Simona Halep, la numai cinci puncte de locul întâi mondial „La Cincinnati, Garbine Muguruza a fost prea bună pentru mine“

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, aflată pe locul doi WTA, a ratat a treia şansă din acest an de a deveni lider mondial. Dacă se impunea în turneul de la Cincinnati, constănţeanca o detrona pe Karolina Pliskova, însă Halep a pierdut usturător finala cu Garbine Muguruza.
 
Spaniola s-a impus cu 6-1, 6-0 şi a urcat trei poziţii în ierarhia WTA. De patru ani nu mai fusese învinsă atât de categoric Simona, de la disputa din turul trei de la Miami, din martie 2013, când Sara Errani se impunea cu 6-1, 6-0.
 
„Azi (n.r. duminică seară), a fost o zi foarte urâtă. Chiar dacă a părut că am cedat, nu am făcut-o. Ritmul a fost însă puţin rapid şi m-am panicat. Nu prea am ştiut să găsesc soluţii. A fost foarte cald, dar şi Muguruza a jucat în aceleaşi condiţii. Am şi câteva bătături care mă deranjează, însă acestea sunt lucruri minore, atunci când joci o finală. Astăzi, Muguruza a fost prea bună pentru mine. Probabil că a contat şi problema cu locul întâi, e o situaţie cu care mă confrunt de o perioadă. Vorbindu-se zilnic de acest lucru, nu e uşor să uiţi. Nu ascund că presiunea există. Însă poate că aceste momente mă vor face mai puternică, iar atunci când voi reuşi, mă voi bucura din tot sufletul“, a declarat Simona Halep după finala cu Garbine Muguruza.

Cu ce rămâne după Cincinnati 

Pentru accederea în ultimul act la Cincinnati, constănţeanca a primit 260.970 de dolari şi 585 puncte WTA. A fost a 26-a finală pe care Simona a disputat-o până acum în carieră, 15 dintre ele câştigându-le. La Cincinnati, Halep a mai jucat o finală, în 2015 (cu Serena Williams), iar anul trecut s-a oprit în semifinale. „După această finală (n.r. cea cu Garbine Muguruza), nu rămân cu prea multe, dar după turneu rămân cu un lucru foarte important, că în primele meciuri cu am jucat aşa cum mi-am dorit şi totuşi am câştigat. Au fost două meciuri foarte grele. Apoi am ajuns la un nivel ridicat“, a mai spus Simona Halep.

Cum arată top zece 

Jucătoarea din Constanţa continuă să se afle pe locul doi în lume, dar distanţa faţă de prima clasată, Karolina Pliskova, din Cehia, e de numai cinci puncte! Top zece WTA arată astfel: 1. Karolina Pliskova - 6.390 puncte (în staţionare), 2. Simona Halep - 6.385p (în staţionare), 3. Garbine Muguruza - 5.860p (în urcare cu trei locuri), 4. Elina Svitolina (Ucraina) - 5.650p (în staţionare), 5. Caroline Wozniacki (Danemarca) - 5.350p (în staţionare), 6. Angelique Kerber (Germania) - 5.146p (în coborâre cu trei locuri), 7. Johanna Konta (marea Britanie) - 4.750p (în staţionare), 8. Svetlana Kuznetsova (Rusia) - 4.410p (în staţionare), 9. Venus Williams (SUA) - 4.126p (în staţionare), 10. Agnieszka Radwanska (Polonia) - 3.855p (în staţionare).

 „Mă simt bine la US Open“ 

În continuare, Simona Halep va participa la turneul de Mare Şlem de la US Open (28 august - 10 septembrie). „După Cincinnati, voi avea două zile de pauză. Îmi trebuie puţină linişte şi să-mi recapăt energia. După care voi reîncepe antrenamentele pentru a fi cât mai aproape de capacitatea maximă pentru US Open. Mă simt bine acolo, îmi plac atmosfera şi terenurile. Nu am nicio aşteptare, vreau doar să joc, ca şi aici (n.r. la Cincinnati). Sper să am încrederea necesară pentru a obţine rezultate bune. Vom vedea ce va fi. Nu pot să spun nimic acum. Fizic sunt OK, nu am nicio problemă, ceea ce e cel mai important. Mental, sunt puţin obosită. Am o săptămână între Cincinnati şi US Open, în care încerc să mă recuperez cât de bine pot“, a precizat Simona Halep.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 789

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 556

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1139

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 889

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1231

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 869

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 754

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1614

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 847

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4375

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 732

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 982

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1574

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 742

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 724