Succes la scor şi cu Unirea Topraisar SSC Farul s-a distanţat la 12 puncte de vice-lidera Viitorul Fântânele (galerie foto)

Liderul detaşat al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, a înregistrat sâmbătă a 27-a victorie în campionat (din 28 de meciuri jucate)
 
Echipa pregătită de Ion Barbu, Gică Mina (antrenori) şi Viorel Farcaş (director tehnic) a realizat un nou succes la scor, dispunând în deplasare de Unirea Topraisar cu 5-0 (2-0). În plus, profitând de egalul vice-liderei Viitorul Fântânele (0-0 la Mihai Viteazu), SSC Farul şi-a mărit distanţa faţă de urmăritoarea sa de la zece la 12 puncte, cu şase etape înaintea încheierii Ligii a 4-a.
 
Golurile meciului de la Topraisar au fost realizate de Ionuţ Măgureanu (41, 60), Dorel Zaharia (43), Florin Pătraşcu (48) şi Alexandru Grigoraş (77). SSC Farul a jucat cu: Vl. Neagu - Ţăranu, Pătraşcu, Răvoiu - Niţescu, Măgureanu, Vl. Suciu, I. Florea, Abibula - Al. Grigoraş, D. Zaharia. Au mai jucat Pavlicu, Mândră, Iacob şi Meleandră.
 
„A fost un meci la discreţia noastră. Ne-am impus fără probleme. În afară de cele cinci reuşite, am mai ratat şi alte ocazii. Dacă înscriam peste zece goluri, nu se supăra nimeni“, a declarat Ion Barbu. 

„În primele 35 de minute, ne-am ţinut destul de bine“ 

Romeo Cătălin Lupu, antrenorul Unirii Topraisar, a folosit echipa: Vasile - Tutunea, Iridon, Cheie, G. Burlacu - Ţiganu, G. Mitu, Şt. Minoiu, Parmigan - Zgubea, Dimoftei. Ca jucător de câmp a mai evoluat Hanganu. În minutul 75, portarul Vasile a primit cartonaş roşu, iar în locul său a intrat rezerva sa, Mihalache, ieşind de pe teren Iridon, care era şi accidentat. „Având în vedere valoarea SSC Farul, am încercat pe cât am putut să ne închidem. În primele 35 de minute, ne-am ţinut destul de bine. Am comis însă apoi două greşeli copilăreşti, iar oaspeţii au avut la pauză avantaj de două goluri. Am jucat cu gândul să scoatem cât putem din acest meci, dar, în ansamblu, SSC Farul a fost mult peste noi“, a spus antrenorul Unirii Topraisar.

Farul Tuzla, invincibilă de cinci etape, cu golaveraj 11-0! 

La juniori, Unirea Topraisar şi SSC Farul au încheiat meciul la egalitate, 1-1. Celelalte rezultate au fost: Voinţa Valu lui Traian - CS Eforie 0-6 la seniori (11-2 la juniori), Gloria Albeşti - CS Năvodari 5-0 (1-6), CS Mihail Kogălniceanu - CS Agigea 1-3 (5-5), Ştiinţa Poarta Albă - CSO Ovidiu 5-0 (4-2), Victoria Mihai Viteazu - Viitorul Fântânele 0-0 (1-1), Portul Constanţa - CFR Constanţa 5-0 (11-0), Gloria Băneasa - Sparta Techirghiol 4-2 (5-6) şi Farul Tuzla - Avântul Comana 1-0 (1-9). Prin acest succes, care le-a adus o urcare de două poziţii în clasament, seniorii de la Farul Tuzla au ajuns la cinci etape la rând în care nu au pierdut, înregistrând patru victorii şi un egal. Mai mult, în acest interval, formaţia din Tuzla nu a primit gol, înscriind în schimb 11! În etapa următoare, Farul Tuzla va juca în deplasare cu SSC Farul Constanţa, marţi, 9 mai, de la ora 18.00.

CS Năvodari a marcat 227 de goluri

Clasamentele sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 81p (109-11), 2. Fântânele - 69p, 3. Năvodari - 65p, 4. Agigea - 58p, 5. Eforie - 53p, 6. Băneasa - 49p, 7. Albeşti - 44p, 8. Mihai Viteazu - 40p, 9. Techirghiol - 40p, 10. Ovidiu - 36p, 11. Poarta Albă - 33p, 12. Portul - 30p, 13. Tuzla - 27p, 14. Comana - 26p, 15. Mihail Kogălniceanu - 24p, 16. Topraisar - 22p, 17. Valu lui Traian - 20p, 18. CFR - 16p; la juniori - 1. Năvodari - 76p (227-45), 2. Portul - 76p, 3. Fântânele - 65p, 4. Agigea - 58p, 5. SSC Farul - 54p, 6. Mihail Kogălniceanu - 49p, 7. Topraisar - 47p, 8. Albeşti - 44p, 9. Ovidiu - 44p, 10. Mihai Viteazu - 39p, 11. Techirghiol - 33p, 12. Valu lui Traian – 32p, 13. Comana - 31p, 14. Băneasa - 30p, 15. CFR - 21p, 16. Poarta Albă - 19p, 17. Eforie - 14p, 18. Tuzla - 0p.

 Georges Muzaca a ajuns la spital! 

Preşedintele Comitetului Director al SSC Farul Constanţa, Georges Muzaca, nu a mai ajuns, sâmbătă, la meciul jucat în deplasare cu Unirea Topraisar, ci la spital, cu salvarea! Chiar înainte de deplasarea spre meci, pe când se afla la stadionul „Farul“, Muzaca s-a confruntat cu unele probleme de sănătate, astfel că a fost chemată salvarea. Investigaţiile medicale au relevat că oficialul SSC Farul are o răceală puternică la plămânul stâng şi o iritaţie pe bronhie, fiindu-i prescris tratament cu antibiotic.
 
„Suntem în măsură să anunţăm că Georges Muzaca, preşedintele Comitetului Director al Suporter Spirit Club Farul, a fost externat din spital. Va avea nevoie doar de câteva zile de recuperare, diagnosticul, deşi părea grav iniţial, fiind infirmat de către medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, cărora le mulţumim pentru profesionalismul cu care au tratat cazul său. Îl aşteptăm pe colegul nostru cu forţe proaspete alături de noi şi îi urăm multă sănătate!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul.

Şi Cosmin Matei susţine proiectul fanilor

Clubul constănţean a dezvăluit că şi fostul fotbalist al FC Farul Cosmin Matei s-a alăturat celorlalţi foşti „marinari“ care susţin proiectul Suporter Spirit Club Farul. „Îi mulţumim pentru contribuţia sa şi îl aşteptăm la meciuri, atunci când timpul îi va permite. Doar împreună ducem mai departe spiritul farist!“, au punctat cei de la SSC Farul.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2254

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2845

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1945

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4391

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3746

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1973

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4396

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4275

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4352

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5668

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5285

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4169

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4065

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3679

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4436