Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook  Distribuie pe Twitter  Distribuie pe EmailHalep s-a retras în setul doi al meciului cu sportiva americană McCartney Kessler, numărul 123 mondial, după o oră şi 28 de minute de joc, din cauza problemelor la genunchi.

Simona Halep a câştigat primul set cu 7-5, în 58 de minute, după ce a fost condusă cu 5-4. A fost un set cu multe breakuri, trei reuşite de Kessler şi patru de Halep.

În al doilea set, Kessler a început cu break. Al doilea game a fost mult mai echilibrat, însă a fost câştigat tot de americancă. Rapid, Halep s-a redresat şi a câştigat rapid gameul 3 pe propriul serviciu. Fostul lider WTA a avut însă nevoie apoi de timeout medical pentru a se interveni la piciorul său stâng, în zona genunchiului, la care avea probleme. Jocul a continuat cu două gameuri câştigate de Kessler şi de Halep pe propriul serviciu. Halep a avut nevoie însă din nou de fizioterapeută şi a renunţat să mai continue, la scorul de 3-2 pentru adversara sa.

Confruntarea a fost programată iniţial marţi, dar a fost amânată pentru miercuri din cauza ploii.

Pentru Halep a fost al doilea meci în circuitul WTA după ce a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare.

Românca a primit wild card prima dată la Miami Open, turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.

Halep a primit apoi wild carduri şi pentru turneul de la Oeiras şi pentru Madrid Open, dar nu a participat la cele două competiţii, precizând atunci că are nevoie de mai mult timp pentru revenire.

Tot miercuri, Gabriela Ruse, locul 148 WTA, s-a calificat în optimi trecând în primul tur pe favorita 5, sportiva chineză Lin Zhu, scor 0-6, 6-1, 6-1. În faza următoare, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului Nao Hibino (Japonia, 83 WTA) – Kristina Mladenovic (Franţa, 220 WTA).


Citește și:

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

 Sursa: news.ro 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 658

Tribunalul Constanța, final de proces în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

13 May 2024 503

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

12 May 2024 601

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 886

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1972

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 949

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 655

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1294

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 998

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1337

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 940

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 820

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1715

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 969

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4542