Totul despre noul sezon al Ligii a 2-a Alexandru Stoica - „De aceea jucăm pentru Farul, să ducem echipa în Liga 1“

  • Ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a va debuta pe 29 august.
  • Primele șase clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off, celelalte vor evolua în play-out.
  • În stagiunea trecută, Alexandru Stoica a evoluat în 22 de meciuri, reușind patru goluri și patru pase decisive.
 
Noul format competiționalal Ligiia 2-a a fost validat de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Ediția 2020/2021 va debuta pe 29 august, iar, în sezonul regular, echipele vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, urmând ca, pe baza clasamentului, să fie repartizate apoi în faza secundă a întrecerii, turneul play-off, respectiv play-out.  
Decarul FC Viitorul, Alexandru Stoica, cel care și-a prelungit în această vară contractul cu echipe de pe litoral, speră ca „marinarii“ să facă o figură frunoasă în noul sezon, visul fiind promovarea în Liga 1. „Ușor-ușor, începem să ne acomodăm. Disputăm și meciuri amicale, le așteptăm și pe cele oficiale. Sperăm să facem o figură frumoasă în campionat. Sezonul 2020/2021 va fi mult mai tare și mai interesant decât cel care a trecut și cu echipe puternice la start. În ce privește lotul nostru, în mare am rămas aceiași, ne înțelegem, ne știm. Ne dorim să ne clasăm mult mai sus ca în stagiunea trecută. Fiecare dintre noi ne gândim la promovare. Acesta e visul , asta trebui să facem, să promovăm. De aceea jucăm pentru Farul, să ducem echipa în Liga 1“, a spus fotbalistul, care, în stagiunea trecută a evoluat în 22 de meciuri, reușind patru goluri și patru pase decisive.

Primele șase clasate evoluează în turneul play-off de promovare

Noul format competițional a fost prezentat pe site-ul oficial al FRF. Potrivit sursei citate, la fel ca în ediția recent încheiată, primele șase clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă zece meciuri pentru fiecare formație. La finalul turneului play-off, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din turneul play-out al Ligii 1. Echipele din turneul play-out al ediției 2020-2021 a Ligii a 2-a vor fi împărțite în două grupe. În ședința Comitetului Executiv au fost validate două scenarii, cu 20, respectiv 21 de echipe la start în sezonul 2020-2021 al Ligii a 2-a. Certificarea CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu și dreptul de participare vor fi stabilite ca urmare a unei decizii a Comisiei de Apel.

Cum se va juca în play-out

În ce privește scenariul cu 20 de echipe, grupele A și B din play-out vor avea câte șapte echipe. Se va disputa un singur joc între participante. Din ambele grupe vor retrograda locurile 6 și 7. Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga a 2-a. Pentru scenariul cu 21 de echipe, grupa A din play-out va avea șapte echipe, în timp ce grupa B va avea opt echipe. Se va disputa un singur joc între participante. Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 și 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 și 8. Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2. Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.

Modificarea articolului 29, pct. 2.1. din ROAF

Odată cu schimbarea sistemului competițional, în ședința Comitetului Executiv s-a modificat și art. 29, pct. 2.1. din ROAF (Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice) în ce privește barajul de menținere / promovare în Liga 1.
• În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deține licență pentru Liga 1 sau nu îndeplinește cerințele statutare și regulamentare de participare în Liga 1, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga 2 ce îndeplinește condițiile de participare în Liga 1.
• Dacă în situația mai sus descrisă nu sunt suficiente echipe din play-off care să îndeplinească condițiile de participare în Liga 1, locurile vacante, promovabile sau care dau dreptul la barajul de promovare, vor fi ocupate de echipele din play-out-ul Ligii 2, astfel:
  • Dacă este un singur loc vacant, atunci echipele situate pe locurile 1 în cele 2 grupe de play-out ale Ligii 2 vor disputa un baraj tur-retur pentru ocuparea respectivului loc.
  •  Dacă sunt două locuri vacante atunci fiecare echipă situată pe primul loc în fiecare grupă din play-out-ul Ligii 2 va beneficia de câte un loc.
- Dacă este doar un loc vacant și doar una dintre echipele situate pe locul 1 în cele două grupe de play-out ale Ligii 2 îndeplinește condițiile de participare în Liga 1, atunci aceasta din urmă va ocupa locul promovabil sau care dă dreptul la participarea la barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1.
- Dacă niciuna dintre echipele situate pe locul 1 în cele două grupe de play-out al Ligii 2 nu îndeplinește condițiile de participare în Liga 1, principiile de mai sus vor fi aplicabile echipelor situate pe locul al 2-lea și așa mai departe.
- Dacă există 2 locuri vacante conform celor de mai sus, și doar o echipă din cele situate pe primul loc în grupele de play-out ale Ligii 2 îndeplinește condițiile de participare în Liga 1, atunci aceasta va obține unul dintre cele două locuri vacante, urmând ca pentru cel de-al doilea loc să se dispute un baraj tur-retur între echipele clasate pe locul al doilea în cele două grupe de play-out ale Ligii 2.
• În mod similar, se vor aplica aceleași reguli și în cazul în care rămân locuri vacante în Liga 2 ca urmare a neîndeplinirii de către unele cluburi a condițiilor de participare în Liga 2 (de exemplu, neobținerea certificării).

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)

Citește și:

FC Farul. Mijlocașul constănțean Alexandru Stoica a semnat prelungirea contractului!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 ianuarie 2024

01 Feb 2024 857

Teatrul românesc, în doliu! Un cunoscut actor s-a stins din viață la doar 54 de ani

29 Dec 2023 1099

Euro 2023 Otopeni Înotătorii CSM Constanța, evoluție remarcabilă în ștafeta de 4x50 m liber. Finaliști, cu record național!

05 Dec 2023 1159

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 septembrie 2023

29 Sep 2023 1067

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 septembrie 2023

20 Sep 2023 1188

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2023

24 Aug 2023 1299

Calendar săptămânal CSM Constanța Boxerul Alexandru Buleu, campion național

10 Aug 2023 1019

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 august 2023

08 Aug 2023 1474

Știri Constanța azi! Surse. Crimă în Mamaia! Cine este victima. Afaceri de familie

26 Jul 2023 13459

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 iunie 2023

30 Jun 2023 1108

Sportivii de la CSM Constanța, bilanț remarcabil la Cupa României la Natație pentru Seniori, Tineret și Juniori, unde au câștigat 30 de medalii

05 Jun 2023 991

Sportivii de la CSM Constanța au obținut 13 medalii la Cupa României la Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori (GALERIE FOTO)

04 Jun 2023 1035

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2023

26 Apr 2023 1174

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 24 aprilie 2023

25 Apr 2023 1450

Elevii Colegiului Național Militar Constanța, premianți la Olimpiada de istorie, faza județeană

03 Apr 2023 1212