Suporterii, alături de FC Farul Constanţa „Noi nu te vom lăsa la greu, cu tine vom fi mereu!”

  • Chindia Târgovişte a învins FC Farul cu 3-0 în optimile Cupei României.
  • Ianis Zicu a menţionat că această partidă a fost cea mai slabă a Farului de când îi este el antrenor.
  • La finalul partidei, fanii constănşeni au cântat alături de jucători și i-au încurajat pentru meciul de la Călărași.
 

În ediţia 2020/2021 a Cupei României, FC Farul Constanţa s-a oprit în optimi, faza cea mai înaltă atinsă însă de „marinari” în competiţie din 8 noiembrie 2006 încoace. Divizionara secundă a fost învinsă cu 3-0 la Constanţa de Chindia Târgovişte (locul 7 în Liga 1), iar Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul, a precizat la finalul partidei că aştepta mai mult de la elevii săi.

„Din păcate, este cea mai mare diferență de scor la care pierdem de când sunt eu antrenor la Constanța și se fac aproape doi ani. Este prima dată când pierdem la trei goluri diferență și sunt supărat pentru că eu credeam - și sunt convins că și jucătorii credeau - că puteam să facem mult mai mult în acest meci, să reușim să mergem mai departe. A fost o partidă echilibrată, până în momentul în care am primit primul gol, chiar dacă am stat un pic mai jos și nu am avut curaj să punem presiune pe jucătorii de la Chindia. După momentul primirii primului gol, lucrurile s-au dereglat puțin. Apoi a venit golul doi, din acea lovitură executată extraordinar. A fost un penalty care putea să ne readucă în joc. Poate, chiar dacă am fi marcat din acel penalty, nu am fi reușit să revenim, pentru că Chindia a arătat o forță superioară în această partidă”, a declarat Ianis Zicu, potrivit site-ului oficial al clubului.


„Eu nu vreau să mă cert cu ei”

Tehnicianul farist s-a arătat deranjat de faptul că, de un an, echipa sa nu primeşte niciun penalty „pentru astfel de momente“.

„Iar împotriva noastră, în Liga a 2-a, s-au dictat patru sau cinci penalty-uri, exact pe această situație, jucătorii noștri având mâna lipită sau în spatele corpului, i-a lovit mingea în braț sau în cot și s-a dat penalty. Nu vorbesc de VAR, pentru că nu este nici în prima ligă și nu cred că ar putea să fie în Liga a 2-a, dar ar trebui ca arbitrii să fie cel puțin atenți, ca să nu spun altfel, și echidistanți. Să arbitreze în aceeași manieră. De multe ori, sunt aroganți. Eu nu vreau să mă cert cu ei, nu vreau să intru în conflict, nu vreau să fiu suspendat, pentru că foarte mulți antrenori trec prin astfel de momente, și încerc să mă abțin cât de mult pot”, a menţionat Zicu, conform sursei citate.
 

„Nu vorbesc despre semnal de alarmă”

Principalul echipei de pe litoral a menţionat că această partidă a fost cea mai slabă a Farului de când îi este el antrenor.

„În fotbal apar și momente de genul acesta, nu vorbesc despre semnal de alarmă. Vorbesc strict despre ceea ce avem de făcut și de felul în care trebuie să arătăm, pentru că astăzi a fost cel mai slab meci pe care l-am făcut de când am venit eu la Constanța. Din punctul meu de vedere, echipa a fost de nerecunoscut, pentru că în unele momente a fost temătoare să facă presiune, să joace atunci când avea mingea, chiar dacă terenul nu-ți permite să-ți asumi multe riscuri. Au fost momente când puteam să oferim mai mult pe faza ofensivă și lucrul acesta mă deranjează”, a punctat Ianis Zicu.
 

„Echipa nu a fost agresivă deloc”

Antrenorul Farului a punctat însă că, pe ansamblu, a fost o experiență bună în Cupa României, „dar aș fi vrut să mergem mai departe și sunt convins că, dacă am mai juca o dată cu ei, am putea să facem lucruri mult mai bune“.

„Contra Chindiei, nu am fost agresivi ca echipă, nu am avut determinare ca și colectiv. A fost determinare individuală în unele momente, dar echipa nu a fost agresivă deloc, iar lucrul acesta trebuie să-l reglăm până la primul meci, cu Călărași, pentru că acolo lucrurile sunt complicate. Trebuie să obținem puncte și să reușim să rămânem în zona de play-off”, a spus Ianis Zicu. Meciul Dunărea Călăraşi - Farul se joacă sâmbătă, 20 februarie, în etapa a 16-a a Ligii a 2-a, prima din 2021.
 

„Sunt alături de noi și în aceste momente”

Antrenorul FC Farul le-a mulțumit suporterilor constănţeni, care, la sfârşitul confruntării de Cupă au cântat alături de jucători și i-au încurajat pentru meciul de la Călărași.

„Am vorbit cu jucătorii, le-am spus că, în astfel de momente, trebuie să mergi și să saluți suporterii. Chiar dacă există supărare și frustrare, nu poți să fii alături de suporteri doar în momente bune. La fel și suporterii, nu pot să fie alături de echipă doar în momente bune. Văd că sunt alături de noi și în aceste momente. Sperăm să ne refacem moral până la partida de la Călărași, să putem să avem o altfel de abordare”, a încheiat Ianis Zicu.

„Farul Constanţa!”, „Noi nu te vom lăsa la greu, cu tine vom fi mereu!”, „Peluza Marină Farul, ne prezentăm meci de meci, să ţină mereu sus steagul, să fie lângă băieţi” sau „Suntem noi, Farul suntem noi!”, au fost câteva dintre scandările Farului.

„Împreună la bine și la greu! Sunteți extraordinari! Mulțumim pentru sprijin!”, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a FC Farul.

În secţiunea Galerie Foto a acestui articol găsiţi mai multe imagini de la meciul de Cupă FC Farul - Chindia.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)





Citeşte şi:

FC Farul Constanţa s-a oprit în optimile Cupei României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 166

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 919

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 568

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 390

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2779

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1636

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 631

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1320

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 776

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 902

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 772

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1475

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1137

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 963

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 681