„Situaţie destul de tensionată“ Probleme cu banii la SSC Farul. Petre Grigoraş e dezamăgit

Petre Grigoraş, antrenorul principal al echipei de fotbal de Liga a 3-a SSC Farul Constanţa, s-a arătat nemulţumit ieri de întârzierile băneşti de la club, care afectează echipa.

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa din 31 iulie a.c. s-a aprobat alocarea sumei de 900.000 de lei (cu TVA inclus) de la bugetul local pentru finanţarea activităţii SSC Farul în anul 2017, respectiv în perioada 1 iulie - 31 decembrie. Grigoraş a arătat însă că finanţarea întârzie, iar situaţia existentă în acest moment la club îl îngrijorează.
 
„Nu am multe amănunte, dar am înţeles că s-ar fi făcut unele greşeli de la club în ce priveşte actele din dosarul de finanţare din partea autorităţilor locale. Astfel, că se pare că acei bani care ni s-au promis vor veni mult mai târziu. De la finele lunii iulie, de când a început pregătirea, jucătorii n-au primit nici măcar un leu. Unii dintre ei, care şi-au încheiat contractele la sfârşitul lui mai, n-au câştigat nimic de atunci. Situaţia este deja destul de tensionată şi, sincer, şi eu sunt puţin dezamăgit de ce se întâmplă. Momentan, s-a mers, aşa, pe bună-credinţă, iar la cantonament, pe ochi frumoşi. Aşteptăm banii să vină. Am adus nişte mingi (că nici acestea nu erau la club), în ideea că le vom plăti când vor veni banii. Le-am luat pe datorie. Din păcate, nu se întrevede nimic serios la club, iar acest lucru mă pune pe gânduri foarte tare“, a declarat Petre Grigoraş.

„Ce căutăm mai sus?“ 

Tehnicianul constănţean spune că, pentru îndeplinirea obiectivului (promovarea imediată în Liga a 2-a), este nevoie de stabilitate. „Nu am ce reproşa echipei din punct de vedere sportiv. Aşa cum am făcut lotul, într-o perioadă foarte scurtă, băieţii au încercat şi au reuşit să adune puncte şi să presteze un joc de calitate cât de cât. Sunt convins că ei pot să crească în evoluţii fără niciun fel de probleme şi să ne îndeplinim obiectivul, dar e nevoie de stabilitate acolo sus şi de finanţare, altfel cred că totul se va duce de râpă. Să stai în anumite cotizaţii şi mici sponsorizări de la un prieten sau altul ca să tragi la promovare în Liga a 2-a mi se pare exagerat şi greu de realizat. Sper ca măcar săptămâna viitoare să se întâmple ceva, pentru că altfel cred că acest proiect va avea şanse mici de reuşită, dacă nu se vor îndrepta lucrurile cât de curând. Dacă nici la acest nivel nu se poate rezolva situaţia, ce căutăm mai sus? M-am întors cu dragă inimă la Constanţa, dar nu pot face muncă patriotică şi nici nu pot plăti eu jucătorii. Nu sunt pesimist, am mare încredere că se va rezolva problema, doar că e nevoie de puţină viteză să depăşim acest moment“, a punctat Grigoraş.

 „Banii nu ne vor ajunge dacă nu va veni şi sprijin financiar de la sponsori“ 

Vizavi de această situaţie, Georges Muzaca, preşedintele Consiliului Director al SSC Farul, a declarat: „Într-adevăr, s-a comis o greşeală de la club în ce priveşte proiectul de finanţare. Acesta s-a întocmit până pe 31 decembrie şi trebuie pe tot sezonul competiţional. Din ce ştim, la finele acestei luni, se va desfăşura o nouă şedinţă de Consiliu Local şi ne bazăm că suma se va aproba. Credem că, până cel târziu 15 octombrie, vom primii banii. Dar, cum am mai spus, banii de la Consiliul Local nu ne vor ajunge dacă nu va veni şi sprijin financiar de la sponsori. Trebuia să ne bazăm pe ce avem, nu pe ce va veni. Conducerea executivă şi-a luat angajamentul că va atrage noi sponsori, dar care nici până azi n-au venit şi nu ştim dacă vor mai apărea. Toate cheltuielile de organizare a partidelor oficiale pe care le-am susţinut de la începerea campionatului, peste 20.000 de lei, au fost susţinute de suporteri şi de câţiva sponsori“.

„Stadionul Farul e horror“ 

Petre Grigoraş a precizat că, pe lângă întârzierile băneşti, SSC Farul se confruntă şi cu alte probleme, cum ar fi cea a stadionului. „Nu avem un stadion al nostru. Suntem din Constanţa şi mergem să jucăm la Techirghiol. Oricum, mulţumim celor de acolo că ne-au pus la dispoziţie unul dintre cele mai bune terenuri din judeţ. Şi au făcut tot posibilul să ne ofere condiţii oprime de a ne desfăşura activitatea. La baza Farul nu putem să facem nimic. Pe terenul secund nu ne putem antrena, iar arena principală e horror. Nu poţi nici măcar alerga. Iar să aduci pe cineva să-l vadă nici atât, ca nu cumva să sară ceva din tribună şi să-l apuce de picior“, a punctat principalul SSC Farul.

Alex Grigoraş şi Milea sunt accidentaţi 

Sâmbătă, SSC Farul joacă în deplasare cu Victoria Traian, ultima clasată, iar Grigoraş a precizat că nu concepe altceva decât victoria. La oaspeţi nu vor putea juca Alex Grigoraş şi Milea, ambii accidentaţi, iar Ionuţ Florea e plecat cu echipa naţională de fotbal pe plajă într-un turneu extern.
 
„Meciul poate fi considerat unul uşor. Victoria Traian nu a reuşit să înscrie nici măcar un gol până acum, pierzând toate partidele la scoruri destul de mari (n.r. are trei înfrângeri din trei meciuri şi golaveraj 0-16). Dar aţi văzut şi etapa trecută că, atunci când nu reuşeşti să tratezi meciul foarte serios, e posibil să ai surprize. O să încerc să-i motivez pe jucători astfel încât să câştigăm cu Traian. După meciul nostru precedent, eram puţin supărat, deşi am câştigat cu 3-1. Am analizat la rece şi trebuie să le dau dreptate şi jucătorilor, care au circumstanţe atenuante. N-au mai jucat trei meciuri în zece zile de când s-au luat de fotbal. Unii dintre ei n-au făcut trei antrenamente pe săptămână vreo câţiva ani şi e normal ca, după două jocuri tari, cu FC Voluntari II şi Unirea Slobozia, să ţină o repriză cu Borcea, iar apoi să cedeze puţin. Oricum, a fost o victorie absolut meritată. Am făcut şi antrenamente intense, ţinând cont că am început târziu pregătirea. Poate şi din acest motiv au apărut acele momente mai puţin reuşite cu Agricola Borcea. Nu mai vorbesc de motivul financiar, care apasă din ce în ce mai tare. Îmi asum faptul că mi-am dorit prea mult din punct de vedere sportiv de la nişte jucători care nu aveau cum să dea mai mult. E o pretenţie a mea, dar întotdeauna îmi doresc foarte mult, vreau să scot maximul, de la rezultat şi de la calitatea jocului. Acum nu mai sunt supărat, sunt bucuros să-i motivez şi să-i fac să fie concentraţi, că ne aşteaptă un meci greu cu aceste echipe care nu prea au şanse. Dacă le tratezi la preţ de matineu, s-ar putea să ai surprize, aşa cum s-a mai întâmplat“, a punctat Petre Grigoraş.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2253

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2845

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1944

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4391

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3746

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1973

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4396

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4275

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4352

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5668

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5285

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4168

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4065

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3679

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4435