Superliga Neînvins de zece meciuri, liderul Farul Constanța întâlnește Chindia Târgoviște, și ea cu o serie pozitivă (VIDEO)


 
  • Aflați într-o formă de zile mari, „marinarii“ sunt neînvinși de peste două luni în toate competițiile, având zece meciuri la rând fără eșec în Superligă și Cupa României.
 
Liderul detașat al Superligii, Farul Constanța, susține sâmbătă meciul din etapa a 18-a, întâlnind în deplasare Chindia Târgoviște. Va fi o întâlnire interesantă, între două echipe care străbat perioade faste, ambele pierzând ultimul meci în campionat în luna septembrie.
 
Aflați într-o formă de zile mari, „marinarii“ sunt neînvinși de peste două luni în toate competițiile, având zece meciuri la rând fără eșec în Superligă și Cupa României (opt victorii și două egaluri - șapte victorii și un egal în campionat, o victorie și un egal în Cupă). În campionat, Farul are opt puncte avans față de a doua clasată. Rapid București (40 - 32), după 12 victorii, patru egaluri și un eșec, golaveraj 32-13. De cealaltă parte, Chindia a fost resuscitată de noul antrenor, Toni Petrea, formația târgovișteană având șase meciuri la rând în campionat fără eșec (cinci victorii și un egal, golaveraj 10-3). Ultimul eșec a fost pe 18 septembrie, 0-1 în deplasare cu U Cluj, pe când Farul a cedat ultima dată pe 5 septembrie, în acel eșec cu 3-4 de pe terenul CSU Craiova.

 
Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Chindia!

 
„Vom avea un meci dificil, Chindia e într-o formă foarte bună, dar, ca la fiecare partidă, mergem să câștigăm. Avem un obiectiv, trei puncte, și sperăm ca sâmbătă seară să ne bucurăm din nou împreună cu fanii“, a declarat fundașul farist Mihai Popescu. „Meci foarte important, adversarii și-au revenit în campionat. Încep să joace din ce în ce mai bine, dar noi vom merge la victorie, încercînd să intrăm în pauza competițională cu un nou succes“, a spus și mijlocașul Carlo Casap. „Va fi o întâlnire foarte grea, pe care trebuie să o câștigăm. Trebuie să ne odihnim bine după meciul cu Rapidul și, de ce nu, poate intru și marchez cum am făcut-o în Giulești“, a spus și tânărul atacant Adrian Mazilu. În tur, la Ovidiu, Farul și Chindia au remizat, 0-0.




 

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

 

În campionat, Farul are cel mai bun atac, cea mai bună apărare, cel mai bun golaveraj, cele mai multe victorii și e singura echipă cu numai o înfrângere. „Arătăm că suntem o echipă într-o formă foarte bună sau poate în cea mai bună formă. Suntem acolo, atât în Cupă, cât și în campionat. În campionat, la diferența de puncte care e, nu am cum să spun să vom sta pe acolo, să ne plimbăm. Nu, o să ne luptăm la titlu, ne dorim, vrem, ne pregătim. Trebuie să o facem foarte bine. Am câștigat puncte foarte multe până acum, nu mai știu de când nu am pierdut. Avem doar o înfrângere în campionat, și aceea așa și așa, din pricina a două greșeli individuale. Arătăm bine, dar stați liniștiți că voi munci în continuare, pentru că trebuie să găsesc soluții să fim mai buni în fiecare zi“, a arătat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Gheorghe Hagi i-a testat pe tinerii Farului în „vulcanul“ din Giulești. Puștii au luat examenul. Adrian Mazilu, debut cu gol (GALERIE FOTO)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană anunță inaugurarea expoziției „Stadionul FARUL - Templul sportului constănțean” (GALERIE FOTO)

06 Jun 2023 224

Ianis Hagi, dans și voie bună la o nuntă dintr-un restaurant din Constanța (FOTO+VIDEO)

05 Jun 2023 4992

Sondaj de opinie Va reuși Farul Constanța să se califice în grupele unei competiții europene?

05 Jun 2023 1126

Patru fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în lotul României pentru dubla cu Kosovo și Elveția

04 Jun 2023 853

LIVE TEXT.„În curând, din nou acasă!” pe stadionul „Gheorghe Hagi” Eveniment cu și despre fotbal pe arena din Constanța, înainte de demolare (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jun 2023 1696

Gică Hagi și Gică Popescu în vacanță Campionii cu Farul Constanța au fost la Muntele Athos

31 May 2023 1122

Farul Constanța a încheiat Superliga 2022/2023 cu o victorie în deplasare cu CFR Cluj. Noua campioană a învins fosta campioană

28 May 2023 1686

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 2711

Fotbaliști de la Farul, ofertați Hagi - „E foarte bine că sunt curtați. Ca fata, dacă e frumoasă, trebuie să fie curtată“

28 May 2023 2052

Echipa feminină Farul Constanța Laura Rus, o altă achiziție de marcă pe litoral

28 May 2023 973

Farul Constanța are șase fotbaliști indisponibili la meciul cu CFR Cluj. Hagi - „Deplasare grea, dar vom încerca să ne impunem“ (VIDEO)

27 May 2023 4365

Campioana Farul Constanța. Alexandru Mățel, team manager „Am simțit cea mai mare bucurie din toată cariera mea“

27 May 2023 1556

UPDATE. Superliga 2022/2023 Care va fi ultima echipă calificată în Conference League, în urma celor două baraje?

26 May 2023 1144

Constanța. Atletism Alexandru Toader și-a îndeplinit baremul pentru participarea la Campionatul European Under-23 (GALERIE FOTO)

26 May 2023 1540

Campioana Farul Constanța. Denis Alibec, emoții mari la finala cu FCSB „Voi fi cel mai cuminte de acum înainte, nu voi mai lua roșu“

26 May 2023 1930