Tinerii Farului Constanța și lupta din Superligă Luca Banu - „Evoluțiile la echipa mare vor fi un bonus, prin care voi arăta ce pot“

 

 
  • Tânărul jucător a fost impresionat de spectacolul creat pe stadion de ultrași și de ceilalți spectatori la partida sa de debut în Superligă.
  • Luca Banu a fost unul dintre băieții din pepinieră prezenți, în vară, în pregătire cu echipa mare, ceea ce a contat foarte mult pentru el.
  • De acum înainte, fotbalistul își dorește să evolueze cât mai mult în prima ligă, dar mai întâi trebuie să-și ajute colegii de la echipa Under-18 a Farului.
 
Mijlocașul de 17 ani Luca Banu este cel de-al 57-a jucător format în Academia Hagi și promovat de echipa de pe litoral în prima ligă a fotbalului românesc, începând cu 2012. Tânărul a debutat în Superligă în meciul Farul - UTA 2-0, iar dintr-o lovitură liberă scoasă de el a ieșit al doilea gol. 
 
„Pentru mine, debutul a fost unul foarte frumos, mi-a oferit experiență, să văd la ce nivel sunt seniorii. Am reușit să intru foarte bine, am scos o lovitură liberă, din care a ieșit și golul și mă simt foarte bine. Când am fost anunțat că voi intra pe teren, emoțiile au fost inevitabile, dar Mister mi-a dat curaj, să joc fără frică și să intru în ei ca lumea. Mi-am făcut treaba. Trebuie să fiu un mijlocaș box to box, asta însemnând un număr 8 bun“, a declarat Luca Banu la Farul TV.
 
„Acesta este un obiectivul meu principal“
 
Tânărul jucător a fost impresionat de spectacolul creat de ultrași și de ceilalți spectatori la partida cu UTA. „Atmosfera a fost foarte frumoasă, e un sentiment pe care poți să-l descrii greu. Așa ambianță am mai simțit doar la finale de Campionat Național, la juniori. Sigur, de acum înainte, îmi doresc să evoluez cât mai mult în prima ligă, dar mai întâi trebuie să-mi ajut colegii de la echipa Under-18 a Farului. Acesta este un obiectivul meu principal. La echipa mare, va fi un bonus, prin care voi arăta ce pot. La juniori vrem să fim iar campioni, ca să ne calificăm în Youth League. La Superligă trebuie să mă obișnuiesc cu atmosfera, cu duelurile, iar apoi, pe parcurs, să sperăm că va ieși și un gol“, a menționat mijlocașul, conform sursei citate.
 
Cantonament cu seniorii
 
Luca Banu a fost unul dintre tinerii din pepinieră prezenți, în vară, în pregătire cu echipa mare, ceea ce a contat foarte mult pentru el. „Mi-a oferit experiență fizică și mentală, am văzut ce se întâmplă la seniori. Mi-a dat un plus și pentru meciurile de la juniori. La Academia Hagi promovarea juniorilor e un punct foarte important. Am obiective înalte, dar totul se face pas cu pas, trebuie răbdare, nu grabă, multă muncă și dedicare“, a spus jucătorul.
 
„Jucător de mare perspectivă“

 
În confruntarea cu UTA, Luca Banu l-a înlocuit în minutul 81 pe Doukoure, într-un moment în care meciul nu era decis, Farul conducând cu 1-0 și evoluând (din minutul 52) în inferioritate numerică! Partida s-a încheiat cu bine, iar, la final, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei de la țărmul mării, a subliniat momentul debutului lui Banu și potențialul deosebit al acestuia, dar, în același timp, s-a arătat nemulțumit că tânărul fotbalist nu a fost convocat la lotul național de juniori.
 

„Pe Banu l-am debutat că nu a fost la lot. Au «uitat» să-l ia. Căpitanul echipei care a câștigat campionatul, cu diferență. Și a «uitat» să-l ia. Jucător de mare perspectivă. Ce să facem, asta e. Noi suntem Farul. E greu la Constanța. Numai de-ai lui Hagi? Păi dacă e căpitan și suntem campioni? Dacă nu iei căpitanii, pe cine să iei atunci? Și atenție, vorbim de un jucător, numărul 8, al doilea Neluțu Sabău, din punctul meu de vedere. Un jucător foarte, foarte valoros. Face ambele faze, mai mult defensiv, e puternic și tehnic. Și n-a fost la lotul național, la meciuri importante. Dintr-o dată, așa. Și a trebuit să-l iau pe băiat la echipa mare, să-l arăt. Mie nu mi-e frică, lor le e teamă, dar de ce?“, a spus Hagi. „Ioan Ovidiu Sabău a fost un optar foarte bun, cel mai bun, după părerea mea, trebuie să respect acest nume și să urmez pașii lui“, a menționat Luca Banu.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: captură Farul TV      
 
Citește și:

Luca Banu. Debut în Superligă la 17 ani, neconvocat la Națională!
Hagi - „Dacă nu iei căpitanii, pe cine să iei atunci?“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Duelul cu Craiova, episodul doi. Hagi - „Întâlnim o echipă la fel de talentată. Trebuie să găsesc soluția pentru victorie“ (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 1012

România Under-19 s-a calificat la Turul de Elită. Luca Banu și Enes Sali, de la Farul Constanța, printre tricolori

18 Oct 2023 905

Echipa Under-18 a Farului Constanța a pierdut finala Cupei de Tineret (GALERIE FOTO)

24 May 2023 1868

Farul Constanța Enes Sali și Luca Banu, goluri la echipele naționale

28 Mar 2023 1674

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța au jucat în meciul Cipru - România 0-2

01 Feb 2023 2013

Luca Banu. Debut în Superligă la 17 ani, neconvocat la Națională! Hagi - „Dacă nu iei căpitanii, pe cine să iei atunci?“

04 Oct 2022 3174

Farul Constanța Luca Banu, debut în Superligă, la 17 ani. „Un Neluțu Sabău în miniatură“

03 Oct 2022 1668

Liga a 3-a Gloria Albești, scor de tenis cu Agricola Borcea. Echipele litoralului, victorii clare (VIDEO)

25 Sep 2022 2875

În această perioadă, Farul Constanța are 15 fotbaliști convocați la loturile naționale

01 Aug 2022 1622

Cinci jucători de la Farul Constanța în lotul României Under-18 pentru meciurile cu Macedonia de Nord

29 Jul 2022 2228

Farul Constanța Tânărul de 17 ani Adrian Mazilu, cel mai bun la testele fizice. „Vreau să fiu golgeter în Superligă“ (GALERIE FOTO)

08 Jul 2022 3928

„Lupii tineri“ de la Farul Constanța, printre cei mai buni din lot în cantonamentul montan. Miercuri, încă un amical (GALERIE FOTO)

06 Jul 2022 1691

Farul Constanţa. Enes Sali (15 ani), convocat la lotul U-17 al României „În Liga 1, aştept să vină şi titularizarea, şi primul gol“

13 Sep 2021 8016

Tineri fotbaliști de la Farul Constanța, marcatori în meciuri internaționale ale României

08 Sep 2021 2558

Doi fotbalişti de la FC Viitorul au jucat în amicalul câştigat cu scor fluviu de România Under-16

10 Apr 2021 3480