Theodora Ion, două medalii CS Farul şi CSS1 Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional de speranţe la scrimă (galerie foto)


Sala Floreasca din Bucureşti a găzduit Campionatul Naţional de speranţe la scrimă, întrecere la care au urcat pe podium şi reprezentante ale Constanţei.


Astfel, în proba feminină pe echipe, CS Farul (antrenoare, Mihaela Ion) a cucerit medalia de bronz, în formula Theodora Ion, Ștefania Iordachi, Mara Ismăileanu şi Elena Nurciu. În semifinale, constănţencele au pierdut cu 37-45 în faţa formaţiei care avea să devină campioană, Dinamo Bucureşti. La un pas de podium a fost şi CSS1 Constanţa (profesori, Ion Niţulescu şi Monica Marinescu).


Reprezentantele clubului sportiv şcolar au evoluat în alcătuirea Miruna Ciobanu, Eva Marinescu, Andreea Niculai şi Maria Stan, clasându-se pe poziţia a patra.


Theodora Ion a cucerit medalie (bronz) şi în proba individuală, pe locul trei clasându-se şi Maria Stan. În primele opt a intrat însă şi Andreea Niculai, care a ocupat poziţia a şaptea.
În concursul pe echipe al băieţilor, CS Farul (Horia Nistor, Andrei Papp, Dimu Purcărea, David Sahaghian) s-a clasat pe locul cinci, iar formaţia CSS1 (Ștefan Baciu, Andrei Capana, David Pădureanu şi Ștefan Sita) a fost a şaptea. În întrecerea individuală, dintre constănţeni cel mai bine s-a situat Ștefan Sita, pe şase.


Sursa foto: Facebook (Mihaela Ion, Monica Marinescu) şi Federaţia Română de Scrimă


Citeste şi:

Scrimă Medalii pentru CS Farul Constanţa şi CSS1 Constanţa la Naţionalele de speranţe (galerie foto)

Cupa României şi Campionatul Naţional de Ansambluri la gimnastică ritmică, de la Bucureşti, le-a adus prezenţe pe podium şi reprezentantelor CSS1 Constanţa (profesor, Mariana Paris).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scrimă Și echipa feminină a CS Farul Constanța a urcat pe podium la Naționale

21 Jan 2023 1751

Scrimă Sportivi de pe litoral, pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

04 Oct 2022 1450

Scrimă Theodora Ion și Florin Mirică, de la CS Farul Constanța, au evoluat la Belgrade Trophy - FIE Satellite Tournament (GALERIE FOTO)

16 Sep 2022 1370

CSS1 Constanța Scrimerul Mihai Ghencea, cadetul cel mai bine clasat la Naționalele seniorilor. Va participa la Tirrenia Olympic Experience (GALERIE FOTO)

11 Jun 2022 1505

Scrimă. Farul Constanța Theodora Ion, Florin Mirică și Horia Nistor au depășit faza grupelor la Cupa Mondială din Italia (GALERIE FOTO)

11 Jan 2022 2181

Scrimă Florin Mirică și Theodora Ion, de la CS Farul Constanța, au evoluat, în Luxemburg, la Memorial Jean Link - Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

11 Dec 2021 2322

CS Farul Constanţa, rezultate meritorii Horia Nistor şi Theodora Ion au evoluat în optimi la Campionatul Mondial de scrimă

13 Apr 2021 4303

Cinci reprezentanţi ai CS Farul, la Mondialele de scrimă. O parte dintre tricolori, pregătire la Constanţa

02 Apr 2021 5642

Echipa feminină a CSS1 Constanţa şi Theodora Ion, de la CS Farul, pe podium în întrecerea cadetelor de la Naţionale (galerie foto)

27 Jan 2020 3768

Cupa României la spadă. CS Farul Constanţa a urcat de două ori pe podium (galerie foto)

25 Sep 2019 2266

Medalii pentru cluburile din Constanţa la ediţia a doua a Memorialului „Ioan Popa“ la spadă

23 Apr 2019 2618

Scrimă Medalii pentru CS Farul Constanţa şi CSS1 Constanţa la Naţionalele de speranţe (galerie foto)

21 Nov 2018 3618

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iulie 2018

20 Jul 2018 2589

Spadasinii de la CS Farul Constanţa, clasări bune Theodora Ion, locul şase la Budapesta, în circuitul internaţional „Olimpici“ (galerie foto)

21 Feb 2018 2383

În finala mare, au învins Steaua Spadasinele de la CS Farul Constanţa au devenit campioane naţionale

27 Jun 2017 3704