„Sunt fericită” Când va juca Simona Halep în semifinale la Australian Open

Calificată în premieră în semifinale la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, constănţeanca Simona Halep, locul 1 WTA, se va duela în această fază a competiţiei cu Angelique Kerber (Germania, 16 WTA), care a trecut în sferturi de Madison Keys (SUA, 20 WTA), scor 6-1, 6-2.

Partida se joacă joi, în jurul orei 7.00, ora României, fiind transmisă în direct de Eurosport.

Înaintea acestei confruntări se va disputa cealaltă semifinală, Elise Mertens (Belgia, 37 WTA) - Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA).

„Sunt fericită că am ajuns în semifinale la Australian Open. Nu am avut cel mai bun start de meci, dar am  reuşit să revin în joc. Am deschis terenul, am servit bine, iar totul a mers potrivit planului. Mi-am perfecţionat returul. Am putut să o trimit pe Pliskova în spatele terenului. Îi mulţumesc antrenorului Darren Cahill. Mă ajută să fiu relaxată în timpul partidelor, iar pe teren intru mereu fericită. Angelique Kerber are o deplasare bună, pune multe mingi în teren. Va trebui să domin ostilităţile“, a declarat Simona Halep.


Sursa foto: Facebook (Simona Halep)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 768

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 547

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1130

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 887

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1229

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 864

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 751

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1611

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 840

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4372

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 729

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 979

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1567

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 742

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 720