„Sunt pregătit“ Ianis Hagi, căpitanul FC Viitorul, vorbeşte despre următorul pas din cariera sa

Ianis Hagi, căpitanul FC Viitorul şi internaţional al României, a avut multe realizări în ultimul timp, atât la echipa de club, cât şi sub tricolor, iar interesul echipelor din străinătate pentru el este ridicat. Gică Hagi, tatăl lui Ianis şi managerul tehnic al FC Viitorul, a şi declarat că, din vară, tânărul de 20 de ani va fi greu de ţinut la echipa constănţeană.
 
„Ştiu că sunt curtat. Sunt pregătit pentru următorul pas. Sper să vină cât mai devreme şi să ajung la nivelul la care mi-am dorit de mic. Dar, până la finele sezonului, voi fi 100 la sută angrenat în munca echipei, ca să ne îndeplinim obiectivele: în campionat să ne clasăm la final în primele trei, iar în Cupă să ajungem în finală şi să o şi câştigăm, de ce nu?“, a declarat Ianis, pe marginea unei eventuale plecări a lui de la FC Viitorul.
 

Se bucură că a fost decisiv

 
Tânărul mijlocaş de creaţie se bucură că-şi poate ajuta echipa, prin evoluţii care se dovedesc decisive. „Ne-am îndeplinit primul obiectiv, acela de a ne califica în play-off. Nu mai avem nicio presiune. De asemenea, am ajuns în premieră în semifinalele Cupei. Suntem unde ne-am dorit. Sperăm să profităm de avantajul luat în prima manşă şi să ne calificăm în ultimul act. În play-off, e extrem de dificil să câştigi în deplasare. Mă bucur că am fost decisiv şi că mi-am ajutat echipa. Acesta este rolul meu, ca decar, să creez pentru jucătorii din faţa mea, să ofer pase decisive şi, din când în când, să mai dau câte un gol. Încerc meci de meci să fiu decisiv“, a precizat căpitanul FC Viitorul.
 

„Aşa am fost obişnuit de mic“

 
Ianis a subliniat că la formaţia de pe litoral lucrurile sunt bine stabilite. „Este o muncă de echipă. Fiecare jucător intră pe teren ştiind ce are de făcut. Asta am lucrat de la începutul sezonului. Sistemele le ştim foarte bine şi asta s-a văzut în meciurile cu Sepsi şi Astra. Jucătorii care n-au prins multe minute până acum în acest sezon au intrat şi au dat randament“, a menţionat Ianis, care e foarte fericit şi că a făcut pasul la echipa naţională mare a României. „După evoluţii bune la tineret, cu o calificare la Campionatul European, îmi doresc din ce în ce mai mult să joc şi să şi încep partide la reprezentativa mare. Aşa am fost obişnuit de mic şi pentru aceasta muncesc. Încerc să devin un jucător de bază la echipa naţională şi uşor-uşor să fiu decisiv şi la seniori“, a mai spus Ianis Hagi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
„Construit să fie lider“. Ianis Hagi e căutat de multe echipe Gică Hagi - „Va fi foarte greu să-l mai ținem din vară încolo“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 515

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 902

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 952

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 811

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1208

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 815

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 923

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 948

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12501

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1763

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3316

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3115

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1470

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 975

România, la Euro 2024 Ianis Hagi - „Cred în destin. Suntem fericiți“. O nouă poveste de familie Iordănescu - Hagi!

19 Nov 2023 972