SSC Farul. Fani și fotbaliști, mesaj pe teren „Pasiunea transformă istoria în legendă. Ne vrem identitatea înapoi!“

La meciul amical de astăzi, de la Constanța, SSC Farul - Abatorul Slobozia 0-2, fanii echipei de pe litoral au afisat un un banner cu mesajul „Pasiunea transformă istoria în legendă. Ne vrem identitatea înapoi!“. 
 
Înființată în vara anului 2016 de către suporteri, pentru a ține în viață spiritul farist, în urma falimentului FC Farul, SSC Farul vrea să obțină semnele identitare ale fostului club, scoase la licitație, urmând a participa și la a doua licitație, după ce prima nu a avut un câștigător, deoarece Eugen Pâlcu nu a plătit banii. 
 
La finel partidei amicale de astăzi, de pe stadionul Farul, fotbaliștii SSC Farul și fanii au făcut o poză pe teren cu bannerul.
 
SSC Farul a prezentat și imagini cu cele două achiziții de până acum, Marius Tudorică și Alin Cârstocea, care au semnat contractele cu clubul constănțean. 
 
Alin Cârstocea revine la Constanţa, de unde a pornit în fotbalul mare. În vârstă de 26 de ani, împliniţi chiar în această săptămână, pe 16 ianuarie, poate evolua ca mijlocaş ofensiv (central sau lateral), dar şi ca vârf de atac. De-a lungul carierei sale a evoluat la Viitorul Constanţa, FC Voluntari, ACS Poli Timişoara, FC Botoşani şi UTA Arad, dar şi la echipa naţională a României U19. Marius Tudorică, născut pe 12 noiembrie 1993 (24 de ani), este un mijlocaş central, venit de la FC Voluntari, pentru care a evoluat la echipa a 2-a, dar şi la echipa mare, în Liga I. Bine aţi venit la SSC Farul! Împreună ducem mai departe spiritul farist!, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul.

Sursa foto: Facebook (SSC Farul) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2320

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2866

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1962

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4402

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3761

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1987

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4414

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4303

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4362

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5684

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5305

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4179

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4078

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3694

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4462