SSC Farul, meci important cu CS Baloteşti Petre Grigoraş - „Nu mai avem nicio scuză acum. De sâmbătă, trebuie să apară şi rezultatele“ (galerie foto)

În etapa a 24-a a Ligii a 2-a, SSC Farul Constanţa va întâlni în deplasare, sâmbătă, 9 martie, de la ora 11.00, CS Baloteşti. Partida e foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, ambele echipe fiind aflate în zona fierbinte a clasamentului: SSC Farul - pe locul 18 (cu 20 de puncte), CS Baloteşti - pe locul 17 (cu 22 de puncte).
 
„Marinarii“ vin după înfrângeri în primele două runde din 2019 (în care au întâlnit, e adevărat, primele două clasate), astfel că sâmbătă speră să obţină prima victorie. În meciul cu CS Baloteşti, la echipa de pe litoral nu va evolua Doumbia, suspendat. „Sper că am reuşit să trecem peste cele două înfrângeri la rând (însă în meciuri cu formaţii mult mai omogene), eşecuri care ne-au afectat puţin. Sunt convins că jucătorii noştri vor avea o altă atitudine, iar jocul va fi mult mai consistent. Aşteptăm să câştigăm şi noi primele puncte. N-am bătut monedă în ultimul timp pe lipsa noastră de omogenitate. Avem jucători valoroşi, care aveau nevoie de o perioadă de adaptare. Cred că această perioadă a trecut şi nu mai avem nicio scuză acum. De sâmbătă, trebuie să apară şi rezultatele, iar jocul să fie mult mai bun. Cred că băieţii au înţeles mesajul meu şi al conducerii clubului. Fotbaliştilor li s-a acordat şi li se acordă încredere totală în continuare“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.
 

Care pe care

 
Fundaşul stânga Robert Neciu crede că la Baloteşti va fi un meci care pe care. „Vom avea meci greu, am înţeles că acolo e un teren prost. Va fi o partidă de luptă, care pe care. Atmosfera e bună la echipă, încă nu s-a pierdut nimic, doar două partide, cu două echipe bune. Toate meciurile sunt grele. Sâmbătă, aşteptăm să câştigăm. Cred că vom obţine acum prima victorie din 2019. E momentul unei revanşe din partea noastră, după evoluţia din primele două partide. Mister ne-a zis că trebuie să avem o atitudine mai bună în teren. Nu poţi juca doar din talent. Publicul a fost extraordinar şi la Clinceni, şi la Constanţa. Ne pare rău că nu am putut să le oferim victoria, dar crede că sâmbătă va fi altfel“, a precizat Robert Neciu.
„Locul pe care ne aflăm nu ne onorează“
La antrenamentele din această săptămână, Petre Grigoraş a văzut că echipa e pe un drum ascendent şi aşteaptă optimist partida de sâmbătă. „Suntem convinşi împreună că echipa se poate exprima mult mai bine. În această săptămână, s-a văzut clar că suntem pe un drum ascendent. Chiar dacă vom juca pe un teren destul de greu, sunt convins că rezultatul ne va fi favorabil. Nu ştiu ce fotbal de calitate se poate practica pe o asemenea suprafaţă de joc, dar ambele echipe evoluează acolo. Din acest punct de vedere, scuzele sunt puerile. Indiferent de situaţie, valoarea noastră este, cred eu, peste cea a multor competitoare din campionat, iar sâmbătă va trebui să demonstrăm aceasta. Prin experienţă, prin valoare, prin joc. Cele trei puncte ne sunt mai mult decât necesare. Locul pe care ne aflăm nu ne onorează. Meciul e foarte important şi nu concepem să îl pierdem“, a mai spus Petre Grigoraş.
 

Sabia lui Damocles şi AG-ul

 
Întrebat dacă SSC Farul va juca la Baloteşti cu sabia lui Damocles deasupra capului, principalul formaţiei de pe litoral a respins o asemenea abordare. „Exclus! Nu-mi plac astfel de lucruri, că jucăm cu sabia nu ştiu cui, cu AG-ul nu ştiu cui şi aşa mai departe. Nu! Într-adevăr, e un meci important, dar nu cred că şi crucial. Uitaţi-vă ce se întâmplă în fotbalul mondial! Niciodată nu poţi fi învingător dinainte. E o competiţie de anduranţă, iar la final sunt convins că echipa noastră poate depăşi starea actuală din clasament. Trebuie să avem încredere în propriile forţe şi în echipă, în grup, iar la final să ne bucurăm de îndeplinirea obiectivului“, a punctat Grigoraş.
 

„Trebuie să ne încălzim sufletele“

 
În iarnă, lotul SSC Farul a fost remaniat substanţial, la echipă venind 16 jucători noi. Principalul „marinarilor“ spune că perioada de acomodare a acestora a trecut. „O echipă nu se formează într-o săptămână ori într-o lună. Nu e uşor să creezi un colectiv unit, care să se şi exprime la un nivel foarte ridicat într-o săptămână - două. Repet, s-au făcut eforturi foarte mari şi s-au adus jucători valoroşi, cu un CV interesant, care au jucat în ligi superioare. Normal că şi ei au avut nevoie de puţin timp, ca să se cunoască între ei în primul rând, să ne cunoaştem între noi. Pe o parte, am avut şi ghinionul, poate, că am evoluat în primele două etape cu echipe mult mai omogene şi mai închegate decât noi. Nu e o scuză 100% aceasta, dar ţinând cont că nici nu am fost de la început împreună, asta poate ne-a destabilizat puţin. Scuzele le lăsăm însă deoparte. De acum, gata, perioada de acomodare a trecut. A venit şi primăvara, a dat căldura, trebuie să ne încălzim sufletele, şi nouă, şi suporterilor noştri care au venit în număr mare şi ne-au susţinut până la capăt. Sunt convins că vor veni momente frumoase şi pentru noi, iar sâmbătă este prima oportunitate de a demonstra că, într-adevăr, suntem o echipă solidă, care se poate bate de la egal la egal cu orice adversar din această categorie“, a menţionat Petre Grigoraş.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 1376

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 624

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 429

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1245

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 714

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 859

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 718

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1427

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1103

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 910

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 646

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 897

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2564

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1241

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1792