Simona Halep va termina anul 2018 pe primul loc în ierarhia mondială. Ce mesaj a transmis președintele WTA

Tenismena din Constanța, Simona Halep a fost felicitată, printre alţii, de preşedintele circuitului profesionist feminin (WTA), pentru faptul că va termina anul 2018 pe primul loc în ierarhia mondială, după ce a ocupat prima poziţie şi la finalul anului 2017, transmite Agerpres.ro. 

''Simona a avut un sezon extraordinar şi e un privilegiu să o putem sărbători pentru câştigarea premiului de numărul unu mondial la final de an 2018, premiu prezentat de Dubai Duty Free, pentru al doilea an consecutiv'', a declarat directorul general şi preşedintele WTA, Steve Simon.

''Câştigarea unui titlu de Grand Slam şi şase finale în total în acest sezon este o realizare remarcabilă, Simona îmbrăţişând valorile unui număr unu mondial şi în afara terenului'', a subliniat Simon.


Halep a devenit în 2017 a 13-ea jucătoare care încheie anul în postura de lider WTA de la începuturile clasamentului computerizat WTA, în 1975.

''Felicitările noastre încă o dată Simonei Halep, al cărei joc incredibil din acest sezon i-a adus titlul de numărul unu mondial la final de sezon, pentru al doilea an consecutiv'', a spus şi Colm McLoughlin, vicepreşedintele executiv şi director general al Dubai Duty Free. ''Câştigarea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros a fost doar una dintre realizările din 2018 pentru Simona şi aşteptăm cu nerăbdare să revină la turneul de la Dubai, anul viitor'', a mai spus McLoughlin.


Halep a devenit a 25-a jucătoare care urcă pe primul loc în clasamentul WTA la data de 9 octombrie 2017 şi a petrecut 40 de săptămâni pe prima poziţie în 2018. Simona Halep va ajunge la un total de 53 de săptămâni a număr unu mondial când se va încheia sezonul 2018, fiind a patra ca număr de săptămâni în poziţia de lider între jucătoarele active şi pe locul 10 în clasamentul all-time.

''Să închei sezonul ca număr unu mondial este o mare onoare pentru mine. Să reuşesc pentru a doua oară, în 2018, este o realizare specială, mai ales că am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem în acest an. Să îmi văd numele alături de cele ale unor legende mă face să fiu foarte mândră'', a declarat Halep.


Simona Halep a avut cel mai bun sezon din carieră, câştigând trei titluri şi jucând alte trei finale, cu un bilanţ de 46 victorii şi 11 înfrângeri în 2018. Halep a câştigat Shenzhen Open, Rogers Cup (Montreal) şi Roland Garros, disputând finale la Australian Open, Roma şi Cincinnati. A mai atins semifinale la Doha şi Indian Wells, sferturi de finală la Stuttgart şi Madrid.

''Felicitări Simonei Halep pentru faptul că şi-a asigurat pentru al doilea an numărul unu mondial la final de sezon. Cu doar 15 turnee jucate şi un an remarcabil. O performanţă deosebită, pentru o jucătoare şi, mai important, o persoană deosebită. Mulţumesc că îi suntem aproape'', a scris antrenorul Simonei, Darren Cahill, pe Twitter, publicând un montaj video de aproape 4 minute cu imagini înfăţişând-o pe Simona Halep.

Sursa:  Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1454

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 675

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 3942

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 630

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 876

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1322

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 648

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 636

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 912

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 849

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 631

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 644

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 689

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 699

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 758