Tânăra din Valu lui Traian care a murit în timpul alergării Luni, 13 iunie, Albertina Narcisa Coşbâc ar fi împlinit 30 de ani


 
  • La scurt timp după tragicul eveniment de acum trei ani, colegi de alergare, dar şi vecini şi apropiaţi de-ai ei s-au adunat în Valu lui Traian, pentru un prim eveniment în memoria Albertinei.
 
Albertina Narcisa Coşbâc, tânăra din Valu lui Traian, decedată în 2019 în timpul unei alergări, ar fi împlinit luni, 13 iunie, vârsta de 30 de ani.
 
Mare iubitoare a mişcării şi a exerciţiului fizic, Albertina a murit în timp ce alerga singură pe un traseu din localitatea natală, pe 26 ianuarie 2019. Avea numai 26 de ani! La scurt timp după tragicul eveniment, pe 2 februarie 2019, colegi de alergare, dar şi vecini şi apropiaţi de-ai ei s-au adunat în Valu lui Traian, pentru un prim eveniment în memoria Albertinei. În faţa casei în care a locuit tânăra s-a ţinut un moment de reculegere, iar apoi cei prezenţi au participat, din acel punct, la o alergare în grup, de zece kilometri, chiar pe traseul din Valu lui Traian pe care-l urma tânăra atunci când se pregătea. Au luat startul persoane de toate vârstele, atât din Constanţa, Valu lui Traian și din alte localităţi din judeţ, cât şi din Tulcea, Brăila şi Galaţi. În același an, pe 15 iunie, colegii săi i-au cinstit din nou memoria, cu ocazia Crosului „Abi“ #27. 

„Dumnezeu să o odihnească în pace!“
 
În cursul alergării din februarie 2019, prietenii Albertinei au aprins lumânări şi au ţinut un moment de reculegere exact în locul în care tânăra s-a stins din viaţă. Aflată în partea finală a alergării, seara, Abi s-a prăbuşit pe trotuar, la un colţ de stradă (intersecţia dintre strada Vasile Alecsandri şi şoseaua principală) şi, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvată. În locul respectiv, a fost amplasată o coroană de flori, iar cei care au participat acum trei ani la alergarea din Valu lui Traian şi în împrejurimi în memoria Albertinei s-au oprit pentru câteva momente din traseul lor şi, plini de durere, au aprins lumânări în acel loc, au ţinut un moment de reculegere şi au spus „Dumnezeu să o odihnească în pace!“. Ulterior, alergătorii au ajuns şi la mormântul Albertinei Coşbâc.

O acțiune de comemorare a avut loc la Valu lui Traian și acum. „La comemorarea Albertinei, pe 11 iunie, un grup care am cunoscut-o am alergat pe traseul pe care ea făcea antrenamente, cca. 9,5 km, după care părinții ei ne-a invitat la comemorarea ei. Sa-i fie țărâna ușoară!“, este un mesaj.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Citește și:
 
Pe 13 iunie, Albertina Narcisa Coşbâc ar fi împlinit 27 de ani
Eveniment anual dedicat tinerei din Valu lui Traian care a murit în timpul alergării

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe 13 iunie, Albertina Narcisa Coşbâc ar fi împlinit 27 de ani Eveniment anual dedicat tinerei din Valu lui Traian care a murit în timpul alergării

07 Jun 2019 4647

Imagini de la eveniment Prietenii Albertinei Coșbâc au aprins lumânări în locul în care aceasta a murit la Valu lui Traian (galerie foto+video)

02 Feb 2019 5543

Imagini de la eveniment Valu lui Traian. Moment de reculegere și alergare în memoria Albertinei, tânăra care a murit la numai 26 de ani (galerie foto +video)

02 Feb 2019 7013

Valu lui Traian. Tură în memoria Albertinei, tânăra care a murit când alerga „Nu a mai apucat, săraca, să-şi ducă visurile mai departe!“

30 Jan 2019 5955

Antrenament în memoria Albertinei, fata decedată în urma unui stop cardio-respirator la doar 25 de ani

29 Jan 2019 2873