele mai bune opt din lume.
 
Alături de Simona (numărul 1 mondial), din echipa României mai fac parte Sorana Cârstea (locul 34 WTA), Irina Begu (38 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (40 WTA), Florin Segărceanu fiind căpitan nejucător. În formaţia Elveţiei au fost selecţionate Timea Bacsinszky (46 WTA), Viktorija Golubic (107 WTA), Jil Teichmann (136 WTA) şi Patty Schnyder (149 WTA).
 
Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două partide de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se joace celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.
„Mă simt bine mereu pe zgură şi am destul de multă încredere pentru turneele următoare, dar mă gândesc în primul rând la Fed Cup acum şi sper să câştig fiecare meci pe care îl joc aici. Este o suprafaţă bună pentru mine şi vom vedea ce va ieşi. Mereu am avut fete valoroase în tenis, dar acum cred că este cea mai bună generaţie feminină a României. Sper să fie şi mai multe jucătoare, junioarele să muncească mult şi să aibă încredere că se poate orice şi să avem mereu aşa echipă puternică la Fed Cup şi România să aibă aşa multe jucătoare bune“, a spus Simona Halep.
 
Sursa foto: Facebook (Romania Fed Cup Team)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 442

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1067

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 854

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1203

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 841

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 737

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 693

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1507

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 731

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 701

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1455