„Trăiesc un moment fericit“ La 19 ani, Radu Boboc joacă în Liga 1 cu FC Viitorul şi s-a calificat la Campionatul European cu România

Pentru fundaşul dreapta al FC Viitorul, Radu Boboc, anul 2018 este cu siguranţă cel mai important al său din fotbal de până acum. A devenit campion al României cu juniorii A de la FC Viitorul, apoi a debutat la echipa de seniori într-un meci de Europa League şi în continuare în Liga 1. Au urmat evoluţiile foarte bune de la naţionala de tineret a României, alături de care s-a calificat la turneul final al Campionatului European.
 
„Trăiesc un moment fericit al carierei mele. Sunt din ce în ce mai bun şi încep să prind meciuri ca titular la echipa mare a Viitorului. Mă bucură acest fapt şi sper să joc la fel în continuare, iar evoluţiile bune să mă recomande la echipa naţională. Sub tricolor a fost o perioadă foarte frumoasă. La selecţionată te duci mereu cu bucurie, mândrie şi onoare, ca să îmbraci tricoul României. Ne aşteaptă un Campionat European destul de greu, dar vrem să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Deja am produs rezultate foarte bune, iar lumea vrea mai mult“, a declarat Radu Boboc.

Meciurile care i-au dat încredere

Apărătorul de 19 ani a avut parte de o trecere dificilă de la juniori la seniori, dar a făcut faţă. „La Viitorul, se face mereu performanţă. Sunt mulţi jucători buni din Academie, dar şi care vin din afară. Sperăm să continuăm pe acelaşi drum şi să câştigăm meciuri, pentru că victoriile aduc victorii. Trecerea de la juniori la seniori a fost dificilă. Am venit de la un ritm nu foarte ridicat, pentru a evolua contra unor adversari cu experienţă. Am încercat să mă pregătesc cât mai bine. În cantonament am prins câteva meciuri care mi-au dat încredere. Sunt fericit că Mister mă foloseşte la meciuri. Ne bucurăm că am reuşit să scoatem rezultatele pe care ni le-am propus în ultimele deplasări. Obiectivele mele în continuare sunt să joc cât mai multe meciuri la Viitorul şi să fiu convocat la echipa naţională“, a mai spus Radu Boboc.

Sâmbătă, partidă la Ovidiu contra Concordiei

În clasamentul Ligii 1, FC Viitorul se află pe locul patru, cu 25 de puncte, fiind la patru lungimi în spatele liderului CFR Cluj. În 14 meciuri de campionat, echipa de pe litoral are opt victorii, un egal şi cinci înfrângeri, golaveraj 17-15. În următorul meci de campionat, FC Viitorul va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 18.00, Concordia Chiajna, echipă aflată pe locul zece, cu 16 puncte.
 
„Sperăm să învingem şi Chiajna. Acasă e mai uşor de câştigat decât în deplasare“, a spus Radu Boboc. Runda începe astăzi, cu partida CSU Craiova (locul 3, cu 25 de puncte) - Sepsi Sf. Gheorghe (locul 7, cu 19 puncte), programată la ora 21.00.   
 
Sursa foto: captură Academia Hagi TV   
 
Citeşte şi:
 
Se pun în vânzare biletele la meciul FC Viitorul - Concordia Chiajna. Cu ce preț poate fi achiziționat un bilet

Alexi Pitu şi Radu Boboc, alţi doi debutanţi în Liga 1 cu FC Viitorul. Alexi are puţin peste 16 ani!​

„Victoriile aduc victorii“ Tânărul Radu Boboc trage tare la antrenamentele şi meciurile FC Viitorul, cu gândul la debutul oficial
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Farul Constanța a anunțat transferurile lui Eduard Radaslavescu și Radu Boboc la FCSB

05 Aug 2022 1460

Eduard Radaslavescu, de la Farul Constanța la FCSB. Discuții și pentru transferul lui Radu Boboc

04 Aug 2022 2473

UPDATE. Farul Constanța Și Alexi Pitu, și Vlad Morar sunt indisponibili pentru meciul contra Chindiei Târgoviște

29 Jul 2022 2043

Farul Constanța Fotbalistul Andrei Ciobanu și-a cerut iubita de soție într-un decor romantic

16 Jun 2022 2877

Cererea de strămutare formulată de fostul primar al Constanței, respinsă

09 Jun 2022 1160

Export de animale vii Cum a scăpat de închisoare vameșul Hristovici, din Biroul Vamal de Frontieră Constanța (VIDEO+MOTIVARE)

12 Mar 2022 1519

Farul Constanța La 19 ani, Constantin Grameni a marcat primul său gol în Liga 1. „Un vis devenit realitate” (GALERIE FOTO)

21 Feb 2022 3312

Farul Constanța vizează a 11-a victorie stagională, pe terenul „lanternei roșii“. Duelul a fost mutat însă luna viitoare

29 Jan 2022 2295

Liga 1. Farul Constanța întâlnește ultima clasată Gică Hagi - „Avem mare nevoie de cele trei puncte“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Jan 2022 3731

Pe primul loc în topul golgeterilor Ligii 1 Jefte Betancor - „Farul este casa mea. Sunt foarte fericit aici“

10 Jan 2022 3398

Sepsi - Farul Constanța Gică Hagi - „Sperăm să repetăm evoluția foarte bună din meciul anterior. Suntem încrezători“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Dec 2021 4083

„Spre Mediaș, cu toată viteza înainte!“ Cu trenul, către trei puncte. Farul Constanţa vrea victoria cu Gaz Metan (VIDEO)

29 Nov 2021 3590

Gaz Metan Mediaș - Farul Constanța Gică Hagi - „O deplasare grea, mereu am avut meciuri dificile acolo“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Nov 2021 3511

Farul Constanța. Fotbalistul Radu Boboc, infectat cu Covid-19 în două rânduri „Perioadă dificilă pentru mine. Nu am avut continuitate în joc“

12 Nov 2021 2428

Farul Constanța Fotbalistul Radu Boboc, 100 de meciuri pentru echipa de pe litoral. Festivitate de premiere (galerie foto)

08 Nov 2021 2384