Ştefan Orza, luptător la Sharks Gym Constanţa Povestea unui tânăr din Moşneni care a devenit dublu campion mondial la Kempo (galerie foto)


Tânărul luptător constănţean Ştefan Orza, de la clubul Sharks Gym Constanţa, a realizat performanţa de a cuceri două medalii de aur la Campionatul Mondial de Kempo, întrecere care s-a desfăşurat în Ungaria, la Budapesta, sub egida UWSKF (United World Sport Kempo Federation).


În vârstă de 18 ani şi un sportiv extrem de promiţător, Ștefan s-a impus la Mondiale în probele de full kempo şi knockdown, învingând sportivi redutabili. „Sunt extrem de fericit pentru cele două titluri mondiale pe care le-am cucerit. Am susţinut şase meciuri, contra unor luptători experimentaţi. A fost un campionat puternic. Au participat ţări precum Ucraina, Cehia, Portugalia, Franţa, Ungaria, România, Slovacia sau Rusia“, a declarat Ștefan Orza, care e antrenat la club de Daniel Asaftei. „La Campionatul Mondial, sportivul nostru a învins luptători din Ucraina, Franţa, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Rusia. Felicitări, Ștefan, diamantul clubului Sharks Gym Constanţa! Mulţumim domnului Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo“, a fost mesajul lui Asaftei.
 

„La clubul nostru se face performanţă pe toate planurile“


Performanţa lui Ștefan Orza a fost remarcată şi de Alex Filip, cunoscutul luptător de la Sharks Gym. „Ștefan a reuşit un rezultat remarcabil la Campionatul Mondial de Kempo, ieşind dublu campion mondial. Încă o data se atestă faptul că la clubul nostru se face performanţă pe toate planurile, iar Daniel Asaftei este cel mai bun antrenor din Dobrogea şi unul dintre cei mai buni din ţară!“, a punctat Alex Filip. „Un băiat tânăr, de 16 ani, dar foarte promiţător. A luptat deja în mai multe gale profesioniste. Va fi speranţa kickboxingului constănţean. În scurt timp, veţi auzi mult mai multe despre el“, spunea Alex Filip, acum doi ani, la inaugurarea Sharks Gym, despre Ștefan Orza. Iar vorbele i s-au adeverit.

 

Văr cu Mădălin Pîrvulescu


Ștefan Orza este la clubul Sharks Gym Constanţa încă de la înfiinţarea acestuia, în 2017. Rezultatele de la Budapesta îmbogăţesc un palmares garnisit până acum, la profesionişti, numai cu victorii şi înfrumuseţează o carieră în continuă ascensiune. Originar din satul Moşneni, comuna 23 August, Ștefan a plecat de jos şi a ajuns rapid în vârf. Și e abia la început! Tânărul de 18 este văr cu un alt luptător de la Sharks Gym, Mădălin Pîrvulescu (şi el de loc din Moşneni).
 

I-a plăcut foarte mult ideea de sport de contact


„Am început sportul pentru că eram foarte energic. M-am rugat de tatăl meu să mă ducă la un sport de contact. Aceasta mi-am dorit de când eram mic. Mi-a plăcut foarte mult ideea de sport de contact şi de luptă în ring. Aveam zece ani şi am început într-o sală din 23 August. Primul meu antrenor a fost Robert Iulian Cosma. Cu el am început drumul spre kickboxing. Suntem foarte buni prieteni şi acum. În zilele libere de la kickboxing, făceam lupte libere, tot la 23 August, cu antrenorul Gigi Ciupercă, un om extraordinar. Este ca un tată pentru mine, care mă ajută din toate punctele de vedere. Și Mădălin este o persoană foarte importantă pentru mine. M-a sprijinit şi continuă să o facă pe drumul pe care am apucat, ca şi, bineînţeles, antrenorul meu, Daniel Asaftei, cu care am o legătură extraordinară. Ne înţelegem foarte bine, iar de aici vin toate lucrurile bune. Este un exemplu pentru mine, din toate punctele de vedere. Iar aceeaşi poveste e cu Alex Filip şi Cătălin Căşaru. Sunt mereu lângă mine, ca şi toţi ceilalţi colegi de la sală“, a mai spus Ștefan Orza.
 

Al zecelea meci, în gala Urban Legend 9 - Invictus


Înainte de deschiderea Sharks Gym, tânărul luptător a activat o vreme şi la clubul Pontica din Constanţa, unde antrenor era tot Daniel Asaftei. Până acum, Ștefan a evoluat în competiţii naţionale, în gale profesioniste (Urban Legend, OSS Fighters), dar şi pe plan extern. A susţinut nouă meciuri la profesionişti şi le-a câştigat pe toate, multe dintre ele prin KO. Al zecelea urmează în curând, pe 15 decembrie, la gala Urban Legend 9 - Invictus, de la Constanţa. În 2017, a participat la Cupa Europeană de Kempo, de la Bucureşti, obţinând medalia de aur în proba Full Contact, la categoria 65 kg. De asemenea, în acest an, la Campionatul Naţional de MMA (arte marţiale mixte), care a avut loc tot în capital, Ștefan a urcat pe treapta a treria a podiumului la categoria 70 kg, după patru lupte spectaculoase. De asemenea, a ocupat locul întâi şi la un turneu internaţional „Hand to hand“.


Citeşte şi:

Luptători la Sharks Gym Constanţa Mădălin Pîrvulescu, aur la Naţionalele de MMA. Ştefan Orza, medalie de bronz


Mădălin Pârvulescu şi Ştefan Orza, de la Sharks Gym Constanţa, aur la Cupa Europeană de Kempo (galerie foto)

Constanţa Gala Urban Legend 9 Invictus. Învingătorul lui „Goliat“ luptă din nou. Meci exploziv!

Club nou pentru sporturi de contact Luptători cunoscuţi din Constanţa îşi ascut „colţii“ la Sharks Gym (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 782

CSM Constanța Ștefan Orza, aur și argint la Naționale. Va participa la Campionatul Mondial de Kempo (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 825

„Pensie lungă, moşu nostru!“ Ştefan Orza, luptător şi pompier. A fost coleg la salvatori cu tatăl său, care i-a predat ştafeta (galerie foto)

02 Nov 2021 12172

Mădălin Pârvulescu şi Ştefan Orza, de la Sharks Gym Constanţa, aur la Cupa Europeană de Kempo (galerie foto)

31 Oct 2017 6471