SSC Farul şi Progresul 1944 Spartac, tot umăr la umăr. Mai sunt două etape! Petre Grigoraş - „Orice e posibil în viaţă“

Cu două etape înaintea finalului Ligii a 3-a la fotbal, SSC Farul Constanţa şi Progresul 1944 Spartac, primele două clasate în seria secundă, continuă să se afle la egalitate de puncte, după ce au câştigat şi meciurile pe care le-au disputat, sâmbătă, în etapa a 24-a a campionatului.
 
SSC Farul a învins pe teren propriu FCSB II, iar Progresul 1944 Spartac a trecut, tot în propriul fief, de Metalul Buzău, scor 3-0. Echipa de pe litoral ocupă prima poziţie graţie golaverajului superior, dar la final vor conta rezultatele directe, capitol la care e în avantaj echipa din Bucureşti (7-0 în capitală, 1-1 la Constanţa). Astfel că, dacă şi după următoarele două etape, egalitatea persistă, cea care va promova va fi Progresul 1944 Spartac.
 

La partidă a asistat şi Pompiliu Stoica

 
Sâmbătă, SSC Farul s-a impus cu emoţii, deşi a condus cu 3-0 în minutul 53, după golurile lui Cl. Dragu (28), I. Florea (45+1) şi V. Şicu (53)! FCSB II a marcat apoi de două ori, prin Pacionel (60 - cu un şut de la 35 de metri) şi Botezatu (70), iar oaspeţii puteau să şi egaleze, având în minutul 88 o bară! Ei trimiseseră, de altfel, balonul în bară şi în prima repriză, în minutul 40, la 1-0 pentru SSC Farul! Antrenată de Petre Grigoraş, Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina, echipa constănţeană a jucat cu: Gurău - Androne, Diakite, Kwadwo, Zamfir (90+2 Iani) - I. Florea, Călinţaru - Al. Grigoraş (cpt.) (83 Vl. Suciu), Tudorică, V. Şicu (81 Momodou) - Cl. Dragu (85 Botea). FCSB II a jucat cu o echipă foarte tânără, cel mai vârstnic jucător având 23 de ani (macedoneanul Mihailo Mitrov). În rest, din lot au făcut parte jucători cu vârsta cuprinsă între 16 şi 21 de ani, cei mai cunoscuţi fiind Ianis Stoica (la meci a asistat şi tatăl său, fostul stelist Pompiliu Stoica), Florentin Pham Huy şi Ştefan Pacionel.
 

„A fost un meci intens, plăcut ochiului“

 
„A fost un meci intens, cu agresivitate de ambele părţi. Am întâlnit o echipă foarte tânără, dar se vede că jucătorii au calitate. Sunt extrem de bine pregătiţi şi beneficiază de condiţii foarte bune. În cel mai scurt timp, vor face pasul spre ligile superioare. Mă aşteptam la un asemenea joc. Chiar i-am atenţionat pe băieţi înainte de partidă că, dacă nu ne vom ridica la nivelul adversarilor din punctul de vedere al atitudinii şi al agresivităţii, vom avea probleme mari de tot. Am început bine, am avut situaţii de gol, am condus la pauză cu 2-0, stăpânind jocul, chiar dacă şi ei au avut o bară. Am făcut apoi 3-0, după care a venit acel şut senzaţional de 35 de metri. Pe final, au fost unele bâlbâieli care erau să ne coste. Per ansamblu, a fost un meci plăcut ochiului, intens, îmi felicit echipa. Partida a fost încrâncenată şi chiar dacă am primit şi noi două goluri, publicul a fost încântat de evoluţie, de atitudine, de jocul bărbătesc, care mi-a plăcut. Felicit şi arbitrajul, care a lăsat de ambele părţi un joc nu dur, ci mai bărbătesc. Nu am mai văzut de mult o asemenea manieră de a conduce jocul“, a declarat Petre Grigoraş.
 

Următoarea întâlnire, cu CSM Olteniţa

 
Celelalte meciuri ale etapei s-au încheiat cu rezultatele: CSM Rm. Sărat - Înainte Modelu 4-1 FC Voluntari II - Unirea Slobozia 1-1 Victoria Traian - CSM Olteniţa 1-6 Agricola Borcea - Sportul Chiscani 3-1 Axiopolis Cernavodă - Delta Dobrogea Tulcea 8-0. Clasamentul este următorul: 1. SSC Farul - 61p (84-24), 2. Progresul 1944 Spartac - 61p (75-25), 3. Unirea Slobozia - 51p (76-32), 4. Axiopolis - 51p (64-25), 5. Metalul Buzău - 46p, 6. FCSB II - 43p, 7. FC Voluntari II - 39p, 8. Înainte Modelu - 34p, 9. CSM Rm. Sărat - 30p, 10. CSM Olteniţa - 20p, 11. Agricola Borcea - 17p, 12. Sportul Chiscani - 15p, 13. Delta Dobrogea Tulcea - 10p, 14. Victoria Traian - 3p. În etapa viitoare, SSC Farul joacă în deplasare cu CSM Oltenița, iar Progresul 1944 Spartac evoluează în fieful formaţiei Înainte Modelu. Axiopolis Cernavodă are meci în deplasare, cu FC Voluntari II.
 

Se va împiedica Progresul 1944 Spartac la Modelu?

 
Întrebat dacă Progresul 1944 Spartac se va împiedica la Modelu, aşa cum speră toată suflarea faristă, Petre Grigoraş a spus: „Orice e posibil în viaţă. Nu ştii niciodată dinainte ce se va întâmpla. Nici noi nu am ştiut că ne vom poticni la Rm. Sărat. Poate că, dacă mai jucăm de zece ori cu ei, de atâtea ori îi batem, fără a-i jigni. S-a întâmplat însă, iar acum aşteptăm următoarele două etape, să ne câştigăm meciurile şi să vedem ce se va întâmpla la final. Datoria băieţilor e să joace până la ultima partidă cu maximă seriozitate, să învingem şi ce va hotărî soarta vom vedea“.
 

Fără Cârstocea şi Rafa Stănescu

 
SSC Farul a jucat sâmbătă fără două dintre piesele de bază de la mijlocul terenului, Alin Cârstocea şi Raphael Stănescu, ambii suspendaţi, iar principalul echipei constănţene a spus că absenţa lor s-a simţit. „Nu-i uşor să faci câteva schimbări în linia mediană, dar cei care au intrat au evoluat bine. În plus, Tudorică a jucat cu mari dureri şi îl felicit că a intrat pe teren. În ultima clipă am hotărât să-l folosesc, altfel aş fi pierdut tot mijlocul. Pe postul de fundaş stânga am făcut improvizaţie“, a arătat Grigoraş.
 

Fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii

 
Tehnicianul constănţean este de părere că ar fi fost nedrept dacă FCSB II egala pe final. „Într-adevăr, oaspeţii puteau face 3-3, dar şi noi mai puteam marca, până atunci. Poate pe undeva ar fi fost nedrept să fim egalaţi. Fotbalul se joacă însă pe goluri, nu pe ocazii, astfel că am câştigat noi. La unele faze, a fost neatenţie totală în apărarea noastră, iar în poartă destul de multă nesiguranţă, dar şi noi avem copii, care au nevoie de jocuri, pentru a putea creşte. Sperăm că pe viitor vor deveni mai puternici“, a punctat Petre Grigoraş.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

 
Imagini de la eveniment SSC Farul a condus cu 3-0 FCSB II, dar s-a impus la limită, cu emoții! (galerie foto + video)​

Axiopolis, victorie la scor-fluviu. 8-0 cu Delta Dobrogea Tulcea! Echipa din Cernavodă a egalat la puncte Unirea Slobozia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 1942

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 867

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 522

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1263

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 721

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 872

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 726

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1451

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1107

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 910

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 646

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 910

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2567

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1242

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1792