„Sunt urmaşul lui Ştefan cel Mare!“ Cătălin Moroşanu vrea să-l demoleze la Constanţa pe grecul „Hercule“ Stoforidis

Luptătorul Cătălin Moroşanu susţine că nu îi va da nicio şansă grecului Giannis „Hercule“ Stoforidis în meciul de sâmbătă, programat în Sala Sporturilor din Constanţa. Duelul dintre cei doi va fi capul de afiş al galei Superkombat, în care sunt anunţaţi luptători din şapte ţări. „I se spune Hercule? O să vadă el când stă faţă în faţă cu urmaşul lui Ştefan cel Mare! Îl demolez! M-am antrenat în ultima perioadă şi vreau să îl fac KO“, a anunţat Moroşanu, care s-a pregătit alături de Sebastian „Fiul lui Dracula“ Ciobanu, la rândul său anunţat în programul galei de la malul mării.
Cu o rată de 60% a victoriilor înainte de limită, Moroşanu s-a impus prin KO în majoritatea meciurilor încă din prima repriză, aşa cum îşi doreşte să facă şi împotriva grecului, care, anul trecut, a ajuns până în finala circuitului Superkombat. În vârstă de 25 de ani, Stoforidis a adunat 15 victorii din 19 posibile în cariera sa, fiind unul dintre sportivii cu cea mai rapidă ascensiune la nivel european.
Patru sportivi din Constanţa, gemenii Alin şi Costin Mincu, Mădălin Crăciunică şi Alex Filip, vor lupta în cadrul galei, ultimul fiind prezent pe cardul principal, transmis în direct de Sport.ro şi Eurosport. De asemenea, Amansio Paraschiv, Cristi Milea, Claudiu Bădoi, Alexandru Popescu şi Vlad „Dracul“ Grigore vor participa la cel de-al patrulea World Grand Prix al anului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.